Cum își petreceau sibienii timpul liber la 1900. Cafenelele Bressler şi Frentz Berthold organizau concerte cu muzică ţigănească pentru atragerea publicului

Plimbare ”pe centru”, baluri, ieșiri la cafenele și terase, plimbări prin Sub Arini și în Păltiniș. La începutul secolului XX, sibienii își petreceau timpul liber, duminicile sau de sărbători, în aproximativ același fel cum o fac și acum. Dacă parcurile și Păltinișul au rămas aproximativ la fel, diferă felul în care se îmbrăcau, muzica pe care o ascultau și o bună parte din obiceiuri.

”Habitat şi loisir în Sibiu la început de secol XX” este lucrarea scrisă de Drd. Maria-Daniela Stanciu de la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, analiză ce a apărut în volumul ”Viaţa cotidiană în Sibiul secolelor XIX-XX”.

Datele consultate de autoare provin din publicația ”Sibenbürgisch-Deutsches Tageblatt”, apărută din 1874 până în 1944 la Sibiu, în tipografia lui Josef Drotleff, calendarele apărute anual, Kalender des Siebenbürgen Volksfreundes, dar şi alte materiale din epocă.

Citește și: 

Acum 172 de ani începea construcția primei clădiri a spitalului județean, ”pentru noi și urmașii noștri”. Ce scria în 1852 presa maghiară despre spitalul care primește și azi ”săracii bolnavi”

Citește și:

Ocna Sibiului, acum peste 100 de ani: ”Oaspeții stabili sunt pe an 1.400—1.500, iar accidentali, câteva zeci de mii”. Problema tricolorului românesc

Populația Sibiului în 1901: 26 de mii de persoane, dintre care 58% erau sași

La începutul secolului XX populaţia Sibiului nu mai este una exclusiv săsească, însă proporția lor din numărul total de locuitori depășește 50%.

Conform recensământului înregistrat oficial la 1 ianuarie 1901, populaţia Sibiului cuprindea un număr de 26.643 de suflete, între care 15.552 germani (58,37%), 5.959 români (22,36%) şi 4.732 (17,76%) maghiari. După confesiune erau 12.353 evanghelici luterani, 2.109 evanghelici elveţieni, 6.571 romano-catolici, 2.246 greco-catolici, 5.175 ortodocşi, 235 unitarieni, 874 mozaici, 14 alţii. Informaţii asupra caselor ne sunt oferite de aceeaşi statistică: 1.172 cu un nivel, 660 cu două, 68 cu trei, 4 cu patru nivele, în total 2.504 case.

La recensământul din 1910, Sibiul găzduia 30.035 locuitori, iar între aceştia erau 16.156 germani (35,79%), 7.338 români (24,43%), 6.023 (20,05%) maghiari, 1.183 (3,93%) evrei şi alţii 518. După confesiune se declarau 12.824 evanghelici luterani, 2.053 evanghelici elveţieni, 5.288 ortodocşi, 2.318 greco-catolici, 1.138 mozaici, 301 alţii.

Majoritatea covârşitoare (28.746) aveau cetăţenie austro-ungară, dar 1.289 erau străini.

Citește și:

Scriitoarea care l-ar fi inspirat pe Bram Stoker în ”Dracula” a stat 2 ani în Sibiu. Jurnal: ”Sașii au un aspect trist de lemn neterminat, iar românii sunt încăpățânați și lipsiți de curaj”

Iluminarea Parcului Sub Arini. Carnea se mai vinde doar în magazine

În acea perioadă orașul cunoaște o puternică dezvoltare, sunt achiziţionate şi terenuri noi precum terenul Rochus din Dumbrava Sibiului (în 1902 pentru 20.000 de coroane), iar în 1908 noile cartiere (pe fostele terenuri Haller, Fonn şi Binder) primesc nume de străzi şi numere de case.

Sibienii manifestau interes pentru înfrumuseţarea oraşului. Există şi o asociaţie în acest sens (Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu), care în 1902 amenajează parcul din strada Trei Stejari (Dreieichen).

Conducerea oraşului dar şi asociaţiile puneau accent pe importanţa parcurilor în urbe. Parcul „Sub Arini” a fost iluminat electric, iar în 1905 a fost terminată fântâna arteziană din acest parc. În 1909 vor fi instalate în parc două vaze vechi din piatră care provin din grădina Brukenthal situată în strada Vasile Milea (Rotenturmstrasse).

În Parcul Oraşului (actualul Parc Astra) este dezvelit monumentul dedicat lui Friedrich Schiller, o donaţie a fabricantului de mezeluri Gustav Nussbächer (1905).

În 1909, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Friedrich Schiller, reprezentanţii oraşului denumesc Piaţa Pajiştii (Wiesenplatz) Piaţa Schiller.

Ceasul din Turnul Sfatului este pus în funcţiune, iluminat noaptea, în 1906. Tot un aspect al înfrumuseţării oraşului este şi îndepărtarea chioşcurilor de lemn de lângă turnul bisericii romano-catolice din Piaţa Mare în 1908. D

e altfel, în 1909 sunt interzise standurile în aer liber ale măcelarilor din Piaţa Mică, iar vânzarea cărnii este permisă doar în magazine.

Citește și:

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Citește și:

Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Cafenele întinse de la gară, pe Magheru, Piața Mare și Bălcescu

Spaţiile publice în care se întâlneau membrii elitei, în care se consumau băuturi alcoolice sau non-alcoolice şi mâncare, fie ele restaurante, hanuri sau cafenele, erau situate în centrul oraşului, începând din Piaţa Gării, continuând traseul tramvaiului pe strada Gheorghe Magheru, nucleul central cuprinzând Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet, iar apoi Bulevardul Nicolae Bălcescu şi strada Tribunei, Mitropoliei, Piaţa Unirii dar şi „noul” cartier iosefin, scrie autoarea studiului.

”Presa ne aminteşte în Piaţa Gării, cafeneaua Rubinstein Arnold, iar în actuala strada Bâlea, întâlnim berăria „Drei Eichen” (Trei Stejari), cadru propice pentru organizarea de serate şi concerte. Anunţate în presă sunt prestigioasele cafenele şi restaurante ale hotelului „Împăratul Romanilor”, unde elita servea cafea după ieşirea de la slujba duminicală”, se precizeazi în studiu.

Cafenelele Bressler şi Frentz Berthold, ambele amplasate în bulevardul Nicolae Bălcescu (Heltauergasse) organizau concerte cu muzică ţigănească pentru atragerea publicului, notează Maria-Daniela Stanciu.

Restaurantul Kirscher Unikum, din strada Tribunei, era spaţiu de întâlnire al elitei în cadrul balurilor sau al serilor organizate de diferitele asociaţii. Astfel, concertele de muzică militară aveau loc aici, dar şi balurile Asociaţiei de transport (Eisenbahner), ale Asociaţiei de femei sau ale studenţilor.

”Cu ocazia trecerii dintre anii 1913 şi 1914, Asociaţia de muzică „Eintracht” organizează „ca în anii precedenţi” o „distracţie încântătoare”, în sala restaurantului Unikum. Membrii asociaţiei dar şi invitaţii acestora au apărut în număr mare pentru a lua parte la evenimentele umoristice, cântec şi dans, organizate de asociaţie”, scria presa vremii.

Corul bărbaţilor a cântat trei cântece, iar domnii A. Richter, F. Schoffal şi Fr. Banderlit au ţinut discursuri umoristice, satirizând imagini din armată.

La capătul promenadei, în Piaţa Unirii, se afla cafeneaua Habermann. La începutul secolului al XX-lea, firma vieneză Julius Meinl deschide un magazin în Piaţa Mare, în care se serveau ceaiuri, cafea şi ciocolată.

Cele mai cunoscute hoteluri şi restaurante sibiene erau Bonfert, Fritz Markus, Central, Neurihrer, Royal, Schmidt, Rubinstein Arnold şi Împăratul Romanilor.

Zilnic acestea transmit presei informaţii cu privire la turiştii străini veniţi la Sibiu.

Citește și: 

Boierii olteni, la cumpărături în Sibiu. Shopping, acum 300 de ani: trimiteai scrisoare și îți venea pachetul acasă. Mai târziu au apărut și reclamele tipărite

Citește și:

Exclusiv: Viktor Hess, nepotul celui care a înființat Fabrica de cântare Hess (Balanța): ”În 1949 ne-a dat afară din casă directorul de la Fabrica Independența. Ne-a dat termen 24 de ore să plecăm”

Balurile Sibiului: Părinţii își urmăreau copiii din loje și plăteau bilet pentru asta

Un spaţiu celebru destinat balurilor, seratelor şi altor întâlniri cu caracter social era Gesellschaftshaus (clădirea era amplasată pe actua Casei Armatei, de lângă sediul vechi al primăriei).

Balul organizat de studenţi avea loc în sala cea mare a Gesellschaftshaus, iar intrarea se făcea pe bază de bilet de intrare, achiziţionat în urma prezentării invitaţiei, fie în librăria Josef Drotleff, fie la Abendkassa.

Un bilet la lojă, în primul rând, costa 20 de coroane, în rândul al doilea 18 coroane iar sub galerie 16 coroane.

Toate ingredientele pentru un bal reuşit erau prezente; astfel, un număr mare de dansatori şi dansatoare, o sală decorată frumos şi o formaţie de muzică au asigurat succesul acestui bal. Cuvântul de întâmpinare şi primul dans al serii au fost deschise de conducătorul Coetus-ului sibian, prefectul Keul, împreună cu domnişoara Hann Binder.

Tinerimea a aşteptat cu ardoare acest moment, după care s-a putut îndrepta înspre ringul de dans, urmăriţi de privirile atente ale părinţilor şi invitaţilor aşezaţi în lojele ocupate până la ultimul loc.

 Vârfurile populaţiei civile şi militare au apărut în număr mare, astfel episcopul Friedrich Teutsch, preotul Daniel Schullerus cu soţia, comandantul G.D.J von Kovefs cu soţia, Obergespan şi comite Walbaum cu soţia, directorul şcolii von Walter, directorul seminarului dr. Capesius, căpitanul (Stadthauptmann) Simonis cu familia, dar şi generalul Dobler v. Friedbura, Fulopp şi Poleschensky cu familiile, relatează autoarea studiului.

Bineînţeles că a fost prezent şi corpul didactic al Gimnaziului evanghelic.

„Oricine poate confirma faptul că toaletele domnişoarelor şi ale domnişorilor au fost foarte elegante şi atrăgătoare”, scria presa vremii.

Dulciuri şi alimente de patiserie după reţete austriece, precum era Linz Hörndl (cornul de Linz), puteau fi cumpărate de la brutăria Carl Wanek .

Pe lângă baluri şi serate, diferitele asociaţii organizau şi seri de lectură, sau de comunicări cu teme sociale, politice dar şi ştiinţifice. Asociaţia de femei era una dintre cele mai active, aflându-se printre organizatorii serilor sociale din fiecare joi. Din comitetul de organizare făceau parte doamnele Bertha Bock şi Lula Dorschlag, precum şi preotul Friedrich Teutsch. Mai ales episcopul amintit prezenta comunicări cu privire la situaţia şi statutul saşilor, dar ridica şi întrebări cu privire la viitorul „naţiunii” .

Citește și:

Studiu despre rostul clopotelor din Gura Râului: ”Auzai numa clopotu’ morarului pe uliță, că-l avea pus în capu’ ruzii”. ”Trage clopotu-nt-o dungă. Anunță vește rea”

Citește și:

Divorțul în Mărginimea Sibiului, în anii 1800: Cel mai des motiv, pribegia bărbaților. Doar Biserica putea consemna despărțirea. Anunțurile care informau soții să vină acasă

Plimbarea de pe Bretterpromenade (promenada cu scânduri)

Spaţiul public şi spaţiul privat reprezintă un aspect important al vieţii cotidiene, orăşenii folosindu-l pentru a-şi etala statutul. Pe lângă numeroasele cafenele, restaurante, saloane, hoteluri se mai află şi promenada, având un rol social important datorită poziţiei, de obicei centrale.

Promenada face parte din spaţiul public des frecventat de elita germană, aici aflându-se cele mai importante cafenele, restaurante, dar şi magazine.

Aceasta se întindea din Piaţa Mare, pe actualul Heltauergasse până la hotelul Bulevard, unde avea numele de Bretterpromenade (promenada cu scânduri). Plimbarea duminicală se mai făcea şi la baza zidului cetăţii medievale, scrie Maria-Daniela Stanciu.

Elitele se aflau pe promenadă, aceasta fiind spaţiul urban cu cea mai mare putere de polarizare publică. Un articol din presa săsească surprinde atmosfera de pe promenadă, descriind domnii şi doamnele care, după ieşirea de la slujba duminicală din biserica evanghelică, se îndreaptă către bulevardul principal.

Bărbaţii intră la restaurantul hotelului Împăratul Romanilor, unde au loc „discuţiile fără perdea”, despre problemele politice, culturale şi economice, iar damele pornesc a gusta dulciurile firmei Frentz sau a răsfoi noutăţile editoriale din vitrinele librăriei Drotleff.

Citește și:

Școala în Sibiu, în urmă cu fix 140 de ani: La 12,30 se servea supă și carne de vită. Se studia religie, morală, română, maghiară, matematică, legumărit și economia casnică

Moda sibiană de la 1900: Se poartă carourile alb-negru, iar toaleta de seară era în culori vii, roz și galben

Moda occidentală a secolului XX este exprimată de către designerii francezi drept o „belle epoque” şi este caracterizată de eleganţă, lux, dar şi sobrietate, scrie Maria-Daniela Stanciu.

Culorile la modă erau în acea perioadă albastru, roşu închis, se poartă carourile alb-negru, iar toaleta de seară în culori vii - roz, galben. Sunt la modă hainele sport. Se afirmă bolero-ul, de obicei asortat cu fustele, împodobit cu broderie, nasturi şi şnururi împletite. Nu se mai poartă „Pompadour”, părul e acum purtat în stil francez sau într-un coc înalt, cu pălării mici şi înalte împodobite cu pene.

Apar în această perioadă pijamaua, papucii de casă, pantofii cu jambiere şi costumele de baie mai scurte.

Cotidianul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a scos în 1903 un supliment intitulat Femeia şi familia, scris în limba română, dedicat femeilor în care apar anunţuri despre moda vremii, „picanteriile” şi elementele de cancan ale spumei societăţii occidentale.

Desigur că şi societatea sibiană se inspira din stilul vestimentar al Occidentului. Cei cinci reprezentanţi ai modei pentru doamne de la Paris, oraşul luxului şi al eleganţei, erau Worth, Poucet, Redfern, Paquin şi Rouff, ei stabilind tendinţele în modă ale începutului de secol XX35. Bijuteriile vestimentare puteau fi observate doar în clasa celor privilegiaţi financiar.

În timpul iernii se purta o haină simplă, care putea fi realizată din orice stofă de lână. Partea de sus este descrisă ca fiind împărţită în două şi despărţită de o curea, simplă, ea fiind încopeiată şi croită pe talie.

Gulerul care aparţine taliei este acoperit de trei bande, care sunt aşezate una lângă alta, fiecare dintre ele fiind încadrată într-o bordură de stofă, iar la capăt fiind legată de nasturi. Partea de jos a rochiei se încheie cu un voalserpetin, care se ridică puţin în spate şi peste care se aplică o bandă. Bordura care uneşte cele două părţi este de o culoare deschisă şi la care i se ataşază un nasture cu formă de trifoi.

De asemenea, haina are şi o cravată neagră, care se ataşează la gulerul rochiei. Mânecile largi în jos se termină în manşete.

Costumul de primăvară poate fi confecţionat din stofă neagră sau colorată şi constă din rochie, jachetă şi bluză. Benzile, care se aplică pe rochia croită din tăieturi rotunde, se aştern ca un voal. În faţă şi în spate, jacheta este strânsă pe corp, iar la marginile ei şi peste cusături se aplică benzi.

Haina de vară pentru dame poate fi confecţionată din orice stofă uşoară de lână, etamin sau voal. Pălăria joacă un rol foarte important în societatea germană, pentru că apariţia pălăriei însemna atât statutul social cât şi cel financiar. Pălăria pentru dame tinere este confecţionată din chemillie de orice culoare, iar în jurul fundului se decorează cu mătase, din care se confecţionează din ambele laturi câte o croşetă.

Un alt tip de pălărie pentru femei este construită din sârmă îmbrăcată cu catifea de culoarea nalbei. Partea de deasupra pălăriei se înveleşte cu mătase de aceeaşi culoare, iar decoraţiunea se face cu o cunună de frunze.

În partea din spatele pălăriei este ataşată o panglică de culoare violet.

Sport: sanatoriu și baluri în Păltiniș. Cu trăsura făceai 5, 6 ore

În ceea ce priveşte sportul şi activităţile în aer liber, un rol major în desfăşurarea loisirului l-a avut apariţia staţiunii Păltiniş, scrie Maria-Daniela Stanciu. Aceasta s-a datorat dorinţei manifestate în ultimele decenii ale secolului XIX de către o serie de personalităţi importante din comunitatea săsească de a se înfiinţa o staţiune climaterică în munţii din apropierea Sibiului.

Izvorul „Hohe Rinne” a fost cel care a dat numele german al viitoarei staţiuni, aşa cum vârful muntos din apropiere i l-a dat pe cel românesc: „Păltiniş”.

Secţiunea Sibiu a S.K.V., bazându-se pe experienţa existentă în ceea ce priveşte efectul benefic al aerului de munte asupra sănătăţii, cu imboldul dat de medicul militar Julius Pildner von Steinburg, (în cadrul unei adunări din 27 martie 1885) a luat hotărârea ca prin construirea unui sanatoriu în climatul montan să creeze o instituţie cu scopuri pur umanitare, oferind însănătoşire şi călire oamenilor prin şedere mai îndelungată în climatul de altitudine.39

Staţiunea Păltiniş constituia prima de acest fel din Transilvania, aflată la o altitudine atât de mare.

În vederea ajungerii în staţiune, erau folosite căruţele trase de cai, iar din Sibiu se putea ajunge în Păltiniş în 5-6 ore. Odată ajunşi acolo, turiştii puteau servi o masă, se puteau plimba pe drumurile staţiunii sau puteau fi cazaţi în sanatoriul pus la dispoziţie de S.K.V. (Siebenbürger Karpathenverein).

Multe dintre serile pe care turiştii le petreceau în staţiunea Păltiniş se încheiau cu baluri la care se dansa, atmosfera fiind una încântătoare.

Dintre dansurile specifice lumii germane întâlnite în presă, amintim Polka, Mühlradel, Sternpolka, Schnellpolka, Hätlinger, Walzer.

Alte locuri în aer liber destinate loisirului erau Pădurea Dumbrava, Parcul „Sub Arini”, însă saşii mai mergeau să sărbătorească şi în apropierea oraşului, în Guşteriţa (Hammersdorf), Cisnădioara (Michelsberg) sau Cisnădie (Heltau).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).