Gaz Metan
-
O nouă echipă la Mediaș: Gaz Metan renaște în Liga 4. ”Au ieșit actele, avem o hotărâre judecătorească, însă nu e încă definitivă”Municipiul Mediaș va avea în continuare fotbal și după falimentul care se prefigurează la echipa Gaz Metan, retrogradată acum în Liga 2 și înglodată în datorii de milioane de euro. ”Foști jucători și antrenori la Gaz Metan, și-au unit forțele -
Eric de Oliveira anunță înființarea unei echipe noi la Mediaș. ”Din ce știu, a fost înființată o nouă echipă”Fostul jucător al echipei Gaz Metan Mediaș, Eric de Oliveira, susține că există un proiect prin care se dorește reconstruirea de la zero a clubului. ”Din ce-am înțeles, a fost înființată o nouă echipă, însă așteptăm și comunicatul oficial. Bineînțeles, -
Gaz Metan Mediaș, prima retrogradată matematic din Liga 1Etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1 s-a încheiat luni, 4 aprilie, iar în urma rezultatelor înregistrate s-a consemnat prima echipă retrogradată matematic. Este vorba despre Gaz Metan Mediaș, un club aflat într-un mare impas financiar și care, momentan, nu -
Încep discuțiile pentru introducerea gazului metan în Păltiniș. Turcan: ”Este vorba de 14 kilometri de conductă”Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat astăzi că în urma unei discuții desfășurate la Consiliului Județean s-au făcut primii pași pentru un proiect ce ar urma să aducă gazul metan în stațiunea Păltiniș. ”Mărturisesc că unul dintre subiectele -
Staff-ul tehnic al echipei Gaz Metan Mediaş a convenit rezilierea contractelor cu conducerea clubuluiStaff-ul tehnic al echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş a convenit rezilierea contractelor cu conducerea clubului, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, antrenorul secund Marin Dună. La meciul cu Dinamo, de vineri, din cadrul etapei a 27-a a Ligii -
Întâlnire la Mediaș pentru salvarea echipei Gaz Metan. ”I-am solicitat să ne facă o prezentare a situației financiare”O întâlnire la care sunt invitați să participe cei mai importanți sponsori ai echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, Romgaz și Transgaz, alături de conducerea clubului, a fost programată de primarul orașului, Gheorghe Roman. Întâlnirea se va desfășura vineri și -
Gaz Metan Mediaș a ieșit din insolvență. Există posibilitatea recursuluiClubul de fotbal Gaz Metan Mediaș a ieșit din insolvență, în urma unei Hotărâri a Tribunalului Sibiu, pronunțată astăzi, 8 iulie. Tribunalul Sibiu a respins cererea de amânare a soluționării cererilor de închidere a procedurii de reorganizare formulată de administratorul -
VIDEO-O mașină Dacia Logan pe gaz a explodat într-o benzinărieIncident într-o benzinărie din sudul Rusiei, unde camerele de supraveghere au surprins momentul în care un Logan sare în aer. Șoferul se afla la casă în momentul în care mașina i-a sărit în aer. Presa locală scrie că rezervorul autoturismului -
Persoane intoxicate cu monoxid de carbon, la Mediaș. Un bărbat a muritUn bărbat a murit iar o femeie a fost transportată de urgență la spital, după ce ar fi fost intoxicați cu monoxid de carbon, într-o casă din Mediaș. Salvatorii au intervenit cu un echipaj de pompieri pe strada Mihai Viteazu -
A.F.C. Hermannstadt se califică pentru al treilea sezon consecutiv în sferturile de finală din Cupa RomânieiA.F.C. Hermannstadt i-a învins cu 2-0 în deplasare pe cei de la C.S. Mioveni, liderul Ligii secunde, într-o partidă care a deschis faza optimilor de finală din Cupa României. Echipa sibiană a reușit astfel să se califice pentru cel de-al -
S-ar putea scumpi gazul. Din 2021, și electricitateaPrețul reglementat al gazelor ar putea crește cu cică 9-10% de la 1 aprilie 2020, dacă va intra în vigoare calendarul de liberalizare pe care îl pregătesc autoritățile. În perioada 1 aprilie 2020 și 31 martie 2021 va exista o -
FRF a anunțat programul Cupei României. Când joacă FC HermannstadtFederația Română de Fotbal a anunțat programul complet al 16-imilor de finală din Cupa României, unde FC Hermannstadt va întâlni pe Chindia Târgoviște. Astfel, partida de pe 25 septembrie dintre Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt va avea loc la Ploiești, pe stadionul Ilie -
Adversar de Liga 1 pentru Hermannstadt în Cupa RomânieiFC Hermannstadt nu a avut noroc la tragerea la sorți pentru meciurile din șaisprezecimile Cupei României, desfășurată astăzi. Sibienii vor juca în deplasare, cu echipa de Liga 1, Chindia Târgoviște. Partidele din această etapă a Cupei României se vor disputa -
10 ani de fotbal sibian. De la liga a 5-a și până în liga 1, avem cu ce să ne mândrimÎn ultimii 10 ani s-au schimbat foarte multe, chiar și în rândul echipelor de fotbal din Sibiu. Totuși, începând cu liga a 5-a și până în liga 1, Sibiul a avut mereu cu ce să se mândrească în acest domeniu. Cu părere de -
Plita pe gaz continuă să fie preferata românilor: care sunt motivele?În prezent, atunci când vine vorba de aparate de gătit, tot mai multă lume face trecerea spre plite cu inducție, cuptoare electrice și renunță la clasicele aragaze. Cu toate acestea, plita pe gaz rămâne în continuare cel mai des întâlnită
-
FOTO FCSB s-a antrenat la Rășinari înainte de meciul cu Gaz Metan MediașVicecampioana României s-a antrenat astăzi la baza sportivă din Rășinari – „Rășinari Arena”. Diseară, de la ora 21:00, FCSB joacă la Mediaș cu Gaz Metan. „Ne bucurăm de prezența la antrenamente în baza noastră a vicecampioanei României, FCSB”, au anunțat -
O groapă nesemnalizată a produs daune de peste 2.000 de euro. Într-o singură noapteO lucrare la infrastructura subterană în urma căreia a rezultat o groapă în asfalt a produs pagube de peste 2.000 de euro mașinii unui sibian stabilit în Germania. Groapa nu era semnalizată. Incidentul a avut loc în urmă cu o -
Enache, înaintea meciului cu Viitorul: Știu că rezultatele sunt foarte importanteDupă ce, în etapa de debut a noului sezon, a jucat la Pitești cu vicecampioana FCSB, FC Hermannstadt se deplasează, în runda a treia, pe terenul altei echipe de cupele europene, FC Viitorul. Meciul se va desfășura duminică, 28 iulie, -
Gaz Metan Mediaș se impune în fața lui FC Hermannstadt cu 2-0Derby-ul Sibiului s-a terminat cu victoria lui Gaz Metan Mediaș cu 2-0. Ambele echipe căutau la începutul meciului prima victorie din acest sezon. În prima etapă, Hermannstadt a fost înfrântă de FCSB, în deplasare, cu scorul de 4-3. Pe de altă -
FC Hermannstadt începe noul sezon al Ligii 1 cu FCSBLiga Profesionistă de Fotbal anunță că vineri s-a tras la sorți programul noului sezon al Ligii 1. Echipa Sibiului va debuta în deplasare cu FCSB. Program: Etapa 1 CFR Cluj – Politehnica Iași Universitatea Craiova – Academica Clinceni Viitorul – Dinamo -
De ce ai alege o plită electrică în detrimentul unei plite pe gaz?Sunt multe lucruri de luat în considerare atunci când selectezi un electrocasnic pentru locuința ta, mai ales daca se pune problema achiziției unui aragaz sau a unei plite. Dacă ești genul de persoană ce petrece mult timp în bucatarie, acest -
VIDEO Romgaz și-a aniversat cei 110 ani. “Ne așteaptă o muncă titanică“Viitorul Romgaz îl reprezintă diversificarea activității și a produselor, a fost printre cele mai vehiculate idei în cadrul evenimentului de aniversare a celor 110 ani de când în Bazinul Transilvaniei au fost descoperite gaze naturale. “În 1909, la Sărmășel, în -
Dunărea Călărași bate Dinamo. Hermannstadt coboară pe loc direct retrogradabilAstăzi, Dunărea Călărași a învins acasă pe Dinamo București (1-0), iar FC Hermannstadt coboară pentru prima dată pe loc direct retrogradabil în Liga 2. După aceste jocuri din etapa a VIII-a, sibienii sunt pe locul 7, cu 19 puncte, iar pe -
Președintele FC Hermannstadt se plânge de arbitraje înaintea meciului cu Gaz Metan: N-am cerut niciodată altcevaPreședintele FC Hermannstadt, Teodor Birț, a vorbit despre arbitrajele de care a beneficiat echipa sibiană la meciurile din play-out. Oficialul consideră că ”alb-roșii” au avut de suferit de pe urma prestațiilor arbitrilor în mai multe jocuri din această primăvară, dând -
Grevă generală la Gaz Metan Mediaș. Vineri ar trebui să joace cu FC HermannstadtJucătorii, în frunte cu antrenorul Edward Iordănescu, au refuzat să se mai antreneze din cauza condițiilor financiare ale clubului de fotbal Gaz Metan Mediaș. Surse din cadrul echipei, citate de gsp.ro au dezvăluit că în acest moment jucătorii refuză să -
UDMR aduce gazul în casa românilorÎn Camera Deputaților, cameră decizională, a fost votată propunerea legislativă a parlamentarilor UDMR ce dă posibilitatea administrațiilor locale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), să demareze proiecte de dezvoltare a rețelelor de gaz sau a rețelelor electrice și pot -
Hermannstadt ar putea juca la Mediaș. ”Sper să-l conving pe Mărginean”FC Hermannstadt poate juca ultimele meciuri de acasă din play-out la Mediaș. Singura condiție este ca fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Nan, să reușească pe președintele clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Mărginean, să lase echipa din Sibiu să joace -
Patru tineri de la Gaz Metan Mediaș au fost convocați la echipele naționaleGaz Metan are patru jucători convocați la echipele naționale în pauza competițională din Liga I, relatează novatv.ro. Pentru unii dintre ei nu este prima convocare. Este vorba despre sportivii Darius Olaru, Nasser Chamed și Fofana Boubacar (mijlocași) și de portarul David -
Zile grele pentru FC Hermannstadt. Miriuță: Trebuie să ne trezim, să avem altă atitudine, altă determinareEchipa sibiană joacă, în etapa a II-a a play-out-ului, pe terenul sintetic de la Chiajna împotriva echipei locale Concordia, ultima clasată în Liga 1. FC Hermannstadt a pierdut, acum o săptămână, la Pitești, cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-0, iar -
Hermannstadt pierde cu Gaz Metan Mediaș. 5 eșecuri și o victorie în ultimele șase meciuriGaz Metan Mediaş a învins astăzi cu 2-0, pe FC Hermannstadt, în prima etapă a play-out-ului Ligii I. Hermannstadt a reușit în ultimele șase partide doar trei puncte, după victoria cu Poli Iași din etapa trecută, 2-0. În rest, sibienii -
Miriuță despre Gaz Metan: Chiar dacă ne-ar fi invitat să jucăm la Mediaș și ne-ar fi dat toate încasările, tot i-aș fi dus la PiteștiPrima etapă a play-out-ului programează întâlnirea dintre cele două echipe din județul Sibiu, FC Hermannstadt și Gaz Metan. Meciul va avea loc sâmbătă, 9 martie, de la ora 13:00, pe Stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești. Vasile Miriuță, antrenorul principal al -
FC Hermannstadt aduce la Sibiu un fost campion al RomânieiEchipa de fotbal FC Hermannstadt s-a înțeles cu atacantul Cristi Bud, care vine la Sibiu din a treia ligă elvețiană. Președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț, a declarat pentru Turnul Sfatului că jucător va sosi în această seară la Sibiu, el -
FC Hermannstadt a cedat în fața Craiovei, deși a avut mai multe ocazii de a marcaFotbaliștii sibieni de la FC Hermannstadt au pierdut la Pitești meciul jucat cu Universitatea Craiova. La pauză cele două echipe au plecat la vestiare la egalitate. Prima ocazie a meciului i-a aparținut oaspeților: Andrei Cristea a trimis cu capul din -
Au plecat zece, au venit patru. FC Hermannstadt și-a prezentat noii fotbaliștiFC Hermannstadt i-a prezentat vineri pe cei patru jucători transferați în această iarnă: Sergiu Popovici, Ivan Lendric, Daniel Offenbacher și Filip Jazvic. ”Mulțumesc celor din conducere că au făcut eforturi ca acești 4 jucători să ajungă la noi. Offenbacher este -
După Tg. Mureș și Cluj-Napoca Sibiul se mută la Pitești și MioveniEchipa de fotbal FC Hermannstadt urmează să dispute, începând din luna februarie, partidele considerate ”acasă” la Pitești sau la Mioveni. Anunțul a fost făcut de antrenorul echipei, Vasile Miriuță, în cadrul conferinței de presă desfășurată joi și prilejuită de meciul -
Fotbal: sibienii au tăiat gazulFC Gaz Metan Mediaș a pierdut, pe teren propriu, meciul cu FC Hermannstadt, care a urcat astfel pe locul nouă în clasamentul Ligii I. Echipa Sibiului, antrenată de Vasile Miriuță, a deschis scorul în meciul de la Mediaș în minutul -
Miriuță înaintea meciului cu Gaz Metan de la Mediaș: ”Jucăm acasă”FC Hermannstadt joacă sâmbătă la Mediaș în meciul din deplasare în care este cel mai aproape de casă. Sibienii nu sunt supărați că medieșenii au dublat prețul biletelor cu ocazia meciului dintre Gaz Metan și FC Hermannstadt. ”Vom juca, zic -
Decizia clubului Gaz Metan Mediaș care i-a enervat pe suporterii sibieniSâmbătă, de la ora 17:00, echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș joacă împotriva FC Hermannstadt, într-un meci programat în Liga I. Partida se anunță una tensionată, cel puțin la nivelul suporterilor, iar ultima decizie a oficialilor medieșeni nu a făcut -
Sibianul devenit om de afaceri în SUA care și-a propus să demonstreze că Pământul e platDupă câteva călătorii prin lume, și-a dat seama că nu poate avea niciun viitor în România. Așa s-a decis medieșeanul Adi Rus să plece în lumea largă, acum 29 de ani. A hoinărit prin mai multe țări din Europa, pâna -
Cupa României: FC Hermannstadt va juca acasă cu VoluntariFederația Română de Fotbal a anunțat miercuri programul meciurilor din „optimile” Cupei României. FC Hermannstadt va deschide optimile jucând acasă cu FC Voluntari, în 30 octombrie, de la ora 16:30. Meciul va fi televizat și transmis în direct pe TV -
ACTUALIZARE Șase copii de la LIA transportați la spital. Poliția a găsit vinovatulActualizare 17:15 Poliția anunță că de vină pentru toată situația creată este o elevă de 17 ani, care a folosit un spray cu piper în sala de clasă. ”În continuarea cercetărilor privind incidentul petrecut azi într-o unitate de învățământ de -
Licitație pentru prima stație de gaz natural pentru mașini în Sibiu. Primăria vrea autobuze noi pe gazLa cererea unei firme din Șelimbăr, Primăria Sibiu scoate la licitație concesiunea unui teren, în vederea construirii unei stații de depozitare și distribuție a gazului natural comprimat pentru vehicule, prima de acest gen din județ. Terenul propus pentru stația de -
Teodor Birț despre stadiul lucrărilor la Stadion: Primii care suferă suntem noi (…) Refuz ideea retrogradăriiPreședintele FC Hermannstadt spune că întârzierea lucrărilor la Stadionul Municipal se datorează constructorului, afirmând că firma care a câștigat licitația pentru prima parte a lucrărilor invocă tot felul de motive pentru care n-a reușit să respecte termenul fixat. Cu două zile -
Transgaz preia rețeaua de transport a gazelor din Republica MoldovaPreluarea Vestmoldtransgaz a fost finalizată, iar acum Transgaz trebuie să se concentreze pentru a termina la termen gazoductul Ungheni-Chişinău, susţine ministrul Economiei, anunță Digi24.ro. Preluarea Vestmoldtransgaz de către SNTGN Transgaz a fost finalizată, joi, 6 septembrie, după ce în cursul -
Mediașul și-a luat revanșa. Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș 0-1După ce au fost eliminați din cupa României de către fotbaliștii de la FC Hermannstadt, jucătorii de la Gaz Metan Mediaș și-a luat astăzi revanșa, la Târgu Mureș. Medieșenii au câștigat la limită, 1-0, într-un meci în care au învins -
ACTUALIZARE. O șoferiță a intrat cu mașina în branșamentul de gaz al unei caseO șoferiță de 29 de ani a intrat cu autoturismul direct în branșamentul de gaz al unui imobil. Accidentul s-a petrecut în Șura Mare, pe strada Hambei, unde reprezentanții ISU intervin cu o autospecială. Sibianca ar fi pierdut controlul directiei, intrând în coliziune -
Eminența cenușie a PSD: Este o posibilitate mare ca gazul românesc să ajungă în mâinile rușilorConsilierul de stat al premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, a declarat marţi că statul român nu mai acceptă „un şantaj” şi că nu este corect ca numai OMV să câştige din Legea off-shore, acuzându-l şi pe preşedintele Klaus Iohannis -
Angajații unei fabrici de textile, evacuați din cauza unor mirosuri ciudateAproximativ 20 de angajați ai unei fabrici de pe strada Distribuției, din municipiul Sibiu, au fost evacuați, după ce au sesizat un miros ciudat. Autoritățile au intervenit atât cu o autospecială de cercetare și decontaminare CBRN (chimic-bioogic – radiologic –











![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2020/01/ambulanta-accident-salvare-12-copy-fein-1024x688.jpg)





































