Un preot și-a vândut carul și boii ca să plătească pentru acoperișul școlii din Săliște, a doua cea mai veche școală românească din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzire”

Școala din Săliște, despre care Daniela Cîmpean scrie că este a doua cea mai veche școală românească din țară, apare în documente încă din 1616, când comunitatea l-a scutit de armată pe învățătorul Dumitru Popa. Povestea școlii, finanțată timp de peste un secol din vama târgurilor, cu dreptul acordat de împăratul Ferdinand I, a fost spusă de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu în postarea sa de miercuri din seria dedicată oamenilor și locurilor din județ.

Printre documentele păstrate la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște. În ele este notată, în 1616, prezența unui „gramátic”, adică a unui învățător. Comunitatea săliștenilor a hotărât ca învățătorul, pe nume Dumitru Popa, să fie scutit de stagiul militar obligatoriu. Scutirea se aplica și celor care urmau să-i ia locul la catedră, semn că săliștenii țineau ca acei copii să învețe carte.

„Fără îndoială, acest «gramátic» a avut înaintași, de la care probabil și el a învățat carte, nu s-a început cu el școala din Săliște și, având în vedere anul atestării, 1616, e plauzibilă ideea că școala din Săliște a apărut în secolul al XVI-lea”, notează Maria Hanzu, fostă elevă, profesoară și directoare a școlii din Săliște, în „Monografia școlilor din Săliște”.

Un lemn pe zi și un creițar pe săptămână

Primele școli au apărut pe lângă biserici, cum este și cazul primei școli cu predare în limba română din țară, aflată în Șcheii Brașovului. La Săliște, „gramáticul” era slujitor al bisericii, iar școala se numea și „de bucoavă”. Sălile de clasă erau amenajate în case închiriate din Piața Veche, Între Râuri, Piața Mare sau de pe strada Luncii.

Un document din 1809, încheiat între comuna Săliște și Daniil, fiul preotului Ștefan Popovici, stabilea condițiile în care acesta urma să îi învețe pe copii.

„Dascălul Daniil să înveţe copiii, în fiecare an, de la 1 noiembrie până la sfârşitul lui aprilie şi deoarece nu există încă un edificiu şcolar, i se va închiria o casă în apropierea bisericii. Plată va primi 100 florini pe an, iar fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei, iar pentru întreţinerea învăţătorului acesta va primi de la fiecare copil sâmbăta câte un creiţar”, se arăta în document. Înainte de Paști, dascălul trebuia să susțină cu copiii un examen public, în fața directorului școlar George Haines și a conducătorilor satului.

Preotul care și-a vândut carul și boii

Prima clădire proprie a școlii a fost construită în 1821, pe un teren cumpărat cu banii din „lada Bisericii Mari”. La săparea temeliei a venit și preotul Ioan Neamțu Samoilă, cu carul său tras de boi.

„Când a văzut însă că banii satului nu ajung pentru acoperirea edificiului şi-a vândut carul şi boii şi a acoperit şcoala pe cheltuială proprie. Drept recunoştinţă, oamenii au pus de i s-a zugrăvit chipul pe edificiul şcoalei”, se notează în „Anuarul Gimnaziului mixt din Săliște (Sibiu) pe anul școlar 1928-1929”.

Bani de la împărat, din vama târgurilor

Pentru plata profesorilor, părinții plăteau o taxă numită „didactru”, dar banii nu ajungeau niciodată. În 1822, săliștenii i-au cerut împăratului Ferdinand I al Austriei ca o parte din taxele încasate de la negustorii veniți la târgurile din Săliște să fie folosită pentru învățământ.

„Suntem siliţi a ne ruga ca să binevoiască a ne da îndreptare […] cât nu cumva să se întâmple, ca pentru lipsa traiului vieții a dascălului sătesc, învăţătura pruncilor noştri celor mulţi să pătimească”, scriau săliștenii în cererea trimisă împăratului.

În 1840, Ferdinand I le-a acordat dreptul permanent de a colecta vama târgurilor, cu condiția ca banii să fie folosiți integral pentru funcționarea școlii. Această sursă de finanțare a funcționat mai bine de un secol, până în 1948.

Bani pentru școală se strângeau și în biserică, unde, la finalul slujbei, a fost introdus un al doilea „disc”. „Aceasta este explicaţia de ce la bisericile din Sălişte se strâng bani în două discuri; al doilea era pentru şcoală”, mai notează Maria Hanzu.

Șase membri ai Academiei Române

Printre absolvenții școlii din Săliște se numără și șase membri ai Academiei Române, toți născuți în Săliște sau în satele aparținătoare. Aceștia sunt episcopul Dionisie Romano, episcopul Nicolae Ivan, profesorul Axente Banciu, deputatul Ioan Lupaș, profesorul Onisifor Ghibu și filosoful Dumitru D. Roșca.

„Lor li se adaugă și Valeriu Braniște, născut în Cincu – Brașov, dar care a făcut școala primară aici, în Săliște”, spune profesorul Marius Boromiz, directorul Liceului Teoretic „Ioan Lupaș”. Liceul, condus de el din 2014, reunește astăzi peste 850 de copii din unitățile de învățământ din Săliște, Mag, Săcel și Amnaș.

„La 1903, cu fonduri obținute majoritar prin subscripție publică, săliștenii au construit Sala de festivități a școlii, împreună cu alte opt săli de clasă”, a mai spus directorul.

În trecut, Săliștea era descrisă drept „satul țăranilor cu biblioteci”. Săliștenii și-au dat copiii la școală, au cerut autorităților dascăl și i-au cerut chiar împăratului dreptul de a strânge bani pentru educația „pruncilor noștri celor mulți”