Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Imperiul Austro-Ungar era destrămat, iar Transilvania era condusă de Consiliul Dirigent. Reveneau acasă românii care au luptat în armata austro-ungară în Primul Război Mondial sau cei care erau eliberați din lagărele rusești. Nu toți erau de aici, însă Consiliului Dirigent a luat decizia ca înainte să fie trimiși spre casă, indiferent că aceasta era în Banat sau Bucovina, cu toții trebuie să stea timp de câteva zeci de zile în niște ”lagăre de supraveghere moral-sanitară”.

”Guvernul” de la Sibiu

Denumirea de Consiliul Dirigent e cunoscută, poate, mai tinerilor sibieni, doar prin faptul că din când în când se depun coroane cu flori la ”Super mama”. Clădirea de pe Nicolae Bălcescu ce adăpostește acum restaurantul fast-food a fost vreme de câțiva ani sediu de guvern. Exact asta reprezenta pentru Transilvania Consiliul Dirigent, autoritatea administrativă care a preluat conducerea Transilvaniei după Marea Unire.

În 1919 a luat decizia instituirii unei serii de lagăre destinate prizonierilor de război și voluntarilor români reveniți în țară. Scopul declarat al acestor lagăre a fost de a supraveghea “carantina morală și sanitară”, dar în realitate măsura a vizat monitorizarea atentă a atitudinii față de noul stat român a acestor cetățeni.

Lagărele au fost înființate în apropierea unor orașe importante precum Sibiu, Făgăraș sau Brașov, pentru a primi valurile de români transilvăneni, bănățeni sau bucovineni eliberați din prizonierat sau întorși de pe fronturile Primului Război Mondial. Autoritățile se temeau că aceștia ar fi putut fi influențați de propaganda bolșevică în timpul detenției și doreau să evalueze îndeaproape loialitatea lor față de România.

Consiliul Dirigent de la Sibiu, în 2019. Sursa: patrimoniu.sibiu.ro

Lagărul de lângă Sibiu

Primele lagăre au fost înființate încă din cursul lunii februarie 1919 în apropierea Sibiului, a Făgărașului și Brașovului din inițiativa Secției VI-VII din cadrul Consiliului Dirigent. Astfel au fost puși sub urmărire politică și sub o atentă monitorizare românii transilvăneni reveniți acasă de pe diferitele fronturi sau din lagăre de concentrare.

Lagărele amintite au fost destinate inițial pentru gestionarea, rezolvarea dar și monitorizarea prizionierilor din fosta armată austro-ungară, cu precădere a celor veniți din Rusia europeană, considerându-se că ar putea fi influențați de ideile revoluționare care erau difuzate de propagandiștii bolșevici.

Profesoara Daniela Curelea notează în lucrarea ”Aspecte mai puțin cunoscute din istoria repatrierii voluntarilor români din Transilvania, Banat și Bucovina: existența lagărelor de ,,carantină morală și sanitară” din Brașov, Făgăraș și Sibiu (1919-1920)”, apărută în ”Anuarul Societății de Științe Istorice din România Filiala Sibiu din 2019” că la Sibiu a existat ”Lagărul de carantină morală și sanitară”.

Acesta a fost transferat la Făgăraș pentru că autoritățile au tras concluzia că există un interes prea mare al mass-mediei de atunci cu privire la această activitate.

Un al doilea lagăr a fost de internare și a avut caracter politic. Acesta a privit internații, pe acei indezirabili, care au fost internați politici ai Consiliului Dirigent și îndeosebi în numele acestuia. Acest lagăr a fost relocat în apropierea Clujului în februarie 1920. Tot în Făgăraș între 1918-1919 a existat un lagăr de tranzit care a gestionat situația prizionerilor de război ai Armatei Române. Acesta s-a contopit, prin transformarea și reorganizarea sa din 23 decembrie 1919 cu Lagărul de prizioneri existent în Brașov.

Ce se întâmpla în lagăr

S-a fixat o întreagă procedură administrativ-militar-sanitară pentru activitatea acestor lagăre, care presupunea înregistrarea, fotografiera, vaccinarea, vizita medical individual, iar apoi aceștia se aflau într-o perioadă de carantină timp de 10 zile în care întrerupeau orice contact cu exteriorul. Evident, după această etapă, dacă situația lor medicală și psihică era în ordine, conform fișelor de obserații zilnice, atât voluntarii, cât și foștii prizioneri erau transportați sub atentă monitorizare, pentru a fi supuși, într-un alt loc unei carantine morale timp de o lună, aceasta se derula în lagărele din Făgăraș și Brașov.

Aceeași situație și măsuri a fost în general valabile și în cazul prizionerilor și volunatrilor români care au intrat în țară prin spațiul aflat în adminstrarea militară a Comandamentului Trupelor de Vest, mai ales în condițiile în care în Ungaria s-a instaurat regimul filosovietic al sfaturilor condus de Bela Kun.

Cei care ajungeau aici urmau a fi supuși unei atente supravegheri, respectiv unor inspecții medicale și evaluări psihiatrice, astfel încât, prin anchetele purtate, prin evaluarea directă a acestora, prin provocarea unor discuții libere, dar și a unor prelegeri, ”a fost urmărită înlăturarea din sufletele și mințile acestora a oricăror idei politice subversive (în speță atât republican, cât și comuniste)” deoarece, se aprecia în adresele structurilor de informații militare române, mulți dintre aceștia veneau din zone stăpânite de bolșevism și anarhie, și evident exista pericolul real al contagiunii unora dintre aceștia cu ideile promovate insistent de propaganda sovietică, se notează în studiu.

Între 10 și 30 de zile. Trebuiau să se dovedească demni de a fi buni regaliști

Perioada în care aceștia au fost supuși regimului de carantină oscila între 10 - 30 zile, răstimp în care comandamentul lagărului, anchetatorii și ofițerii informative aveau timpul necesar pentru a constata ideile și viziunea care îi anima pe acești proaspăt cetățeni ai României Mari.

Conducerea lagărelor a propus ca anchetele din anumite motive să nu se prelungească pe o perioadă mai mare de o lună, pentru că motivau aceștia, voluntarii români ardeleni și bucovinei de mult timp nu și-au mai văzut familiile, apropiații, copiii și mai multe se considera că sunt oameni experimentați, care au făcut față multor lupte, calamități, dezastre, situații care nu i-au învins, ci din contra, i-au călit, i-au îndârjit.

Mai mult, se considera că o supraveghere îndelungată a lor „nu ar folosi întru nimic în bine asupra sufletului lor”.

Alimentația prizionerilor și a voluntarilor era cea obișnuită pentru soldații români, iar ofițerii și cadrele medicale urmau a se asigura de calitatea acesteia în calorii, proteine, vitamine și capacitate nutritive (valoare nutritivă).

Instrucțiunea mai făcea recomandarea ca în perioada imediat următoare recepționării unui transport, prizionerii și voluntarii, urmau a fi duși la deparazitare, respectiv la controlul medical, efectele vestimentare vechi fiind incinerate.

Perioada celor 30 de zile de supraveghere în carantină era una orientativă, dacă conducerea lagărului și anchetatorii aveau indiciile necesare și constatau anumite neconcordanțe în declarațiile făcute de foștii voluntari sau de foștii prizioneri, perioada monitorizării putea fi crescută.  De asemenea, etapa aceasta putea fi diminuată, dacă se constata sau putea fi demonstrate loialitatea față de statul român a celor supuși anchetei.

Anchetele urmau a se efectua zilnic, acestea erau succedate după-amiaza de o conferință care nu depășea două ore, în cadrul căreia/cărora, foștii voluntarii și prizionerii erau încurajați la dialog pentru a putea fi surprinse și consemnate eventualele neconcordanțe în declarațiile pe care aceștia le-au dat.

La plecare, conducerea lagărului era obligată să le asigure hrana pentru o perioadă de două zile, răstimp considerat mai mult decât necesar pentru ca foștii internați să ajungă la domiciliile lor din spațiul Transilvaniei, Banatului, Crișaniei. Maramureșului sau al Bucovinei.

Sursa foto: Pixabay

Dezarmarea, cea mai mare problemă

Un alt element, prin care demnitatea militară a celor care ajungeau în lagăre a fost oarecum afectată, chiar jignită, consta în faptul că armamentul individual din dotarea fiecăruia, a fost înregistrat și depus în lăzi militare specifice în vederea păstrării.

Cel puțin acesta a fost raportul comandantului Corpului V Armată, generalul Pătrașcu, care în telegrama adresată Marelui Stat Major și ministrului remarca: am luat măsuri ca armele să fie strânse și așezate în lăzi. Acest fapt era realizat în pofida solicitărilor exprese făcute de foștii voluntar care își solicitau armele. Același general sublinia în adresa sa înaintată Bucureștiului că: ”ei cer ca armele să le fie date înapoi”.

Regiunea cu trei coduri juridice

Pentru a înțelege cât mai bine vremurile din acele timpuri, trebuie menționat că în anul 1918 pe teritoriul Transilvaniei era în vigoare atât dreptul civil maghiar, cât și codul civil austriac din 1811, modificat în 1876, la care se adăugau ordonanțele regale și ministeriale emise în perioada 1867-1918. Această situație făcând dificilă aplicarea unitară a legilor în țară, iar problema unificării legislative se impunea din considerente politice, sociale și juridice.

În Transilvania, la acea dată, instanțele judecătorești erau: judecătoriile de ocol (urbane și rurale), tribunalele, Curțile de Apel, Curțile cu jurați, autorități administrative investite cu drept de jurisdicțiune.

Prin Decretul I emis la 24 ianuarie 1919 se prevedea că „Legile, ordonanțele, regulamentele și statutele legale, emanate înainte de 18 octombrie 1918, rămân în interesul ordinei publice și pentru a asigura continuitatea de drept până la altă dispoziție, în mod provizoriu”.

Într-o primă etapă, prin Ordonanța nr. 121 referitoare la judecători, avocați și notari publici, s-a extins jurisdicția statului român asupra instanțelor din cele 15 județe aflate la acel moment sub controlul efectiv al Consiliului Dirigent, instanțe subordonate Curții de Apel Cluj și Curții de Apel Târgu Mureș. Ordonanța prevedea și depunerea jurământului de fidelitate a personalului juridic față de statul român.  

Recunoaşterea Consiliului Dirigent

Pe 24 decembrie 1918 Regele Ferdinand I al României a emis "Decretul de Unire a Transilvaniei cu Vechea Românie". Serviciile publice au rămas în competenţa Consiliului Dirigent, iar afacerile străine, armata, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului au trecut în competenţa guvernului central de la Bucureşti, scrie patrimoniu.sibiu.ro. Transilvania urma să fie reprezentată în guvernul central prin miniştri fără portofoliu, pentru fiecare domeniu asupra căruia guvernul regional îşi pierdea competenţa în favoarea guvernului central.

Transilvania, împărțită în 23 de județe

Consiliul Dirigent a procedat pe 25 ianuarie 1919 la reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe. Consiliul Dirigent a numit prefecţi în toate aceste 23 de judeţe, precum şi încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu.

Dizolvarea Consiliului Dirigent

În ciuda dorinţei conducătorilor români transilvăneni de a păstra o oarecare autonomie a Transilvaniei în cadrul Regatului Român, Consiliul Dirigent a fost dizolvat de autorităţile de la Bucureşti pe data de 4 aprilie 1920. Aceasta s-a întâmplat ca urmare a faptului că la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris soluţia alipirii Transilvaniei la Regatul Român a devenit ireversibilă, motiv pentru care autoritãţile de la Bucureşti n-au mai avut nevoie să facă nici un fel de concesii românilor transilvăneni.

Sursa foto principală: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro