Federația Română de Fotbal (FRF) a confirmat, vineri, retragerea FC Hermannstadt din Liga a 2-a, prin hotărârea Comitetului de Urgență al FRF, care aprobă ocuparea locului vacant apărut astfel de către clubul CSM Olimpia Satu Mare. Aceasta va prelua programul competițional al echipei sibiene.
Turnul Sfatului a scris, în cursul dimineții de vineri, că finanțatorii FC Hermannstadt au decis, joi seară, desființarea echipei, iar jucătorii au fost anunțați, vineri dimineață, de retragerea din Liga 2, cu o zi înainte de primul meci oficial al noului sezon, programat sâmbătă, în deplasare, cu CSC Dumbrăvița.
Decizia FRF
Comitetul de Urgență al FRF, format din Răzvan Burleanu, președinte, Gino Iorgulescu, prim-vicepreședinte, și Cristian Petrean, vicepreședinte FRF, a aprobat referatul Departamentului Competiții privind ocuparea locului vacant apărut în Liga a 2-a, ca urmare a retragerii clubului FC Hermannstadt, de către clubul CSM Olimpia Satu Mare, care va prelua programul competițional al echipei sibiene.
Având în vedere această decizie, Comitetul de Urgență a aprobat și referatul privind completarea locului vacant apărut astfel în Liga a 3-a, de către clubul AS FC Pucioasa.
Potrivit surselor citate de Turnul Sfatului, cauza principală a retragerii este lipsa banilor. În ultimele săptămâni, finanțatorii clubului au căutat noi parteneri, însă discuțiile nu s-au concretizat, iar datoriile s-au redus de la trei la două salarii restante, fără perspective de a fi identificate noi surse pentru acoperirea lor.
Din 2021, pe rolul Tribunalului Sibiu se judecă dosarul de faliment al AFC Hermannstadt, deschis la solicitarea clubului, dosar în care au intervenit și o serie de jucători sau foști jucători, precum și antrenori și foști antrenori, care solicită plata unor salarii sau prime restante.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitări Fodor ai mai distrus ceva după primărie. Daca sibienii te vor mai vota vreodată atât pe tine cât și…
Păi și dacă era adevărat nu ar fi fost rău
Unde se mai afișează acum marele dezvoltator de echipe de fotbal ( aflat acum în dreapta bunicutei pe postul de…
O fi costul dispoporționat, dar este necesar ca antrenament, să probeze cum se pot da jos dronele. În plus contează…
Slava Domnului!!! Lasati elevii sa foloseasca stadionul!!!












Lasă un răspuns