Sâmbătă,
04.05.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Turul Ciclist al Sibiului 2012. Startul se da intr-o saptamana!

Cea mai importantă competiție ciclistă din Transilvania stă să înceapă.

Organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, Turul ciclist al Sibiului - Atlassib 2012 reunește la start peste 170 de rutieri din 26 de echipe naționale și continentale, care vor străbate trei județe, pe o distanță totală de 450 de kilometri. Pe lângă România, țări ca Slovacia, Austria, Norvegia, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Serbia, Luxemburg, Turcia, Germania, Belgia, Bulgaria, Ucraina și Polonia își vor trimite reprezentanți la cea de-a doua ediție a competiției. „Evenimentul nu este numai sprijinit de noi, administrația locală, ci este și unul pe care eu, personal, îl salut. S-a desfășurat și anul trecut, cu rezultate notabile. Organizatorii au învățat foarte mult din etiția de anul trecut și sunt sigur că totul va funcționa. Organizatorilor le doresc un succes cu un nivel suportabil de stres”, a declarat, astăzi, Klaus Johannis, primarul Sibiului, care a menționat și faptul că „probabil” își va face apariția în timpul turului.

Startul se dă în 4 iulie

Turul anului 2012  este format, ca și cel de anul trecut, din cinci etape - un prolog contratimp individual în centrul istoric al Sibiului și patru etape dintre care una de contratimp pe echipe și alte trei care îmbină traseul pe teren plat cu urcările spectaculoase în zone montane. Competiția ciclistă începe în data de 4 iulie și se va încheia pe 8 iulie.

Prologul - Polisano. Traseul are o lungime de 2.4 kilometri și pornește din Piața Mică. Rutierii trec apoi pe Arhivelor, Tipografilor, Papiu Ilarian, Cetății, Bălcescu, Piața Mare, Mitropoliei, Centumvirilor, Odobescu, Piața Huet și revin pentru finish în Piața Mare. Tudor Oprea, component al Pro Cycling Geiger Team - echipă ce reprezintă Sibiul, spune că prologul „este o etapă potrivită pentru multe poze frumoase”, dat fiind faptul că sibienii îi pot vedea pe cicliști pe toată lungimea traseului.

Etapa 1 - Ambient se va desfășura în data de 5 iulie și se va întinde pe 184 de kilometri, dintre care ultimii sunt din cale-afară de dificili, fiind vorba de cățărarea spre Păltiniș. Diferența de nivel este de peste 1000 de metri, cu trei cățărări de nivel C - diferențe de nivel între 75 și 136 de metri și o cățărare de nivel A, cu diferență de nivel de 767 de metri și o înclinație maximă de 9%, la Păltiniș. Prima cățărare, spectaculoasă pentru public, are loc în Dealul Dăii unde rutierii vor putea fi văzuți în jurul orei 14:10. Urmează sprintul Samuel von Brukenthal – Compa din Nocrich și cățărarea de la Dealul Frumos, unde bicicliștii vor ajunge la ora 15:30. Ultima cățărare și finishul vor avea loc pe drumul dintre Rășinari și Păltiniș. Rutierii vor fi în zona Rășinari în jurul orei 18 și pot fi urmăriți pe traseu până la arcul de finish. „După părerea mea, este una din cele mai dificile etape, având în vedere cățărarea de la Păltiniș. Cred că pe ultimii kilometri va fi o cursă de care pe care”, a subliniat Oprea.

Etapa a II-a. Contratimp pe echipe - Gazeta Sporturilor

Debutează în 6 iulie și, potrivit organizatorilor, va fi mult mai dificilă decât cea de anul trecut. Traseul are o lungime de 10.2 kilometri și pleacă din Cisnădie cu finish în Sibiu. Etapa are o singură cățărare, de nivel C, pe o lungime de 1.8 kilometri cu o diferență de nivel de 106 metri și o pantă maximă de 8.5%. Fanii îi pot vedea pe rutieri in intervalul ora 18.00-19.45 la start, în fața Primăriei Cisnădie, apoi la cățărarea de la intrarea în Cisnădioara şi în dreptul Muzeului în Aer Liber Astra , unde va avea loc şi Ceremonia de Premiere la ora 20.00.

Etapa a III- a - Coca Cola

Este considerată a fi cea mai spectaculoasă. Rutierii vor avea de parcurs peste 90 de kilometri, plecând din Sibiu și terminând la Bâlea Lac, cu o cățărare ucigătoare. Cea mai lungă dintre ele are 13.8 km, cu o diferență de nivel de 840 de metri și o pantă de 12.5%. Rutierii pleacă la ora 12 din Sibiu, ajung în jur de 12:15 în Cisnădie unde vor avea o porțiune de sprint, pornesc apoi spre Veștem, trec pe centura Avrigului (13:00) iar apoi spre Cârțișoara (13:30) în direcția Bâlea Lac. Cele mai spectaculoase momente ale traseului din 7 iulie sunt cățărările spre Bâlea Cascadă (13:30) și spre Bâlea Lac (14:00), ambele, extrem de dificile și de solicitante.

Etapa a IV-a - Meridiana Transfer de Bani

Ultima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2012 va avea loc în 8 iulie. „Va fi cea mai frumoasă ca peisaj, pe coamele munților Cindrel”, anunță organizatorii.

Rutierii pornesc din Sibiu spre Jina, apoi pe la Șugag, Câlnic, Săliște și revin în Sibiu pentru finishul festiv din Piața Mare. Distanța parcursă va fi de aproape 150 de kilometri. Etapa are trei porțiuni de sprint și patru cățărări, trei de nivel C și una de nivel A. Spectatorii îi pot vedea pe toți cicliștii în Orlat (16:15), Săliște (16:40), Tilișca (16:45), Poiana Sibiului (17:00), Jina (17:10), Șugag (17:25), Căpâlna (17:40), Câlnic (18:00), Săcel (18:45), Cristian (18:50), iar în oraș pe șoseaua Alba Iulia, pe Malului, pe General Magheru sau în Piața Mare, la final (19:00).

Anul acesta, patru echipe românești vor reprezenta țara noastră la cea de-a doua ediție a competiției cicliste desfășurate în inima orațului de pe Cibin - Tușnad Cycling Team, CS Otopeni, Mazicon București și Pro Cycling Geiger Team(Sibiu).

Turul Sibiului este un eveniment de calitate europeană, dovadă stă faptul că încă de la început a fost inclus în calendarul competițional al Union Cycliste Internationale(UCI) la categoria 2.2, aceeași cu cea a Turului României. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

ovidiu

Acum 11 ani

\"Etapa a IV-a - Meridiana Transfer de Bani Este cea mai lungă etapă a Turului Ciclist al Sibiului - Atlassib, una de aproape 150 de kilometri.\" Cea mai lunga este prima etapa, Etapa 1 - Ambient , 184km.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus