Un tânăr de 23 de ani din Alțâna a fost reținut miercuri de polițiștii din Agnita, fiind cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 4:40 el a pierdut controlul mașinii și a acroșat un autoturism parcat și un gard din lemn. Testarea alcoolscopică a indicat 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați prin 112, miercuri, în jurul orei 4:40, de un bărbat care a spus că un conducător auto i-ar fi acroșat mașina parcată pe marginea drumului, precum și gardul unei proprietăți vecine.
Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au stabilit că, în localitatea Alțâna, un tânăr de 23 de ani, localnic, în timp ce conducea o mașină, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit autoturismul parcat pe marginea părții carosabile, precum și un gard din lemn.
Fără permis și sub influența alcoolului
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține dreptul de a conduce pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a arătat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu printr-un comunicat de presă.
În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de Secția nr. 3 Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Autorul pare să creadă că statul ar fi obligat să cumpere toate monumentele istorice, ceea ce nu este cazul. Obligația…
scrisoarea asta e reala 100%, sigur nu e scrisa de asistenta „Angela”. Am ajuns sa ne felicitam singuri, wow. Hai…
Din motive de viteză pe asfaltul ud …
Primăria ar trebui data in judecata pentru mizeriile alea. Pentru toți deștepții care imi vor da down votes – separatoarele…
Asta cu dublarea impozitului pt balconul închis este o tâmpenie.













Lasă un răspuns