Miercuri,
01.05.2024
Cer Senin
Acum
20°C

500 de lei, Craciunul la Rasinari

Turiștii care vor să petreacă un Crăciun tradițional în satul Rășinari trebuie să-și pregătească 500 de lei de persoană, pentru cazare și masă. Oferta vine printr-un program național lansat de Asociația Națională deTurism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), sub denumirea de “Tradițiile Crăciunului cu ANTREC”.

“Mă bucură să spun că turismul rural este cea mai solicitată formă de turism în perioada Crăciunului, de către români, iar numărul acestora crește de la an la an”, a declarat dr. Maria Stoian, președintele fondator al ANTREC.

Tarifele de persoană, oferite de pensiunile înscrise până acum în acest program, variază de la 40 de lei, fără mic dejun, la o pensiune de 2 margarete, pentru o noapte de cazare, până la 600 de lei, pentru 3 nopți, cu toate mesele incluse, la o pensiune de 4 margarete. “Deși prețurile nu sunt fixe, ca în cazul programului “Vacanța la țară”, media este de 500-600 de lei de persoană, pentru 3 nopți de cazare și cu cina festivă de Crăciun”, se arată într-un comunicat remis de ANTREC.

Programul “Tradițiile Crăciunului cu ANTREC” va include atât perioada Crăciunului pe rit nou, cât și cea pe rit vechi, pe 7 ianuarie, când sărbătoresc Nașterea Domnului creștinii ortodocși din Republica Moldova, Rusia, Ucraina și Serbia.

„Programul este complex și nu include doar masă și cazare, ci, așa cum spune numele, familiarizeaza turiștilor cu bogatele noastre tradiții de Crăciun”, subliniază Mihai Chiruc, președintele executiv ANTREC.

Printre tradițiile de care vor avea parte turiștii se numără “Neața la Moș Ajun”, “Brezaia sau capra rucăreana”, colinde, “vizita lui Moș Crăciun”, “Tăiatul porcului ca în Banat”, “Dansul măștilor” etc.

Localitățile care au pensiuni incluse până acum în acest program sunt Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Corbeni, Arefu (jud. Argeș), Bran-Moieciu (jud. Brașov), Berca (jud. Buzău), Turcinești (jud. Gorj), Eselnița (jud. Mehedinți), Ceahlău, Vânători (jud. Neamț) și Rășinari – Mărginimea Sibiului (jud. Sibiu).
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

dan matei agaton

Acum 10 ani

Maria Stoian , această infractoare de drept comun cu condamnare de 3 ani cu suspendare pentru şterpelirea unor fonduri ar face mai bine să tacă precum porcul în cucuruz. nu avut nici o tangenţă cu turismul rural niciodată în afară de faptul că a furat o mulţime de bani.
Raspunde

dan matei agaton

Acum 10 ani

Maria Stoian , această infractoare de drept comun cu condamnare de 3 ani cu suspendare pentru şterpelirea unor fonduri ar face mai bine să tacă precum porcul în cucuruz. nu avut nici o tangenţă cu turismul rural niciodată în afară de faptul că a furat o mulţime de bani.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus