Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
8°C

Studiu despre rostul clopotelor din Gura Râului: ”Auzai numa clopotu’ morarului pe uliță, că-l avea pus în capu’ ruzii”. ”Trage clopotu-nt-o dungă. Anunță vește rea”

Studiu despre rostul clopotelor din Gura Râului: ”Auzai numa clopotu’ morarului pe uliță, că-l avea pus în capu’ ruzii”. ”Trage clopotu-nt-o dungă. Anunță vește rea”

De la boi, vaci, cai, oi, oameni, școală și biserică, rânduiala se făcea cu ajutorul clopotelor, la satele din jurul Sibiului, până în urmă cu vreo 40, 50 de ani în urmă.

Maria Șpan, cadru didactic la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă a avut curiozitatea de a afla care era sensul lor, iar pentru asta a stat de vorbă cu mai multe persoane din Gura Râului. La final a făcut o lucrare denumită ”Clopotele din Gura Râului, județul Sibiu – ce ne comunică ele?” în care a adunat detaliile despre rostul clopotelor de demult.

Citește și:

Emigrarea sibienilor în America, în anii 1900: biletul de vapor costa cât se câștiga într-un an. Alături de brașoveni, sibienii erau cei mai organizați români. Povestea lui Sâle Șerbu

”Aveam, mai demult, vai de min’ ce clopote faine. Le zicea clopote morărești

În trecut, „în toată curtea era o pereche de boi. Da’ fiecare clopot, de la unu’ la altu’, se deosebea. O mică diferență. Și când auzeau oamenii trecând boii pe stradă, zâceau: Ăștia-s boii lui cutare. După clopot. Îți dai seama? Ce chestie foarte curioasă...”, povestește preotul Ioan Peană din Gura Râului, născut în 1945.

Clopotul care se punea la boi era prins de o curea lată, cam de 5 cm, care avea aplicați ca niște nasturi galbeni, fixați pe curea cam la 10 cm unul de altul: „aveam, mai demult, vai de min’ ce clopote faine. Le zicea clopote morărești. Și erau pusă pe o cura lată și cu bumbi galbini pe ea și punea la boi, așa, pestă coarne, așa, cruciș, pestă obraz. Ca când pui aicea pe umăr în spate și baiera în față, cruciș, nu după cap. Era fain când să auzau boii pe uliță cu clopotu’ morăresc. Ș-apăi s-o mai folosit clopotele morărești când erau morile și morarul, care avea moară, avea cai și venea cu caii cu caru’ după saci, prin sat”, povestește Maria Conţiu.

Denumirea clopotului boilor, acela de clopotul morăresc, venea de la faptul că acest tip de clopot era întrebuințat de morarul satului: „nu să ducea lumea la moară cu sacu’, făr’ care să ducea cu mai mulți saci. Da’, așa, că-mi trebuie două feldări de grâu sau trei feldări de cucuruz măcinat... Auzai numa clopotu’ morarului pe uliță, că l-avea pus în capu’ ruzii. Caru’ cu doi cai, cu rudă. Și în capu’ ruzii, era clopotu’. Ș-apă-l auzai și aveai poate sacu’ pregătit, ori ziceai să ștea oțâră să bagi în sac. O trecut toate ălea. Erau faine modele elea”, relatează Maria Conțiu.

Citește și: 

Boierii olteni, la cumpărături în Sibiu. Shopping, acum 300 de ani: trimiteai scrisoare și îți venea pachetul acasă. Mai târziu au apărut și reclamele tipărite

Clopote pentru cai

Animalele ”rele” și ”bune” se știau după clopot

În cazul vacilor, cele neastâmpărate primeau clopot mare, astfel că stăpânul știa de unde să o ia. Pe de altă parte, în cazul oilor, cele deștepte, conducătoarele turmei, primeau cel mai important clopot, pentru ca ciobanul să știe unde e turma. Toate urmau oaia care se impunea ca lider.

„Când merge ciurda, la vaca cea mai rea, cea mai neastâmpărată, îi pune un clopot mare, ca să fie tot după ea și o țâne la grijă, când era cu ciurda. Acum nu mai sunt ciurzi, s-au terminat și ălea. Că merg grupuri mici, s-au adunat, merg între Sâghie, de la începutu’ verii, până toamna. S-au schimbat lucrurile”, spune preotul Ioan Peană.

Vacile „apăi, ia, aveau, da’ nu de ălea morărești. Că de-aceea le zice morărești, că le-aveau morarii, în capu’ ruzii. Apăi, mai erau un fel de clopote, altu’ fel ca de ăștia, erau ca clopotele din fier..., forma aceea făcută, ca și clopotele de la biserică, da’ bineînțăles că mici. Da’, tiparu’ ăla-l avea. C-apă mai erau niște clopote care le puneai aci la vaci. Și ălea le zicea de cioaie”, spune Maria Conţiu.

Clopotele de vite pot fi și din tablă, puțin dreptunghiulare. „Bivolii au niște clopote mai mari, care au un sunet mai grav, vacile au niște clopote mai subțiri, mai fine, au un sunet mai înalt, mai subțire.”, explică Mioara Cătoiu, tot din Gura Râului.

Citește și:

Divorțul în Mărginimea Sibiului, în anii 1800: Cel mai des motiv, pribegia bărbaților. Doar Biserica putea consemna despărțirea. Anunțurile care informau soții să vină acasă

”Oaia care are clopotu’ trebuie să fie o oaie, cum să vă spui io, ca să meargă după stăpân

Clopote au și oile însă în acest caz, cele cuminți trebuiau marcate.

„La oi, punea, iară, tot de ăla de cioaie [acest lucru, când era o turmă de sub 100 de oi] și, dacă nu, clopot de hier mare, ca oala de-o litră și jumătate. Îi zicea bandă. Era ceva frumos la un ciopor de oi să aibă un clopot de ăla cu putere, bandă. Îl punea la oi care erau tinere și nefătate, că avea putere să ducă. Că era ăla prins pe cura”, spune Maria Conţiu.

De ce era așa de mare? Tot Maria Conțiu explică: „păi ca să sune tare. Că oaia care are clopotu’ trebuie să fie o oaie, cum să vă spui io, ca să meargă după stăpân și isteață, că după ea mere cioporu’. Ea conduce ca la stup, ca, la alghine, matca. Că, după ea, mere oile ălealalte, ciporu’. Oile multe 100, 300, 500. Aceea-i o oaie harnică, care merenente, care are banda, care are clopotu’ iel mare. Și-apăi ăștia să trag după ea. [...] E o oaie-șef care merge în capu’ turmei și care le conduce. Are clopoțel, ca să o audă ciobanu’ și să știe pe unde umblă, pe unde duce turma”, explică femeia.

Mieii care sunt mai răsfățați au și ei un clopoțel rotund, o bumburează. Dar și caii.

„Caii aveau clopote din bronz [tot de cioaie]. La cai, se puneau clopote tot pentru păscut. Că și caii să duceau la iarbă. Și când îl duceau la iarbă, după clopot își cunoștea calu’. Cum își cunoșteau copiii vaca, așa își cunoșteau oamenii caii, după clopot”, spune preotul Ioan Peană.

Pe timp de iarnă, când se mergea cu săniile prin sat, caii aveau clopote sau bumbureze, pentru a semnala venirea lor. În plus, „sună ritmic, în trapul cailor”, explică Mioara Cătoiu.

Citește și:

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Clopoțelul de la școală

”Și striga: Clopote, clopote de vânzare, clopote de vânzare!. Și-apăi mai ieșea: 1 leu, 2 lei. Că nu erau prețurile de acuma

De unde se cumpărau clopotele de animale? „Erau în târguri. Erau în târguri din ăștia care făceau, le confecționau ei. La noi, n-o fost niciodată un specialist, în Gura Râului, să facă clopote, dar erau în altă parte. […] Mergeau câteodată, pe uliță, cu căruța cu clopote. Și striga: Clopote, clopote de vânzare, clopote de vânzare!. Și-apăi mai ieșea: 1 leu, 2 lei. Că nu erau prețurile de acuma. Nu erau bani, cum s-ar spune”, transmite preotul Ioan Peană.

Și oamenii aveau clopote. E vorba de plugușor și juni.

La mersul cu Plugușorul La Gura Râului, la mersul cu Plugușorul de Anul Nou, copiii – băieți –, în grupuri de câte 3-4, „cu clopote, clopoțele și zurgălăi cu sunete de toate nuanțele, încă de cu seară, bat pe la poarta gospodarilor satului, recitând tradiționalul Plugușor, primind de la gazde bani, mere și nuci”, se precizează în studiu.

Clopotele lor, însă, erau mai ușoare, mai mici. În schimb, la colindat, nu se mergea cu clopot. ”În acest context, este și mai evidentă funcția apotropaică a clopotului, menit ca, prin clinchetul său, să alunge duhurile rele și orice energie negativă de la cei cărora copiii le urează un An Nou cât mai bun”, precizează autoarea.

Fiecare june, din Ceata Junilor din Gura Râului, „trebuia să-și procure singur peană și podoabe pentru picioare, respectiv mărgelele și bumburezele (zurgălăii)” .

Zurgălăii erau cumpărați, în ultima vreme, de la cei care vindeau cădelnițe. Interesant este că, în prima zi a apariției junilor, ei merg la biserică „necusuți”, adică fără bumbureze, ca să nu deranjeze slujba: „în prima zi de Crăciun, dimineața, junii, îmbrăcați în costum național, cu pălăriile cu pene, dar fără podoabele de la picioare, mergeau încolonați la biserică și se așezau în ordine în fața altarului, participând la toată slujba. Apoi, după ieșirea din biserică, îmbrăcau pantalonii (nădragii) tradiționali cu podoabe și toți se întâlneau la gazdă, începând petrecerile de Crăciun”, transmite autoarea.

Până în anii ’90, clopoțelul era prezent și la școală, îi anunța pe copiii din sat momentul începerii și al finalizării orelor.

„Nu era sonerie ș-apăi ieșea profesoara sau învățătoarea care era de servici, în săptămâna aceea, că vedeți că și-acuma fac așea, da’ acuma sună cu soneria. Ieșea acolo pe trepte și-apă suna clopoțălu, adunarea”, povestește Maria Conţiu.

Citește și:

Școala în Sibiu, în urmă cu fix 140 de ani: La 12,30 se servea supă și carne de vită. Se studia religie, morală, română, maghiară, matematică, legumărit și economia casnică

”Noi am avut niște clopote extraordinare, extraordinare și, de când s-or electrificat, clopotele noastre, din Gura Râului, sunt departe de realitate

La începutul anilor ’90, s-a încercat să se facă un sistem de automatizare a clopotelor la biserică, dar nu s-a reușit. Clopotele din Gura Râului au fost electrificate în 2018. „Noi am avut niște clopote extraordinare, extraordinare și, de când s-or electrificat, clopotele noastre, din Gura Râului, sunt departe de realitate. Am vrut, prin ’92-’93, am vrut să electrificăm clopotele. Le-am înregistrat pe bandă de casetofon și am acum, Maria, am clopotele ălea înregistrate pe o bandă de asta de casetofon, de 28 de ani. Da’ să vezi ce frumos sună. Aveam niște clopote așa de frumoase... nu mai sunt cum o fost”, spune preotul Ioan Peană.

Clopotarul Ion Loloi, din Gura Râului, afirmă că electrificarea a adus și lucruri bune. „Schimbarea cea mai pozitivă îi că nu mai cauți om la tras. Când mergeai la tras, trebuiau doi oameni, trei, la fiecare clopot câte o persoană. Nu poți trage trei clopote odată la biserica mare. Hai, că la aia mică le trage amândouă unu’. Și-acolo era problema de personal. Te rugai de unu’, de altu’, găsai cum găsai... acuma nu-i problemă. Acuma, la curent, îi curent, le dai drumu’ și altfel... Fiecare clopot cu butonu’ lui, cu instalația lui”. Pentru slujbe La Gura Râului, clopotele sunt, în primul rând, percepute ca un vestitor al intrării în biserică, al slujbei. Pentru Vecernie, vara, când e în toiul lucrului, „se trage cam la 7 seara, iar iarna, între 16:30 și 17, pentru că oamenii merg pe câmp și să aibă timp să ajungă acasă până traje la biserică. În rest, duminica și la sărbătorile de peste săptămână, vecernia e la ora două”, povestește Mioara Cătoiu.

Citește și: 

60 de ani de când în Sibiu a poposit o balenă. Istoria lui Goliath s-a terminat cu un uriaș fake: balena, reconstituită din papier-mâché, a vândut zeci de mii de bilete

”Apăi că undele acelea ale clopotelor împrăștiau norii și vremea asta tare și, cum se zice la noi, vreme tare

Există, de altfel, și o rânduială de sfințire a clopotelor, ce are loc, de obicei, într-o zi de sărbătoare, și la care participă întreaga comunitate. „Mai trăjea câte-o dată. Trage-nt-o dungă zicea. Așa zicea Trage clopotu-nt-o dungă. Dă’ numa’ într-o parte în clopot. Anunță... vește rea, supărare. Când îi un foc sau ceva, știi?”, povestește Maria Conţiu.

„Să știi că, la noi, oamenii aveau multă credință în clopotu’, când trăgea într-o dungă. Când trăgea într-o dungă? Atuncia când era vreme tare, ploi cu grindină, vânturi puternice, să urca crâsnicu’ acolo și trăgea sau preotu’, care putea, și trăgea clopotu’ într-o dungă. Și, de cele mai multe ori, să liniștea, mă’. Apăi că undele acelea ale clopotelor împrăștiau norii și vremea asta tare și, cum se zice la noi, vreme tare. Adică cu fulgere, cu trăsnete, cu vijelii, cu ploi năprasnice, grindină, zice: vreme tare. Și oamenii mai obișnuiau să aprindă lumânarea de la Înviere. Și la incendiu și la furtună se trage la fel, într-o dungă. Și la incendiu, să trage clopotu’. Era și-o veste, că în momentul când satu’ auza clopotu’ într-o dungă, zice: îi pericol mare. Chiar dacă nu era vreme tare, era un incendiu. Și dacă era incendiu, imediat se mișca satu’ și se duceau și aflau, să duceau cu mic cu mare la stinsul incendiului”, explică preotul Ioan Peană.

Reacția oamenilor la bătaia clopotelor depindea de ora la care sunau, de felul în care erau trase, de numărul lor. Sătenii din Gura Râului ajungeau să cunoască și persoana care le trage. Asta, înainte de electrificare.

Ce se întâmplă? ”Auzi că traje la biserică. Este expresia cel mai des folosită atunci când oamenii din sat aud clopotele că bat”.

Mioara Cătoiu spune că „gurănii sunt sensibili la sunete, au ureche muzicală cei mai mulți. Ana, bunica mea, nu avea ureche muzicală, în schimb avea ritm. Ana o fost o jucătoare de nota 10 și avea simțul clopotelor. Erau babii care trăgeau clopotele. Un clopotar dintr-o parohie, un clopotar din cealaltă. După mort, care cum era mortu’, din ce parohie, clopotarul respectiv trăgea clopotele la biserica mare. Și dacă era babu mai bătrân, le trăgea mai greu. Nu suna bine. Ana stătea și zicea: Iară trage clopotele cutare bab. De unde știi? Auzi ce le tingăne... Adică nu sună bine. Nu le trage bine. Acuma-i cutare. Auzi că mere bine”, povestește ea.

Citește și:

Școala în Sibiu, în urmă cu fix 140 de ani: La 12,30 se servea supă și carne de vită. Se studia religie, morală, română, maghiară, matematică, legumărit și economia casnică

„Când auzi la amândouă, îi ceva fioros, cum să-ți spui? Că te ia așea prin surprindere

Un lucru important de precizat este că atunci când moare un preot din sat, care a slujit la ambele biserici, se trag toate clopotele și la biserica mare și la cea mică, spune autoarea studiului. „Când auzi la amândouă, îi ceva fioros, cum să-ți spui? Că te ia așea prin surprindere. Care nu știe: ce de se trage la amândouă?”, spune Ion Loloi.

La moartea unui om, clopotarul e primul anunțat. „Până nu au fost electrificate clopotele, la biserica mare, la trasul clopotelor, trebuiau două persoane, cel puțin, pentru că clopotele sunt mari și grele. Cel mai puternic bărbat trage clopotul mare, numai clopotul mare, cu amândouă mâinile. Îi greu până pornește. Celelalte 2 clopote mai mici pot fi trase de o singură persoană. Da’ și cine trage clopotele trebuie să știe cum, pentru că trebuie să sune în ritm”, spune Mioara Cătoiu.

După mort, clopotul bate dimineața, între 7:30 și 8, la amiază, între 12-12:30 și seara, între 4 și 6. „Cam astea sunt orele când se bat, când se trag clopotele pentru mort. Numai la biserica mare se trag clopotele pentru mort”, completează ea.

E interesant cum anunță oamenii clopotarul că trebuie să tragă clopotele la decesul unui om din sat. În trecut, „oamenii mergeau la preot, că nu erau telefoanele. Și-apăi preotul trimitea vorbă la clopotar. Nu erau mașini, ca acum. Doamne! Nici nu mai poți să te raportezi la trecut. Felul de-a fi atunci cu cel de acum. Acuma-s telefoanele. Imediat telefonul, pac. Fă cutare, cutare. Atunci nu era așa ceva”, explică părțile bune ale progresului preotul Ioan Peană.

Sunetele specifice satului românesc și contextul în care ele se manifestă sunt prețioase elemente de patrimoniu imaterial care necesită conservare și salvgardare imediată, notează în concluzie Maria Șpan.

”Odată cu trecerea timpului și cu tot mai puternicul fenomen al globalizării, multe dintre aceste elemente riscă să se piardă”, completează ea.

Sursa foto: Maria Șpan / ”Clopotele din Gura Râului, județul Sibiu – ce ne comunică ele?

Citește și:

Cele 129 de lacuri și bălți ale Sibiului: Agricultură pe timp de pace, loc de pedeapsă pentru vrăjitoare și spațiu de apărare pe timp de război. Cum arăta Sibiul în urmă cu peste 300 de ani

Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii

10 legende și 10 biserici fortificate din Sibiu. De la apostolii Luca și Pavel și până la turcii dezgustați de slănina de porc a sătenilor din Cârța

Unde erau românii la finalul primului mileniu? Prof. Paul Niedermaier: ”Am insistat de-a lungul timpului pe lângă studenți să studieze aceste probleme. Doctoranzii au evitat”

De ce e Copșa Mică de fapt mare și cât e Bogatul Român de sărac. Plus numele schimbate ale unor localități din Sibiu

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Cine au fost primii imigranți italieni care au ajuns în Sibiu, acum 172 de ani. Veneau din zona Tirolului și erau obligați să lucreze în oraș minim 2 ani. Cântecele lor vorbesc despre Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sparrow

Acum 1 lună

Traditiile seculare se împletesc iatā cu contemporaneitatea. Bubuie locul de Q7-uri si X6-uri, de evaziune fiscalā si " zâduri" in care s-au bāgat catralioane de bani fācuti tāind " bārcul" dar altminteri izbim fruntile de lespezile bisericii si facem cruci pioase ascultând slujba de duminecā.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus