FOTO. Experimentul de doua milioane: "daca romii primesc o casa, se integreaza"

16 familii de romi din Agnita și Brădeni au primit câte o casă construită din fonduri europene. Să o folosească în mod gratuit în primii cinci ani, după care să devină proprietari. Anul acesta se împlinesc cei cinci ani în care romii din Agnita au dormit sub un acoperiș gratuit, dar și sub condiția de a respecta câteva norme general acceptate ca fiind de bună conviețuire: să aibă medic de familie, copiii dați la școală, venituri pentru a-și plăti întreținerea, înțelegere cu vecinii. ”Proiectul este un succes, romii își schimbă mentalitatea”, spun autoritățile. ”Țâganu’-i tot țâgan”, dau, însă, replica localnicii. A cui mentalitate se schimbă mai ușor?

 

Într-una din marginile Agnitei, acolo unde a avut Primăria teren, sunt primele case date gratuit romilor, în octombrie 2010, în urma proiectului finanțat prin Phare cu mai bine de 280.000 de euro. Cele opt apartamente sunt împărțite în mod egal în două clădiri, cu un singur nivel, împrejmuite cu un gard subțirel. Din stradă până la case ajungi doar prin noroi: drumul de acces nu e modernizat. La fel ca la Brădeni, locuințele au fost împărțite în baza mai multor criterii, de către reprezentanții Primăriei și ai unui Grup de inițiativă a romilor.

E liniște pe strada romilor cu case. ”Eu sunt singură acasă”, clipește des o fetiță ce își caută de joc pe treptele casei. Alăturat, iese în ușă o femeie care caută să vadă cine sunt străinii. ”Înainte de a primi casa? Păi, în primul rând că nu aveam unde munci. Primeam 100 și ceva de lei ajutor social. Apoi am început naveta la Sibiu, stăteam prin chirie. Dar și asta o găseam greu, că toți fugeau când auzeau că avem copiii”, își amintește femeia vremurile ”de dinainte”.

 

Un alt fel de ”prima noapte”

 

Ioana Miclăuș are acum 35 de ani și trei copii, dintre care cel mare tocmai a împlinit 18 ani. El nu vrea să apară în fotografii. ”Am tovarăși în Sibiu, cu care mă joc pe calculator”, își motivează tânărul decizia. În cele din urmă tot se prinde în discuție. ”Cel mai mult am reușit să stăm într-un singur loc cu chirie timp de cinci ani. Dar am avut perioade în care am dormit și afară. A fost o perioadă foarte grea. Pentru că ne tot mutam dintr-o chirie în alta nu puteam să avem și noi cablu, să ne uităm la televizor”, amintește băiatul.

Femeia se cam codește să ne primească în casă. ”Nu am făcut curățenie”, se scuză ea. Însă e doar modestă: în casă e curat și aranjat. Una din fete își caută ceva de lucru prin bucătărie, iar băiatul caută ziarul la care lucrăm pe internet.

”Prima noapte? Am avut mari emoții. Nu ne venea să credem. A fost cel mai fericit moment de până atunci. Nu aveam mobilă, de unde? Am mers mai apoi în Germania, am strâns ceva bănișori și așa am cumpărat mobila”, amintește Ioana. Este nerăbdătoare să devină proprietară începând cu octombrie pentru a putea face modificări prin casă. ”Mi-a tot stat în minte un șemineu. Acum ne încălzim cu gaz și este foarte scump. Iar aici, aici aș vrea să fac o boltă, să nu las ușa așa dreaptă. Eventual, dacă primesc aprobare, să mai ridic un nivel, căci e casă mică”.

 

Și-au făcut și firmă

 

Ioana Miclăuș are dreptate: modul în care au fost proiectate și apoi ridicate casele nu este unul tocmai de lăudat. Deși toate familiile au cel puțin câte trei copii, apartamentele sunt de tip ”vagon”, au două camere (din care una e sufrageria), băile nu au aerisire, iar canalizarea se scurge direct în băltoaca din spatele casei, baltă creată în albia unui fost pârâu. ”Le-am cerut eu bucata asta de pământ, fac eu canalizarea și acopăr pârâul să avem acces și din spate. Dar nu se poate”, ridică din umeri Bucureșteanu Chirilă. Este singurul dintre cei care au primit casă care și-a și deschis firmă. De construcții. De altfel, cei care au primit casele au fost și obligați prin contract să lucreze pe șantier, specializându-se la locul de muncă. ”Am tot făcut câte ceva: din banii mei am adus două mașini mari cu piatră, de am întins pe drum. Altfel nu puteam ajunge la casele noastre”, povestește cel care s-a căsătorit cu Elena Chirilă după ce aceasta a primit casa de la Primărie. Au împreună patru copii și un pechinez. Casa le este tot timpul plină și nu ne lasă să plecăm fără ca cel puțin să bem o cafea făcută la ibric. ”De ce am deschis firmă de construcții? Păi, avem copii și m-am gândit că nu avem unde să le găsim un serviciu. Cum merge? Dacă s-ar respecta termenele de plată… Dar nu ai ce face, că la firmele mari nu ajungi, ești tot subcontractor și nu poți spune nimic”, se izbește de economia de piață Bucureșteanu Chirilă. La fel ca și vecinii săi, crede că o casă îți dă un rost în lume. ”Lumea a intrat într-o sărăcie mai mare decât pe vremea lui Ceaușescu. Nu numai romii, ci și românii. Dar dacă omul are cel puțin unde să locuiască, poate începe să își facă un drum”.

 

La Brădeni casele sunt mai frumoase

 

Sunt cu etaj, chiar dacă modul de împărțire este similar (aproape egal a fost și bugetul alocat), adică opt apartamente amenajate în două clădiri. La parter este bucătăria, o cămară și o sufragerie generoasă, iar la etaj – două dormitoare și o baie. Băile, deocamdată, sunt mai mult cu numele, din moment satul nu este alimentat cu apă și nici nu are canalizare. Dar, cel puțin, băile au aerisire.

La fel ca la Agnita, și aici tot prin noroaie mari poți ajunge la casele date gratuit romilor: noul primar a amenajat la câțiva metri o adăpătoare, la care adastă zi de zi toate animalele satului. Dar în casă la Angela Armaciu e curat. Îi place să își arate casa, modul în care ”s-a aranjat”. ”N-am crezut că se va termina acest proiect. Dar când ne-am mutat a fost frumos. Tocmai am venit din străinătate, cu ceva bani. Nu au fost condițiile greu de îndeplinit pentru a rămâne în aceste case”. Angela nu își găsește serviciu, iar soțul ei lucrează prin sat. Dar nu au datorii la întreținere, chiar dacă ”și lemnele sunt scumpe”.

Ne duce să discutăm și cu vecina ei, la Maria Babuș, din a cărei casă se aude muzică. Tare. Angela bate în ușă, dar nu este auzită. Intră și face stânga, în bucătărie, lăsând să se vadă prin ușa deschisă cine asculta muzica: o fetiță de nici zece ani. Maria Babuș are acum 37 de ani și tocmai stă la o cafea cu o prietenă. După ce strigă fetiței să lase muzica mai încet, ne cheamă înăuntru și ne îndeamnă să ne arate și casa. Bucuroasă de oaspeți și ea. ”Stăteam cinci într-o cameră înainte, la socri pe curte. A fost frumos când ne-am mutat. Cheile le-am primit în iunie și am reușit să ne mutăm de Sfântu’ Ilie. E bine, este foarte bine. Mai bine de atât nu se poate”, râde privind la fiica ei cea mică. E în clasa zero și școala este o prioritate pentru prichinduța timidă.

 

Corturarii

 

La Brădeni nu este chiar așa pace între vecini. Motivul ține de familia de ”cortorari”, după cum îi botează restul vecinilor pe cei care stau într-unul din apartamentele de la drum. ”Fac scandal adesea. Au copii răi”, sunt printre explicațiile date din vecini. N-am găsit familia acuzată acasă. ”Își fac treburile tot pe-afară, că n-au veceuri în casă”, intră în hora acuzațiilor și ”vecinii români”.

 

Între ”succes” și…

 

”Părerea noastră: credem că a fost un succes acest proiect. Pe noi ne interesa să nu aibă absențe copiii la școală, să nu fie datorii la întreținere. Plus că au devenit responsabili: la început veneau deseori că li s-a stricat câte ceva în casă. Apoi au început să își zugrăvească singuri, să își schimbe câte o ușă. Deja a început să li se schimbe mentalitatea. Ei vor să fie integrați și ajutați. Dacă le asiguri o locuință, își găsesc ei drumul mai departe. Doar că pentru cei adulți este mai greu: nu au studii”, povestesc Ancuța Călugăr și Ioan Cioran din cadrul Serviciului de asistență socială al Primăriei din Agnita. Ei sunt cei care au verificat respectarea normelor de cei care au primit o casă în folosință gratuită.

Dacă îi întrebi pe oamenii de pe stradă, însă, părerile diferă. ”Nu sunt destul de leneși, îi învățăm să fie și mai puturoși și le dăm și case. Știți ce? Țâganu’-i tot țâgan”, scuipă în drum un localnic privind către casele construite din fonduri europene. L-am rugat să elaboreze, să-și susțină punctul de vedere. Omul privește în pământ, apoi la dreapta, în zare, și dă a lehamite din mână. Nu știe ce să spună.