Nu erau magazine specializate pentru inele, praf de pușcă, stofe ori condimente, așa cum avem astăzi, însă erau negustori care preluau comenzi de la cei cu dare de mână și livrau marfa. Cumpărăturile erau solicitate prin scrisori, iar marfa venea acasă, după ce era cumpărate din vest sau orient ori era procurată de la alți negustori din țară. Simplist, așa se procura de ce era folositor în casele celor avuți, în urmă cu sute de ani în urmă.
Cartea ”Lux, modă și alte bagatele politicești”, apărută la Editura Humanitas în 2021, atinge inclusiv acest subiect, iar cercetătoarea Mária Pakucs-Willcocks a venit cu detalii în acest sens.
Citește și:
Liste de cumpărături
Boierii olteni nu aveau de unde să-și procure de-ale casei în Țara Românească, astfel că apelau la negustorii sași ori greci care trăiau în Sibiu, explică Mária Pakucs-Willcocks.
”Boierii din provincie nu ajungeau întotdeauna la marile prăvălii din oraşe. Obţinerea mărfurilor dorite se făcea prin comenzi trimise cu corespondenţa negustorilor renumiţi (sau cunoscuţi) şi caselor comerciale. Una dintre casele comerciale vestite a fost cea ţinută de Constantin Hagi Pop la Sibiu.
Boierii olteni îi scriau cu precădere, pentru orice aveau nevoie: de la praf de puşcă la seminţe de flori, de la fructe exotice la stofe grele, de la căţeluşi şi ogari la peruci, pantofi, doftorii, sticle cu vin, farfurii, confeturi, trăsuri, cai, ceai, cafea, tutun, rozmarin, uleiuri şi multe altele. Unul dintre clienţii casei este şi slugerul Hamza Jianu, care alcătuiește următoarea listă:
„Târguielile ce am poftit pe nepotul Costandin să-mi ia, avgust 29, 1775: 2 solniţe să să facă de argint 1 inel bun, 1 inel lui Costache de granat ,1 inel lui Grigoraşco asemenea, 1 masă de ceale bune, de 12 oameni, 12 şărvete, 1 toc tipsii, 1 toc talere 15 coturi postav. Săbii. Hamza Jianu“”, se precizează în carte.
Hamza Jianu, boierul cu dare de mână care voia să-și facă cumpărăturile prin curier, locuia la Caracal, unde strânsese ceva avere.
Inelele de granat le cumpăra pentru nepoţii lui, Costache şi Grigoraşcu, iar celelalte erau lucruri de-ale casei, comandate în numele soţiei.
Listele de acest fel, trimise la Sibiu sau la Bucureşti, la Iaşi sau la Craiova, sunt nenumărate. Ele oferă indicii relevante privitoare la consum, dar şi la gusturile oamenilor.
”Odată cu mărfurile respective circulă şi informaţii cu privire la calităţile lor, la modul de folosire sau la obiceiurile la modă în alte părţi ale regiunii. Multe din aceste liste – o parte publicate de Nicolae Iorga – evidenţiază preferinţa boierimii din Oltenia pentru lumea vieneză. Negustorul Hagi Pop răspunde acestor dorinţe trimiţându-le produse și mărfuri apreciate.
Boierii se conving astfel că la Viena se stabilesc ultimele tendinţe în modă; vor sublinia deseori în scrisorile lor ca mărfurile cerute „să fie după moda de la Beci“. Graţie acestor liste, aflăm, de pildă, că rozmarinul era încă necunoscut la 1780. Dumitrana Ştirbei cere „rozmalinul de care se face prin grădină“ ca să fie „pentru bucate“. Hagi Pop îi trimite însă stafide negre, aşa că boieroaica își reia cererea. Astfel de încurcături sunt destul de frecvente, mai ales că descrierea mărfurilor se face de multe ori în funcţie de criterii personale, având în minte un model văzut undeva, pornind de la poveştile altora sau de la articolele gazetelor străine. Un alt tip de liste este reprezentat de inventarele de tot felul, făcute în diferite împrejurări sau cu diverse scopuri. Inventarele de avere se alcătuiau, de regulă, după decesul proprietarului”, scrie autoarea.
Documentele de acest fel sunt specifice cu deosebire păturii mai înstărite a societăţii.
Citește și:
Hotelul Împăratul Romanilor în 1790
Negustorul grec
”Un negustor grec din Sibiu și clienţii săi la sfârșitul secolului XVII”, un studiu scris tot de Mária Pakucs-Willcocks vorbește despre rolul unui negustor grec din Sibiu în societate, detalii păstrate datorită minuțiozității cu care și-a păstrat documentele profesionale.
Kozma Potsis (cunoscut și drept Boczi, Buczi sau Kis în documentele vremii), un așa-zis negustor „grec“, venit de la Tîrnovo la Sibiu în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a reușit să-și extindă activitatea printr-o reţea de asociaţi, comisionari și creditori care se întindea din Bulgaria de azi până în estul Poloniei și sudul Germaniei.
Pe Kozma îl regăsim în variate ipostaze: în postura de negustor care aduce cordovane și ţesături din Imperiul otoman sau care îi asigură principelui Mihai Apafi I și soţiei sale bunurile dorite, de jude ales al Companiei Negustorilor Greci din Sibiu sau de partener al comercianţilor din Viena, Wrocław și Nürnberg.
Kozma a fost un negustor dinamic, care a făcut parte din elita economică a principatului Transilvaniei prin conexiunile pe care și le crease la curtea princiară, dar și graţie bunelor relaţii cu nobilii ardeleni. în 1694, Kozma a murit, lăsând în urmă afaceri neîncheiate și datorii nestinse.
”Moartea lui a fost discutată în Dieta Transilvaniei, iar principele le-a recomandat celor prezenţi să meargă la Sibiu ca să-și recupereze datoriile. Baronul István Apor avea 500 de galbeni daţi cu împrumut, drept care a preluat cu fermitate operaţiunea de lichidare a bunurilor rămase. Cu această ocazie, s-au făcut unele investigaţii: grecii din Sibiu au răspuns la întrebările nobililor, chiar dacă nu avuseseră în mod direct relaţii de afaceri cu Kozma, iar prăvălia lui a fost scotocită în căutarea registrelor și a catastifelor. Nu au fost găsite decât însemnări privind datoriile pe care clienţii din Sibiu le aveau la negustor, nicidecum socotelile privind tranzacţiile importante. Cu toate acestea, informaţiile referitoare la clientela locală a lui Kozma Potsis ne sunt astăzi de mare folos”, scrie autoarea.
În registre figurează în total, figurează 121 de persoane care au cumpărat pe datorie sau au împrumutat diferite sume de bani de la Kozma. Clienţii săi aparţin tuturor păturilor sociale: elita politică a Sibiului, judele regal și familia acestuia, membrii Sfatului, farmacistul, meșterii artizani, dar și destui servitori (care de cele mai multe ori făceau cumpărături pentru stăpâni, iar câte - odată și pentru folosul propriu), fete în casă, calfe și locuitori ai satelor din Mărginimea Sibiului. Clienţii de la sate făceau în general parte din pătura înstărită (preoţii și familiile lor). Spre exemplu, preoţii din Amlaș, Roșia și Săcădate luaseră pe datorie ţesături de mătase și mirodenii; la fel și supra veghetorul poștelor din Săcădate.
Ce le vindea Kozma clienţilor săi? În primul rând, textile: postav englezesc de bună calitate (fajlondis), mătase, tafta de diferite culori, catifea. Apoi mirodenii – șofran, ghimbir, cuișoare, piper –, dar și cafea; mai vindea pe datorie cozi de samur (folosite ca gulere sau la confecţionarea căciulilor), batiste de mătase și bumbac, mănuși. Doamnele, soţiile celor avuţi și fiicele acestora, dar și fiicele preoţilor cumpărau taftale sau mătăsuri colorate și înflorate. Mare parte din datoriile clienţilor către negustor constau în bani. În total, Kozma avea datorii nerecuperate de peste 2.000 de florini bani peșin și în jur de 1.200 de florini în marfă. Registrul său de cheltuieli conturează lumea micilor consumatori sau cercul restrâns al clientelei fidele unei prăvălii la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Citește și:
Reclame la prăvălii, în 1790
În 1790, tipograful și editorul Martin von Hochmeister din Sibiu a realizat și a tipărit primul calendar al Sibiului cu informaţii utile pentru locuitorii orașului și pentru vizitatori.
Calendarul cuprindea scurte precizări referitoare la istoria Transilvaniei, date despre genealogia Casei de Austria, note de politică și economie (ca de pildă cursul de schimb și mersul poștei), menţiuni legate de topografia Sibiului, nomenclatorul străzilor, numele meșterilor și adresele atelierelor.
Alături de acestea, exista și o rubrică privitoare la comercianţi, spune autoarea. Calendarul lui Hochmeister notează 12 prăvălii din Piaţa Mare și din Piaţa Mică, iar printre proprietari amintește și câţiva negustori din Balcani. Ei făceau parte din Compania Negustorilor Greci, asociaţie recunoscută oficial, care, în schimbul plăţii unei taxe, primea dreptul de a face comerţ cu ridicata în orașul Sibiu.
Sibiul, la începutul anilor 1800
Sibiul era atunci reședința regiunii cu același nume, din care mai făceau parte Hunedoara, Alba Iulia, Sebeș, Miercurea Sibiului, Mediaș, Orăștie, dar și alte localități, notează istoricul Răzvan Pop pe blogul său, preluând date din calendarului lui Hochmeister.
În Sibiu erau 14.000 de locuitori și alți 2.000 de funcționari ai capitalei Transilvaniei. Erau la acea vreme 15 biserici sau lăcașuri de cult. Existau două biblioteci, cea a baronului Brukenthal și cea a liceului evanghelic. Cele două astăzi sunt unite în Biblioteca Brukenthal.
Hanurile și cafenelele erau și ele peste 20 în tot orașul de la Împăratul Romanilor, la ”Cei Trei Marocani”. Exista un teatru, un cazinou (ce avea masă de biliard), mai multe săli de bal, numele celui care administra majoritatea acestor locații, fiind cel al lui Phillip Collignon, grădini și terase. Pădurea Dumbrava exista deja ca loc de recreere preferat de sibieni. De asemenea existau diferite societăți și cluburi, cum era ”Societatea Țintașilor”.
Târgurile continuau și se țineau de 3 ori pe an. O dată pe lună, la Sibiu sosea diligența de la Viena. Zilnic, pleca poșta călare din Sibiu spre aceeași capitală imperială. În Sibiu exista un ziar, de fapt primul ziar din spațiul românesc.
Sursa foto: razvanpop.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: cum se faceau cumparaturile ac , boierii din oltenia , cumparaturi in sibiu , istorie , Sibiu , Istoria Sibiului , viena
Vizualizari: 8308
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Gigi Contra
Acum 14 ore
Sibianul
Acum 14 ore
Ciobanul
Acum 14 ore
Nemo
Acum 15 ore
Vivi Dragan