Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„În luna noiembrie se va circula pe lotul patru al autostrăzii A1”. Între Boița și Tigveni, ministrul Transporturilor anunță întârzieri din cauza acordului de mediu

Silvana Armat
0
Stefan Ovidiu Popa ministerul transporturilor si pistol

Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, între Tigveni și Curtea de Argeș, ar urma să fie deschis circulației în noiembrie, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa. Pe loturile 2 și 3, dintre Boița și Tigveni, sunt însă întârzieri, pentru că acordul de mediu revizuit este blocat, spune ministrul.

Publicitate
Publicitate

Ministrul a vizitat marți, 27 octombrie, șantierul lotului 4, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, și cu reprezentanți ai constructorului. Tronsonul are aproximativ 10 kilometri.

„Lucrările sunt aproape de 100%, mai exact 99,22% stadiul fizic de execuție. Evident că o să fie dat în circulație în luna viitoare”, a declarat Ștefan Ovidiu Popa. Întrebat de jurnaliști despre o dată exactă, ministrul a răspuns că nu poate avansa un termen, „dar în luna noiembrie se va circula pe lotul patru al autostrăzii A1”.

„Deschiderea unei secțiuni de autostradă nu se încheie odată cu asfaltul. Toate sistemele trebuie verificate, iar condițiile pentru circulație în siguranță trebuie îndeplinite”, a transmis Cristian Pistol.

Descărcarea se face pe DN73G, o porțiune de aproape trei kilometri preluată de CNAIR de la drumurile județene din Argeș, care continuă cu DN73C și face legătura cu DN7, spre Vâlcea. Stadiul lucrărilor a depășit 80%, potrivit celor doi oficiali.

Publicitate

Lucrări la 45% din capacitate între Boița și Tigveni

Situația este diferită pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii, dintre Boița și Tigveni, prin Cornetu.

„Din păcate, pe aceste două loturi se lucrează pe 45% din capacitatea șantierului din cauza acordului de mediu revizuit, care este blocat. Nu s-a întâmplat nimic la Ministerul Mediului”, a declarat ministrul Transporturilor.

Ștefan Ovidiu Popa spune că a luat legătura cu noul ministru al Mediului, Natalia Intotero, și că cei doi se vor întâlni miercuri la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu echipele tehnice ale celor două ministere. „Este necesar ca execuția lucrărilor să meargă în sistem alert”, a spus acesta.

Întrebat dacă va fi respectat termenul contractual pentru întreaga autostradă, ministrul a răspuns că nu îl poate confirma. „Cu siguranță pe celelalte două loturi, 2 și 3, vor fi întârzieri din cauza acordului de mediu. O să fac tot posibilul împreună cu doamna Intotero pentru a debloca această situație”, a precizat Ștefan Ovidiu Popa.

Alunecarea de teren de la Călimănești, 24 de luni de lucrări

Ministrul a anunțat și că a fost dat ordinul de începere pentru proiectarea și execuția lucrărilor la alunecarea de teren de pe varianta ocolitoare a orașului Călimănești, pe DN7.

„Va avea o durată de 24 de luni această lucrare, pentru că din punct de vedere tehnic este o lucrare complexă. Trei luni vom avea nevoie pentru documentele necesare, după care 21 de luni pentru execuția efectivă”, a declarat ministrul Transporturilor.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate