Parlamentul a adoptat proiectul inițiat de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu care prevede că pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private, iar unitățile sanitare vor fi obligate să ia măsurile necesare în acest sens, inclusiv de separare vizuală. Totodată, femeile însărcinate vor avea dreptul la un însoțitor pe tot parcursul travaliului și al nașterii.
„Prea multe femei din România au născut singure, în timp ce partenerii lor așteptau pe hol. De acum, dreptul la un însoțitor și la intimitate nu mai depinde de regulamentul fiecărui spital. Mă bucură că am dus această lege de la prima dezbatere despre violența obstetricală până la votul final, pornind de la poveștile femeilor care au avut curajul să vorbească. Iar faptul că a fost votată de toate partidele arată că demnitatea unei femei care naște nu are culoare politică”, declară senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu.
Proiectul adoptat de Parlament modifică și completează Legea drepturilor pacientului (nr. 46/2003), precizând clar că femeile însărcinate au dreptul la respectarea demnității și a vieții private pe durata sarcinii, a travaliului, a nașterii și până la externare.
Nou-născutul va avea dreptul să nu fie separat de mama sa
Pentru a proteja intimitatea femeilor însărcinate, maternitățile publice și private vor fi obligate să ia măsurile organizatorice și tehnice necesare.
Femeile însărcinate vor avea, totodată, dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului interinstituțional, cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice și de siguranță medicală.
„Nu în ultimul rând, nou-născutul va avea dreptul să nu fie separat de mama sa, cu excepția situațiilor justificate din motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră. La rândul lor, unitățile sanitare vor fi obligate să organizeze îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul precoce mamă-nou-născut, inițierea alăptării și roomingin-ul, în condiții de siguranță medicală pentru mamă și copil”, se mai precizează în comunicatul transmis de USR.
Pentru ca toate aceste măsuri să intre în vigoare mai este nevoie doar de promulgarea legii de către președintele României.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Acelasi lucru ar fi util și pentru o bretea dinspre Str. Ștefan cel Mare(broscarie) spre str. Henry Coandă.
Minciuni ordinare. Normal ca sunt puține deșeuri plastice pentru ca majoritatea merg la Retur. Alea nu le socotiți? În pubele…
Acum aproape un an au făcut trotuar nou asfaltat acolo. Acum îl strica și face încă o bandă de mers.…
Incredibil cat de josnic poate sa fie Orlatean. In campanie efectiv nu a zis nimic decat „sa scapam de hotul…
A, finantare de la stat, iar? Biserica Evanghelica a avut bani de avocati sa se retrocedeze jumatate din Sibiul Vechi,…













Lasă un răspuns