X
fodor dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (51)

Astrid Fodor, către un locuitor din cartierul Arhitecților: ”nu aveți școli în Cisnădie?”

Una din temele pe care primarul Astrid Fodor le invocă de multe ori când vine vorba de localitățile învecinate – cea a părinților care își aduc copii la școli, creșe și grădinițe în Sibiu – a fost deschisă de aceasta și în dezbaterea publică la care au participați mulți locuitori ai cartierului Arhitecților, din Cisnădie.

La dezbaterea organizată pe tema lărgirii DJ 106C, drumul care leagă Sibiul de Cisnădie pe lângă Arhitecților, în discuție a intervenit și subiectul traficului generat de transportul copiilor la creșele, grădinițele și școlile de pe teritoriul municipiului Sibiu. Și despre cum majoritatea elevilor din cartierul Arhitecților de pe teritoriul orașului Cisnădie frecventează cursurile școlilor gimnaziale nr. 6, respectiv 9, din municipiul Sibiu. Iar pentru fluidizarea traficului ar fi utilă introducerea unor mijloace de transport dedicate, care să preia copii din cartierul Arhitecților către cele două școli, a propus Lucian Hunyadi, președinte de asociație din zonă.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, nu a ratat momentul. ”Cei care aveți copii de clasele I-IV, de ce nu îi duceți în Cisnădie? Nu aveți școli în Cisnădie?”, s-a adresat primarul celui din cartierul Arhitecților. ”Se știe clar că Șelimbărul și cartierul Arhitecților sunt dormitoare ale orașului Sibiu. Majoritatea acestei populații din cartierul Arhitecților este angajată în Zona industrială vest, unde au venit numeroase firme la invitația fostului primar Iohannis, ceea ce este foarte bine. Prin urmare, cei care au copii ar trebui să meargă înspre Cisnădie, să își lase copii și să se întoarcă înspre Aeroport, să meargă la Sibiu. Oamenii nu au venit pentru Cisnădie, iar conjunctura și posibilitățile privind obținerea avizelor de construire au făcut ca Sibiul să se dezvolte înspre Cisnădie și Șelimbăr. Și mă gândesc că firmele la care lucrează cei din Arhitecților ajută dezvoltarea Sibiului, nu?”, i-a răspuns Hunyadi. ”Da. Oricum, mulțumesc pentru răspuns”, i-a răspuns primarul Sibiului.

La dezbaterea de la sediul CJ Sibiu, Cisnădia a fost reprezentată de arhitecta șefă a orașului, Ionela Jula. Care a fost, la rându-i, solicitată de cetățenii participanți la dezbatere să explice ce planuri are administrația pe care o reprezintă pentru infrastructura educațională. ”Sunt prevăzute școli și se construiește grădinița de pe str. Cantacuzino și va mai fi o grădiniță privată. Nu știu ce va face Primăria Cisnădie”, a răspuns Ionela Jula la întrebarea ”ce va dezvolta Cisnădia”.

Primarul Sibiului a preluat discuția. ”Asta e viața, numai pe Primăria Sibiu se pune presiune. Sper că nu vă imaginați că Sibiul va putea colecta copiii din aceste cartiere. Normal ar fi ca în zone precum cartierul Arhitecților să aveți cel puțin creșe. Și dezvoltatorii imobiliari ar putea ceda terenuri pentru astfel de utilități publice. Primăria Sibiu nu are teren disponibil și nici nu are o așa dezvoltare urbanistică amplă în zonă care să impună ridicarea unei creșe”, a adăugat Astrid Fodor.

Câteva zeci de cetățeni au participat, luni după-amiază, la dezbaterea proiectului de lărgire a DJ 106C la trei benzi. Despre rezultatele acestei dezbateri citește și articolul Transportul public va fi prelungit și în zona Cartierul Arhitecților. Pe un drum cu trei benzi

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

45 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ToTo

    Bravo , doamna primar. Bine le-ați zis-o. Ia sa ne mai lase in pace toate veniturile. Orașul ăsta se sufocă sub presiunea si nervii acestor infatuati. Ma doare capul când citesc ca Marquardul sau continentalul vor sa se extindă, nu se mai poate. Sa se extindă in vâlcea au acolo platforma industrială serioasă, noi nu mai vrem să plătim cu liniștea și sănătatea noastră dorință lor de dezvoltare. În sibiu nu mai este loc de importat forță de muncă, sa dezvolte acum calitatea

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Iulian

      Ptr toti cei care comentati aiurea. Sa stii ca in cartierul Arhitectilor nu locuoesc doar “oltenii” veniti din valcea si alte zone , sunt si locuitori care au stat in SIBIU si au cumparat apartamente aici. Cat despre dezvoltarea fabricilor eu personal ma bucur. Oltenii si valcenii cum ii numiti voi, din cate stiu eu, tot oameni sunt si ei sau ce noi ardelenii avem 3 perechi de oua?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    …imi este antipatica primarita dar are dreptate.Toate oalele se sparg in capu’ primariei Sibiu,pe cand Huja numara banii colectati din taxe si impozite.Trebuie ajutati oamenii dar primaria Cisnadie trebuie sa puna umarul apoi alte primarii invecinate

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Isidor

    dar cand v-ati mutat acolo, in Cisnadie (chiar de-o fi la 10m de Sibiu, tot Cisnadie este!), nu v-ati gandit unde duceti copiii la cresa/gradinita/scoala? Platiti taxe la Primaria Cisnadie, si vreti sa va ajute Primaria Sibiu? N-ar fi mai usor sa va adresati si sa puneti presiune pe Cisnadie, decat pe Sibiu?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      roman

      Da, ne-am gandit cand am achizitionat terenuri. Prin PUZ era stabilit: scoala, gradinita, locuri de joaca pentru copii, spatii verzi, iar intreaga zona era reglementata ca zona pentru locuinte individuale P+1,P+2.NU BLOCURI Nu ne-am gandit insa ca o autoritate locala, respectiv primaria Cisnadie,poate ignora documentatiile de urbanism aprobate conform legii,poate sa nu respecte legislatia in vigoare la emiterea autorizatiilor de constructie fara ca nicio institutie a statului sa nu autosesizeze.. Suntem victime ale dispretului , arogantei,incompetentei, ale intereselor de grup si personale din primaria Cisnadie. Suntem victime ale inactiunii institutiilor statului care au cunostinta de aceste abuzuri , dar nu au actionat in interesul cetatenilor.De ani de zile, este plina presa locala de nemultumirile locuitorilor, sunt pline sertarele din primarie de sesizarile locuitorilor.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jacobus Hentmanisse

    Daca o buna parte se asteapta ca municipiul resedinta sa preia problemele la toate satele si orasele din jur, poate e cazul sa discutam ca aceste localitati sa devina cartiere ale orasului, prin referendum, iar primarii sa-si piarda ”tronul” comod.
    Sa vedeti atunci ce eficienti vor deveni primarii, fiind amenintati practic cu pierderea slujbei si a destule beneficii.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Asta-i tare. Dezbatere la care participa primăria Sibiu și cetățenii din Arhitecților, dar nu și primăria Cisnădie, a celor din Arhitecților. Ok, o arhitecta pe Cisnădie, care nu știe ce are de gând primăria. Iar oamenii din arhitecților o întreabă de scoli pe primarul din Sibiu, în timp ce cel din Cisnădie… Ia-l de unde nu-i. De ce? Pt ca oricum copiii din arhitecților merg la școală în Sibiu, iar el a scăpat. Dar și primarul din Sibiu vrea sa scape de copiii din Arhitecților.
    Domnilor și doamnelor, ne aflam, în anul 2019, în situația în care doua primarii vecine ar vrea ca copiii celor care locuiesc într-un cartier de granița, care
    ajuta la dezvoltarea ambelor localități, sa dispară pur și simplu. Ii incomodează de la construirea de piste de biciclete, respectiv statui de domnitori. Maine ar trebui sa demisioneze huja și fodor. Sunt sub orice critica.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Asaniciodata

    De data asta dna primar Astrid merită felicitări. Sa speram ca intelege ca este primarul Sibiului nu ” mama ranitilor ” nici ” managerul dezvoltatorilor ” si nici profesorul arhitecților…Mai speram ca încălcările grave ale legislației organismului si construcțiilor sa nu fie acoperite prin alte ilegalități…post factum…nu e șterg infracțiunile

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lll

    “numai pe Primăria Sibiu se pune presiune”, concret: pe buzunarele contribuabililor la impozitele pe cladiri din orasul (ca sa nu se confunde cu judetul) Sibiu…

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Luca

    Cateva intrebari : Primarii din Cluj sau Oradea au aceeasi atitudine ? Boc de ce a pus autobuze scolare pentru copii din Floresti ? Sunt doar elevi de scoala generala in cartierul Arhitectilor ? Studenti , liceeni nu ?!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Iooo

      Boc a pus autobuze in Floresti pentru ca primarul din acea comuna este interesat de comunitatea pe care o conduce. Prin lipsa de la aceasta dezbatere, foarte importanta pentru locuitorii acestui cartier, Huja a aratat cat interes are pentru aceasta zona. In schimb a trimis-o pe tanti Jula, care saraca nu stie nimic. Sa ne aducem aminte de declaratia lui Huja in care a zis ca, nu l-a invata nimeni ce sa faca in Cisnadie, el ce viseaza noaptea face a doua zi!
      “Sunt prevăzute școli și se construiește grădinița de pe str. Cantacuzino și va mai fi o grădiniță privată”. De 5 ani sunt prevazute scoli, gradinita care se construieste este construita de mitropolie si se ma face o gradinita privata in tara in care invatamantul este gratuit. Din partea primariei Cisnadie nimic, doar vorbe.
      Ar trebui data o lege prin care sa fie oblicate primariile ca, la 5000 de locuinte noi construite, sa fie obligate sa construiasca cel putin o scoala si o gradinita.
      Discutiile despre acest cartier nu se vor termina aici, an de an vom asista la aceleasi discutii.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      filip

      Nu au aceeasi atitudine. In cluj sau oradea nu sunt considerati leprosi cei care nu locuiesc efectiv in orasul respectiv. In cluj si oradea se gasesc solutii pentru a ajuta locuitorii indiferent ca locuiesc in orasele respective sau in localitatile din proximitate. Oamenii nu cunosc faptul ca doar impozitele pe cladiri/apartamente se duc la bugetul local al localitatilor respective, dar impozitul pe venit merge in mare parte in bugetul localitatilor in care lucreaza respectivii cetateni. In plus, primarul clujului sau Oradei sunt constienti ca fiind conducatori ai unor localitati mai bogate, mai mari si mai potente financiar decat localitatile mai mici din jurul lor, trebuie sa ajute dupa posibilitati si cetatenii acestora.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eu

      Luca, nu știu cum e in oradea, dar in cluj stiu sigur cum e. Ctp(tursibul lor) a introdus autobuze floresti Cluj doar dupa constituirea zonei metropolitane(sa nu uitam ca acum 4 ani primaria Sibiu a vrut sa faca zona metropolitana, dar vreo 2 primari din apropiere nu au fost de acord).
      Zona merropolitana e singura soluție pt. Infintarea traseelor sibiu-selimbar, cisnadie(pana in centru), sura, cristian, poate chiar ocna Sibiului. Pana atunci, eu locuitor al municipiului Sibiu imi doresc ca primaria sa se ocupe de oraș nu de vecini, iar facilitățile din interiorul municipiului sa fi folosite de oricine ajunge in oras(locuitor cu acte, vecin al orașului sau turist, dar fara pretentia ca primaria Sibiu sa iti faca ție scoala in cart. Arhitectilor, cu toate ca ar putea fi si asta o afacere..

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O

    Haideti sa facem o comparatie cu ce a facut Boc in Cj sau Bolojan in Oradea.Acesasta minunata primarita a primit o “mostenire” de la Iohannis pe care incepe sa o distruga incet.Cj e cu 20 de ani inaintea noastra,Oradea cu vreo 15 ani.Ganditiva cati bani face clujul cu evenimentele care se datoreaza noi sali si a noului stadion,pe cand doamna Astrid nu a fost in stare sa se tina de cuvand si sa termine stadionul pana in 2019(sa nu mai vb de o sala de sport noua).Prin urmare nu o mai laudati atat pe minunata primarita,iar legat de locuitorii din Selimbar si Cartierul Arhitectilor ar trebui sa va ganditi ca aceste persoane cheltuie destui bani in Sibiu care se duc la bugetul primarie.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      esti chiar O

      1 Iti recomand sa te documentezi putin despre modul de constituire a bugetelor locale, ca sa nu mai vorbesti aiureli. (banii se duc cum spuneai dar in alte parti)
      2. Cluj Oradea au constituite zone metropolitane cu bugete constituite prin participarea unitatilor din zona respectiva pentru proiecte comune
      3. Mostenirea de care vorbesti este zona industriala inceputa de Iohannis prin tot felul de facilitati (cum ar fi scutirea pe X ani a impozitului pe cladiri si terenuri) unde sunt angajati sclavii din Selimbar si Cisnadie.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Chiar așa : dincolo de Valea Săpunului nonsibienii sa-și ducacopiii la școala in Cisnădie , apoi sa străbată orașul pentru a ajunge pe platforma de Vest ( sau in Sura Mică ) , apoi back to Heltau sa-și ia nonsibienasii de la scoală și sa-i aducă in Paradisul Ioan Virgil Ispas .
    Așa le trebuie romanilor (?!) nonsibieni dacă nu au vrut sa rămână șomeri la Rm Vâlcea , Horezu , Drăgășani ( nomina odiosa ) sau sa plece dracului in Italua , Spania , ca vecinii lor .
    In campania erectorală îi vom invita da revină in primitoarea țărișoară unde îi vom scuti de impozitele rămase in seama Ulimii .
    Obs . Dacă Hermannstadt-ul nu se extindea pentru ca apoi sa înglobeze și localități adiacente ( Hammersforf și Neppendorf ) ce destin ar fi avut ?

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Barzan

    Taxele sunt încasate de Sibiu iar infrastructura sa o facă ceilalți. Dar de parteneriate ati auzit? Putin respect pentru omul de langa noi. Macar de imagine daca nu se poate in mod sincer.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Daniel

    Huja-exPDL acum PNL e certat cu Fodor-FDGR. daniela campean-PNL, presedinta Consiliului Judetean Sibiu nu este in stare sa-i imapce! nu mai spun sa-i puna la punct; de ce? pt ca ii trebuie voturi de la amandoi pt iohanis si la anul pt a-si mentine functia (pe care o ocupa degeaba).
    Desi cei 2 primari isi aruca cu kko unul in altul, nici unul nu recunoaste ca ambii beneficiaza de banii celor din “arhitectilor-(cel mai neinspirat nume ales vreodata)”.
    Taxele si impozitele pe cladiri si terenuri+masini merg la Cisnadie-huja.
    Taxele si Impozitele pe salarii merg la Sibiu-Fodor.
    Deci ambii profita si atat !!!

    Nu ii intereseaza oamenii, doar prosperitatea lor si a acolitilor lor !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Iooo

      “Taxele si impozitele pe cladiri si terenuri+masini merg la Cisnadie-huja.
      Taxele si Impozitele pe salarii merg la Sibiu-Fodor.”
      Daca te documentezi, afli ca taxele locale care ajung in bugetul primariilor sunt urmatoarele:
      impozitul pe cladiri si taxa pe cladiri;
      impozitul pe teren si taxa pe teren;
      impozitul pe mijloacele de transport;
      taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;
      taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate;
      impozitul pe spectacole;
      taxele speciale;
      alte taxe locale.
      Taxele din impozitul pe salariu ajung la bugetul central, nu la cel local, la fel si TVA-ul. O parte din acestea revin inapoi in judet.
      De pe urma locuitorilor din localitatiile limitrofe primaria Sibiu castiga indirect prin impozitele locale datoreate de catre firmele din Sibiu si eventual din tichetele de parcare.
      Indiferent ca locuitorii din localitatiile limitrofe contribuie sa nu la bugetul local al Sibiului, primaria trebuie sa asigure mobilitatea in Municipiu in colaborare cu celelalte primarii. Find polul de dezvolatare zonal, este de asteptat ca orasul sa fie tranzitat de cetateni din afara Sibiului.
      Dar, pentru a facilita accesul in oras trebuie comunicare intre primarii. Comunicarea trebuie inceputa inca din faza de proiect nu dupa ce totul este o varza.
      Sa luam cazul Arhitectilor. Huja trebuia sa cheme PMS la discutii si sa zica, vreau sa fac cartierul asta, in felul asta, si vor fi “n” locuitori. Cum putem cloabora pentru a facilita accesul locuitorilor in oras, la mijloace de transport in comun pentru a oferi bunastare locuitorilor si ambele comunitati sa castige.
      Au procedat exact invers, si Huja si Maricuta (Grecu)! Acum dupa ce totul e complicat, urla ca ei nu mai pot face nimic si pun presiune pe PMS.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Daniel

        partea dreapta din calea cisnadiei apartine de Sibiu, de la valea sapunului pana la raul sevis,verifica pe googl limitele orasului, deci si fodor e implicata ca ar trebuii sa rezolve problemele si pt cei care locuiesc pe dreapta !!

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Iooo

          Daniel, am verificat. Pe partea dreapta Sibiul are cimitirul si padurea. Foarte putin teren pe care s-a construit ii apartine. In nici un caz nu are teren pana la raul Sevis in locul in care acesta se intersecteaza cu Calea Cisnadiei. Spre Rasinari are Sibiul teren pana in apropierea Sevisului (Steaza).

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ClaudiaB

    Fodor este primarul orașului Sibiu?! Serios?! Inteleg ca a fost o întâlnire cu societatea civilă, o comunitate pe care o reprezintă? Datorita căreia este primar? Sau ea este o specie superioară rasei umane și acești locuitori de cartier sunt sclavii ei? Treziți va!
    Oriunde in lume ,chiar si in Romania, o astfel de atitudine se plătește cu demisia.
    Ea pt ce este angajata/aleasa la primărie? :)) Doamne…
    Iar cei care au comentat si au susținut atitudinea ei, va doresc sa aveti parte de ea, sa ajungeți la mana ei. Succes!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Silviu

      Corect, d-na Fodor este primarul ORASULUI Sibiu. Si nu a fost o intalnire cu comunitatea pe care o reprezinta. A fost o intalnire benevola cu reprezentantii altui oras. Cere-i demisia lui Huja.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Daniel

        Silviu poate nu stii , dar partea dreapta de la valea sapunului pana la ferma Sevis apartine orasului Sibiu !!! care dupa cimitir e de asdemenea populata cu Blocuri si case, si acesti oameni sunt reprezentati de Fodor, te asigur ca ea nu face nimic benevol !

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Shadow

    Eu unul stau în Sibiu și ideea doamnei mi se pare de porc. Oamenii ăia lucrează în Sibiu. Orașul s-a dezvoltat și implicit au apărut chestii “pe lângă”. Că doar n-o să se înghesuie toți în centru.

    În loc să-i trimită cu copiii în Cisnădie ar putea să încerce treptat să rezolve problemele ce le ridică oamenii ăia. Prima dată aș pune un autobuz din arhitecților în zona industrială (sau prelungit traseul lui 11 și rezolvat cumva întoarcerea la capăt). Până la urmă e vorba de accesul în oraș, Chiar dacă-și duc copiii în Cisnădie, tot trebuie să ajungă cumva la lucru…

    Lărgește drumul ăla și ce? O să se stea pe două benzi, sau trei sau câte o să facă. Dop se face la giratoriul cu Rahovei. Seara coada e până la Profi din Cedonia…

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    In Valea Sapunului sa vi se spele pacatul de a dezbina romanii cu aceasta granita. Cu apa existenta acolo si cu niste sapun. Faceti un recensamant in cartierul cu pricina sa vedeti cati olteni, cati sibieni, cati moldoveni, etc. Sunt de o parte si de alta a acestui parau. Cati votanti pentru primaria Sibiu , cati pt Cisnadie

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cetatean

    Intrebarea primaritei Fodor mi se pare cel putin aroganta si impertinenta. De zici ca nu stie cat de departe e orasul Cisnadie de cartierul Arhitectilor. Asta e, Sibiul e orasul cel mai mare din zona. E sursa de venituri pentru multi oameni si este si orasul care ofera cele mai bune conditii pentru educarea copiilor. Prin urmare, municipiul Sibiu este cel care trebuie sa ia initiativa si raspunderea pentru a face viata mai usoara locuitorilor din jurul Sibiului. Nu e vorba de legalitate, ci de responsabilitate. Cisnadie, Selimbar si Sibiu s-au dezvoltat deja de ani buni fara sa comunice intre ei deloc. Pentru ca oamenii care se afla (sau s-or aflat) la conducerea lor nu au stiut sa lase orgoliile la o parte si sa vina cu planuri in timp. Sper ca la alegerile viitoare, actualii primari din cele 3 localitati sa fie pusi putin pe banca de rezerva.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andu

    Nu stiu cat o sa ne mai ia pana vom intelege si face ceva concret cu cozile interminabile de masini cu motorul pornit si emanand cancer.
    Sibiu era recunoscut ca fiind un oras cu aer curat, nu mai e de foarte mult timp asa si primarul de la Cisnadie ar face bine sa puna niste microbuze macar, este inadmisibil sa gatui intrarile in oras in modul in care se face acum. De aici si vrajba asta intre oameni, santatea precara si nervii adunati. Inca suntem tineri, dar se aduna oameni buni.

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristi

    DOAMNA PRIMAR FODOR VA ROG DIN TOT SUFLETUL SA FACETI DACA ESTE LEGAL POSIBIL URMATOARELE
    1 TOATE RABLELE DIN PARCARI ABANDONATE PARASITE ETC FARA ITP SA FIE RIDICATE DE PE DOMENIUL PUBLIC SI DUSE IN AFARA ORASULUI.
    2. FOLOSIREA PARCARILOR DE PE DOMENIUL PUBLIC DOAR PENTRU MASINILE INMATRICULATE PE JUDETUL SIBIU
    3. FOLOSIRE UNOR MARCARI EXCLUSIV PENTRU CEI DIN ALTE JUDETE
    4. APROVIZIONAREA MAGAZINELOR DOAR NOAPTE
    5. LUCRARI SERVICII DE TOT FELUL CARE AR PUTEA INCOMODA TRAFICUL CU PREDILECTIE NOAPTEA (chiar acum se executa montarea ornamentelor de Craciun cu trei masini mari in sensul giratoriu de la Mihai Viteazu blocand tot)
    6. RIDICAREA GUNOIULUI TOT NOAPTEA (in fiecare dimineata cand traficul este infernal, pe Stefan cel Mare la 7.30 este masina de gunoi pe la unitatea militara fara a avea posibilitatea de a se feri si a permite circulatia catre scoli in conditii normale, la fel fiind si pe fosta Moscovei la ora 8) FORMANDU-SE COZI URIASE
    7. TAXA PENTRU ACCESUL IN ZONA CENTRALA IN FUNCTIE DE NORMA DE POLUARE
    8. IMPOZIT DIFERENTIAT IN FUNCTIE DE NORMA DE POLUARE SI DE NUMARUL DE MASINI DETINUTE
    9. AMENZI USTURATOARE PENTRU NERESPECTAREA CONDITIILOR DE PARCARE.
    10. ANGAJATII PRIMARIEI SI INSTITUTIILE PUBLICE SA-SI FOLOSEASCA PARCARILE DESTINATE NU CUM SE INTAMPLA ACUM IN PIATA MICA 2 DIN 3 MASINI SUNT ANGAJATII PRIMARIEI
    11 ELIBERAREA DE PERMISE DE PARCARE PE BANI NU PE TOT FELUL DE CRITERII DE PRIETENII (NUMAI PENTRU PRIMARIE SI INSTITUTII S-AU ELIBERAT CATEVA MII).
    12. CEI CARE AU CURTE SAU GRAJE SA FIE OBLIGATI SA-SI PARCHEZE MASINILE IN CURTE

    Sunt doar cateva masuri care cred ca se pot lua cu costuri minime de catre administratia pe care o conduceti, si trebuie sa faceti asa ceva pentru noi sibienii care o sa mergem la vot. Sunt masuri drastice dar sunt spre binele nostru, calitatea vietii in oras o sa creasca semnificativ turistii din Arhitectilor, Selimbar si altii sa pargheze in parcarile destinate numai lor si de acolo cu ce vor exista posibilitati.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      un sibian

      acolo unde vezi o rabla trimite localizarea celor de la administrarea domeniului public si privat…sunt eficienti si in max. 3 sapt a disparut (sunt totusi niste proceduri legale care trebuie urmate)

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    profu

    Scoala nr 1 din Cisnadie se inchide din lipsa elevi. Invatatoarele pleaca. …
    In Cisnadie sunt doua licee….
    Se putea pune mijloc de transport in Arhitectilor care sa preia elevii si parintii sa stea linistiti

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Evident

    Ce lucruri mărețe a făcut Fodor pentru sibieni? Va așteptați sa facă ceva pt cei din Arhitecților? În Sibiu a cârpit câteva scoli. Grădinițe??? Mai bine dau părinții 1000 pe luna pe grădiniță. La sc. 6 este promisa construcția sălii de sport și a unei extinderi pana în vara 2022 și nu s-a mișcat nimic. De Clubul copiilor ce sa mai vorbim. Asa ca nici pentru micii locuitori ai Sibiului nu s-a făcut nimic.

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dezvoltatori si dezvoltatori

    Foarte eleganta doamna Fodor! Pe investitorul imobiliar Virgil Popa, cu care si-a frecat coatele in primarie ani de zile, l-a intrebat daca a cedat teren pentru spatii publice?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ClaudiaB

    Silviu. Cred ca voi acolo aveti multe probleme dar una chiar e urgenta, rasismul. Eu sunt sunt din Sighisoara si am vecini unguri, multi! Am avut si sasi. Stiu ca ei se cred rase superioare. Însă nu ne-am intalnit niciodată la primărie sa vb de a plati taxe diferite si nici nu am incercat sa-i mutăm la marginea orașului. Doamne… Trist ca un oraș atât de frumos ascunde locuitori cu mentalitate îngustă.
    Plus ca o si aperi ” s a întâlnit benevol”. Adică tu la job faci cam doar ce-ți place si daca ai chef. Stiu unde este Cartierul Arhitecților,până la Cisnadie mai sunt vreo 3km minim.
    Noi de aici vedem Sibiul ca o poartă spre Civilizație… Si uite ca nu este. Păcat.

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    “Nu aveți școli în Cisnădie” “nu vă imaginați că Sibiul va putea colecta copiii din aceste cartiere”
    Cucoana asta cu 2 neuroni chiar crede ca Sibiul e mosia ei ??? oriunde ar fi adevarul intre Sibiu si Cisnadie, copiii nu pot fi declarati o problema.
    Era mai bine sa fim in declin demografic? Terenul de la fosta baza ITS este al sibienilor, al comunitatii – nu al lui fodor. E teren berechet pt o cresa moderna si o gradinita.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ???

      Bineînțeles ca asa crede dacă nu i-ați demonstrat contrariul! A mers vreunul din ăștia nemultumitii la Realitatea TV(ca acolo e cuibul lor și sunt ridicați în slavi) si sa prezinte situația,sa afle toată tara care e de fapt situația în orașul lucrului bine facut? Nu.Atunci va meritați soarta!

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    In jurul marilor orase, vezi Brasovul Clujul etc. s-au creat zone metropolitane care armonizeaza si solutioneaza o serie de probleme majore ale celor care locuiesc in aria respectiva. Se pare ca la Sibiu edilii nu agreaza organizarea unei astfel de zone. Sa nu uitam ca oamenii care locuiesc la marginea orasului Sibiu cum sunt cei din cartierul Arhitectilor dar si cei din Selimbar sunt semeni de-ai nostri care trebuie tratati pe picior de egalitate cu cei care traiesc in Sibiu indiferent daca au venit acolo din sudul tarii. La urma urmei majoritatea celor care azi locuim de zeci de ani in Sibiu avem originea tot la tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact