Pompierii sibieni au fost solicitați, sâmbătă seara, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la ultimul nivel al unui bloc din ansamblul Mihail Kogălniceanu.
Două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alocate, sâmbătă seara, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, ca urmare a unui apel prin 112. Intervenția a fost solicitată pe strada Partenie Cosma, din ansamblul Mihail Kogălniceanu, ridicat în locul fostei fabrici Metalcar din apropierea centrului Sibiiului.
Pompierii au fost solicitați să pentru stingerea unui incendiu care izbucnise pe terasa unui apartament situat la etajul 4 al unui bloc.
„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la un aparat de gătit (grătar) alimentat cu o butelie de gaz. Incendiul a fost lichidat prompt, fără a fi înregistrate pagube semnificative. Nu au fost victime. Incendiul a fost cauzat de o defecțiune la sistemul de alimentare al grătarului”, transmit reprezentanții ISU, în atenția cititorilor TurnulSfatului.ro.

Incendiul, potrivit unor surse din apropiere, a izbucnit chiar când locatarii apartamentului au pornit grătarul pentru a prăji carne. Petrecerea pe care intenționau să o pornească a alarmant, însă, să întreaga vecinătate, mai arată sursele citate.
În urmă cu două luni, tot pe terasa unui bloc dintr-un cartier nou, butelia unui grătar a explodat. O persoană a fost rănită atunci.
Citește și Actualizare. Explozie într-un bloc nou din Turnișor: „Cauza probabilă este o butelie de camping”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pertinent comentariu dar pericolul real sunt rusii si de ce nu…turcii..Bulgarii? 6 mil ?Moghior? 9 mil?Aaaa…ca viseaza (buna aia cu…
Ba exista la tigaie (pizza romana) si cu bord (pizza napoletana). Bordul se cheamă cornicione
Nici unul nu era in blugi si nu au mancat banane in viata lor!!!😂😂😂😂
Foarte buna asta… doar pt cunoscatori…😂😂😂😂😂😂😂😂 nu se prinde ca e pros#!!!
Pai de aia a fost anulat turul 2, se stia clar ce se v-a intampla, dar tu fiind „inteligent” asemeni…













Lasă un răspuns