Unul dintre primele studii despre românii emigranți în S.U.A., scris în 1913, arată că sătenii români din județul Sibiu au fost printre primii care au îndrăznit să plece în America, pentru cei mai mulți o mare necunoscută. Dar care merita încercată, din disperare.
Orizontul lor nu trecea atunci de munții Făgărașului, iar dintr-o dată, cei mai mulți, tineri și în putere, își vedeau viitorul undeva dincolo de ape. Iar până atunci, trebuiau să ajungă la Brăila, apoi mai departe, pe Dunăre, mări și oceane până în pământul unde puteau face bani mulți. Din ce, nu știau nici ei.
Citește și:
Venitul anual al unui țăran român din Transilvania era de până la 300 de coroane, echivalentul tarifului maxim al unei călătorii cu vaporul în America
America era un miraj pentru europenii de rând, iar cetățenii provinciilor din fostul Imperiu Austro-Ungar nu făceau excepție. Asta pentru că se născuseră, crescuseră, se educaseră și trăiseră într-un imperiu cosmopolit, unde, forțați de legi, învățaseră limbile conducătorilor (germana și maghiara). Unii dintre ei învățaseră aceste limbi în școli sau serviseră armata imperială, astfel că nu erau doar niște săteni analfabeți, ci oameni care căutau să-și îmbunătățească viața din țara natală, fiind pregătiți să înceapă o nouă viață în "Lumea Nouă". Toate acestea au fost circumstanțe favorabile pentru plecarea lor.
”Odiseea plecării unor români ardeleni din județul Sibiu în America (1900-1914)”, un studiu scris de Bianca Karda, cercetător în cadrul Bibliotecii ASTRA a scris despre motivele care i-au făcut pe transilvăneni să plece în America.
Un alt studiu al dânsei, ”Aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii comunităţilor româneşti din America în primul val (1900–1914)” a fost publicat în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, vol. XIX, în anul 2012.
Motivele care îi îndemnau să plece pe sibieni în America erau în primul rând economice, dar la asta contribuiau și scrisorile trimise de primii către familie și rudele de acasă, publicitatea companiilor de vapoare și dorința de a scăpa de armata imperială.
Viața nu era deloc ușoară. Sărăcia, datoriile, casele ipotecate la bănci, lipsa de pământ din cauza creșterii populației îngreunau traiul zilnic, iar soluția era America. În primul rând, ei doreau să câștige suficienți bani pentru a putea cumpăra pământ la întoarcere.
Venitul anual al unui țăran român din Transilvania era de până la 300 de valută austro-ungară ("coroane"), echivalentul tarifului maxim al unei călătorii cu vaporul în America.
Această generație de primii imigranți este numită de istoriografia modernă și generația "celor o mie și una de drumuri dus-întors", sintagmă asumată chiar de ei. Scopul lor era să economisească o mie de dolari din ceea ce se așteptau să câștige acolo și să-și poată plăti biletul de întoarcere.
Trebuie să explicăm ce înseamnă acea mie de dolari în zilele noastre. Rata este de aproximativ 30 la 1, astfel că 1.000 de dolari de acum o sută de ani echivalează cu 30.000 de dolari din zilele noastre, se precizează în studiu.
Costul pământului a crescut în ultimii patruzeci de ani, rata dintre capitalul investit în pământ și profitul acestuia nu era favorabilă țăranului, creditele pentru agricultură nu erau profitabile, iar costul cărnii a crescut și el. Au trimis bani din America către creditorii lor.
În 1902, ministrul de interne al Austro-Ungariei, Szell Kalman, a trimis un document către toate autoritățile, în care anunța că în prealabil i-a sfătuit pe toți funcționarii din oficiile poștale și telegrafice să preia toate apelurile din S.U.A., de asemenea, să confiște scrisorile care încurajau imigrația.
În 1913, problema emigrării a fost discutată de către comitetul bugetar al guvernului imperial de la Viena. Dezbaterile au durat cinci săptămâni, concluzia fiind că sărăcia era principalul motiv al emigrării și că fenomenul nu putea fi oprit.
Dorința de a scăpa de serviciul militar ("slujba pentru regate", adică monarhia dualistă austro-ungară) și de a evita înrolarea, mai ales când primul război mondial era iminent, a fost un alt motiv care i-a determinat să plece din țara lor.
Citește și:
47 de ani de la marele cutremur. Sibienii reconstruiesc Zimnicea și un fake-news din ”Epoca de aur”
Ritualul de plecare
Părăsirea familiilor pentru a emigra era sfâșietoare. O descriere din presa acelor vremuri are o doză de tragic asemănătoare teatrului antic grecesc: este descrisă în detaliu plecarea unui sătean din Transilvania natală, unul dintre numeroșii tineri aflați în cel mai bun moment al vieții care urmau să rătăcească.
Cu această ocazie, el este urmat de tot satul într-un ritual foarte trist, asemănător unei înmormântări: "... un mort viu, care nu va fi înmormântat, ci va fi un străin în cea mai îndepărtată dintre țările străine".
Bietul om nu voia să plece, fiind așteptat de familie, rude și... un sat întreg. Își petrecea ultimele ore înainte de plecare în cârciuma satului, luându-și rămas bun de la prieteni. Mai întâi s-a îmbrăcat în "haine nemțești", apoi a sărutat pământul grădinii sale, și-a luat rămas bun de la vitele din grajd, a băut apă din fântână, a sărutat icoanele de pe pereți, și-a făcut semnul crucii și s-a urcat în căruța care îl aștepta în fața casei împreună cu soția, copiii și mama sa. Frații, rudele și prietenii lui au urcat într-o altă căruță, iar în urma căruțelor se afla un convoi mare de oameni - o întreagă procesiune.
Citește și:
Spre Constanța sau spre Germania
Obținerea unui pașaport era o sarcină dificilă în acele vremuri, imigranții îl obțineau fie de la birourile "solgabiro" - niște angajați din administrație care aveau birouri în marile orașe ale Imperiului, inclusiv la Sibiu - , fie de la birourile administrației locale. Pentru a diminua valul de imigranți, ministrul de Interne a emis o lege care stipula că guvernatorii locali și căpitanii de poliție puteau elibera pașapoarte și celor interesați de emigrare, dar numai dacă plăteau o taxă pentru a scăpa de serviciul militar. Această taxă trebuia plătită pentru toți anii de valabilitate a pașaportului.
Majoritatea au plecat însă fără pașaport, în principal pentru că autoritățile americane nu au cerut acest document la sosire, biletul de vapor fiind suficient. Această modalitate de imigrare era ilegală, iar cei care încercau să treacă granițele Imperiului se expuneau riscului de a fi prinși de autorități și arestați sau amendați.
De exemplu, un cârciumar german din Sibiu, pe nume Daniel Rehner, a lucrat pentru compania lui Missler, având deja un dosar la poliția locală. Acesta urma să trimită 7 persoane din Gura Râului, 4 din Nucet și una din Orlat. Fiecare dintre ei plătea agentului un comision de 8 coroane.
Din ziarele transilvănene de la începutul secolului al XX-lea, reiese că majoritatea imigranților se îmbarcau în porturile din nordul Germaniei, cum ar fi Hamburg sau Bremen, la Marea Nordului, pentru că astfel își scurtau drumul pe mare.
Din alte surse aflăm că unii emigranți din zona Făgărașului s-au îmbarcat din portul Constanța, trecând ilegal granița Imperiului prin munții din jurul Cârțișoarei, au traversat vârful Bâlea, ajungând la Curtea de Argeș și de acolo la Constanța.
Unii nu-și permiteau să-și plătească biletul de tren până în orașul port din care urmau să se îmbarce, călătoreau clandestin, "cu noroc". Alții și-au vândut toate bunurile pentru a-și putea plăti biletul de călătorie sau au obținut împrumuturi de la bancă. Iar alții lucrau în porturi sau chiar pe vapor pentru a strânge banii de care aveau nevoie pentru călătorie.
Toată această călătorie dura mai multe săptămâni, uneori chiar o lună: plecarea din satul natal cu căruța sau pe jos până la cel mai apropiat oraș cu gară (pe atunci, în județul Sibiu existau și gările din Săliște și Miercurea Sibiului), apoi călătoria cu trenul până la granița cu Imperiul Austro-Ungar (vama era la Katowice, astăzi în sudul Poloniei, Silezia, pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar). Acolo aveau viza pe pașaport, călătorind mai departe până în orașul port din care se îmbarcau, cel mai adesea, așa cum am mai spus, porturile germane Hamburg și Bremen. După aceea, navigau aproximativ două săptămâni pe mare și pe ocean până la sosirea în portul New York.
Nava britanică "Carpathia", aceeași care a fost chemată în ajutor atunci când Titanicul s-a scufundat, pleca în fiecare lună din Europa spre America, cu plecare din portul Fiume de la Marea Adriatică, iar tariful era de 180 de coroane.
Un bărbat îi scria soției sale:
"De îndată ce am ajuns în Fiume, ne-au tratat cu brutalitate. Aproximativ patru mii de pasageri au fost înghesuiți într-o cameră murdară, unde nu existau locuri... dacă cineva pleacă în America, nu ar trebui să o facă din Fiume, ci mai bine să rămână acasă. Aici trebuie doar să plătești, dar nu știi pentru ce. Nu-ți explică nimic".
Începând cu 1911 și 1912 au apărut noi restricții la imigrația în America: analfabeții (imigranții trebuiau să citească un text de aproximativ 40 de cuvinte în limba maternă), bărbații necăsătoriți, persoanele cu vârsta peste 50 de ani, cei care nu erau calificați, unii asiatici. Li se cerea un "certificat de bună purtare" de la primăriile de care aparțineau și un minim de 25 de dolari.
În marile orașe, precum New York, Chicago, li s-a interzis să se mai stabilească, deoarece erau deja suprapopulate cu imigranți.
Uneori, noii veniți erau trimiși înapoi, chiar și 300 de persoane pe zi. Femeile și copiii care ajungeau la soții, tații, frații lor etc. așteptau săptămâni întregi până când autoritățile de pe insulă primeau declarațiile de susținere din partea rudelor lor care locuiau în SUA. Rareori aveau asupra lor această declarație pe proprie răspundere. Dintr-o scrisoare scrisă de un român într-un ziar aflăm că: pe lângă restricțiile impuse de lege, noului venit i se cerea să precizeze unde ar dori să se stabilească și, în funcție de locurile libere, era admis sau respins.
Un detaliu interesant este că, începând cu 1906, fiecare imigrant primea la sosirea pe insulă un pachet de țigări de la "American Tobacco Trust".
Citește și:
Românii și făgărășenii erau cei mai organizați români
O statistică a românilor care au trăit în America până în 1913 a fost realizată cu ajutorul Serviciului American de Imigrare și Naturalizare (biroul central de la Washington, ale cărui rapoarte se bazau pe registrele navelor care debarcau imigranți în Statele Unite).
Un detaliu interesant, dar în același timp deranjant pentru o statistică completă și corectă, a fost faptul că autoritățile americane nu cereau pașapoarte pasagerilor, ci orice alt act de identitate. În acest context, fiind un fapt că numele românilor erau traduse în limba maghiară în documentele oficiale, aceste rapoarte se bazau pe declarațiile scrise sau orale ale imigranților. Dar nerăbdarea de a ajunge la destinație era atât de mare, încât pe cei mai mulți dintre ei nu i-a interesat cum erau înregistrați la sosire, de etnie română sau maghiară.
Într-un alt studiu se precizeză că în 4 iulie 1906, la Homestead (Pennsylvania) s-a constituit oficial Uniunea Societăţilor Române din America (Union of the Romanian Beneficial Societies of America).
La 25 noiembrie acelaşi an, prezidiul Uniunii a convocat o convenţie la care au participat membri societăţilor: Învierea din Martins Ferry (Ohio), Vulturul din Homestead (Pennsylvania), Transilvăneana din Indiana Harbor (Indiana), Bănăţeana din Philadelphia, Dacia Traiană din Newark (New Jersey).
La începutul anului 1907 a apărut în presa românească din Transilvania un raport anual al Uniunii, care funcționa după modelul Protocoalelor Asociaţiunii ASTRA.
O statistică a românilor organizaţi în Uniune la sfârşitul anului 1910 şi începutul lui 1911 relevă că pe primul loc erau cei din fostul comitat Sibiu (512 membri), urmaţi de cei din comitatele Făgăraş (491), respectiv Târnava Mare (484)22.
Dintr-o altă statistică a aceloraşi ani rezultă faptul că Sibiul se afla abia pe locul 5 ca număr de emigranţi, pe primele două locuri situându-se cei din comitatele Timiş şi Sătmar. În concluzie, relativ puţini români erau membri în Uniune, însă cei mai bine organizaţi erau din zona Sibiului.
"Stră-străbunicul unui american pe nume John Landman, venit din România pe la 1890, nevorbind engleza, fiind întrebat de șeriful care se dusese la casa lui de oi cine este, omul, neînțelegând prea bine ce vrea șeriful... a răspuns cu toate cuvintele englezești pe care le știa, John, pentru că auzise că i se spune așa în loc de Ion și land, omule ca să precizeze că el deține acel loc. Șeriful a notat John Landman, deși numele bărbatului era Ion Zaharia”.
Citește și:
Dezbinarea
Unul dintre personajele cu mare influenţă printre primii români americani a fost în acele timpuri preotul Ioan Podea, o personalitate controversată. Acesta, de loc din Săcădate (judeţul Sibiu), a ajuns în America în anul 1909 ca preot misionar al parohiei ortodoxe române din Cleveland, trimis de Mitropolia din Sibiu.
Părintele scrisese în „Telegraful român” că din cei 150 000 români americani, în realitate fiind mai puţini, aproape jumătate renunţaseră la credinţa ortodoxă, trecând la alte culte protestante şi neoprotestante şi din cauza preoţilor nedemni, între care e amintit şi Moise Balea.
În Cincinatti se înfiinţase deja o biserică baptistă a românilor şi urmau să apară şi altele. O evidenţă preluată din ziarul „America” preciza că în Bridgeport (Ohio) în decurs de câteva luni (octombrie 1912 – martie 1913) din 23 de copii români născuţi acolo, doar unul fusese botezat ortodox, restul reformaţi calvini şi opt căsătorii de asemenea fuseseră oficiate în rit calvin. Cauza era, în opinia autorului articolului, lăcomia preoţilor ortodocşi care taxau scump orice slujbă.
Povestea lui Sâle Șerbu, bunicul primului primar al Sibiului post-revoluționar
Bunicul lui Sorin Șerbu, ales primar al Sibiului după Revoluția din 89, la alegerile locale din 1992 a fost și el plecat în America. Plecat sărac s-a întors cu zeci de mii de dolari și a devenit cel mai bogat om din sat, cumpărând pământ și case.
”A cumpărat pământ, tot ce era de vânzare prin Arpaș și satele din jur. A arendat crâșma comunală și să-și merite numele (țăranii, foștii lui prieteni, cunoscuții, nu-i mai ziceau Sâle, ci domnul Șerbu), a făcut o investiție imobiliară în centrul Făgărașului, contra sumei de 775 de mii de lei, la valoarea de atunci, a devenit proprietarul blocului situați în Piața Unirii, nr. 11. Clădirea avea la parter, cu ieșire în piață, o farmacie pe care Vasile i-a vândut-o farmacistului Grama cu suma de 450 de mii de lei, așa că restul clădirii i-a rămas pentru suma de 350 de mii de lei.
S-a căsătorit și a avut în total patru copii primul băiat îi purta numele Vasile, nu a supraviețuit, rămânându-i doi băieți și o fată: Eufrosina, Ionel (tatăl meu) și Virgil (tatăl vărului meu, dr. Șerbu Ovidiu Gheorghiță, singurii rămași în România)”, povestește Sorin Șerbu într-o carte autobiografică.
În anul 1927, ”bunicul Vasile”, candidează la Primărie, din partea PNL și este ales de obște în fruntea satului.
”Obișnuit cu modul de funcționare al instituțiilor americane, i-a venit foarte greu să se descurce în hățișurile administrației corupte și inconsecvente, așa că demisionează după șase luni, făcând următoarea mențiune în memoriile sale: ”Am stat numai șase uni și mi-am dat abzicerea. Aveam notar pe dl. Iancu Vasu, un bețiv care nu-și făcea serviciul în bună regulă”.
Atât bunicul, cât și vărul meu Gheorghiță, inclusiv subsemnatul, am îndeplinit râvnita funcție de primar.
Alungat de sărăcia lucie peste țări și mări, urmărindu-și destinul, Vasile s-a întors, așa cum a promis și a devenit în timp ”bogatul satului””, mai relatează fostul primar al Sibiului.
Până să ajungă bogatul din Arpaș, Sâle a trecut prin experiențe cât pentru o mie de vieți. A fugit din sat alături de un prieten, fără știrea tatălui. Nici nu trece de munții Făgăraș, că-și pierde însoțitorul, cel mai probabil decedat în vreo râpă. Ajunge la Brăila unde ajunge sclav la o rudă. Fuge în port, iar de acolo e angajat pe o navă grecească să încarce cărbuni. Pentru că nu avea acte, nu putea fi primit în America, așa că se aruncă de pe vas și înoată mai mulți kilometri. Obișnuit cu apele Oltului, reușește să supraviețuiască în ocean.
Se angajează la construcția de căi ferate fără să știe deloc engleză. Iar de când întâlnește primii români, destinul său se schimbă.
”După câteva zile de la venirea lor, să fi fost către orele amiezii unei zile obișnuite de lucru, Vasile a lovit din greșeală cu barosul pe unul din noii veniți: ”S-a uitat ăla urât la toți și a început să strige la mine. La început nu am înțeles ce s-a întâmplat, îmi amintesc doar că parcă s-au dus norii și s-a luminat cerul, iar pământul s-a clătinat sub mine.
Abia după ce m-a înjurat a doua oară ”să te bag în aia a mă-tii măi hăbăucule!” Și-apoi nu mai știu ce s-a întâmplat, doar că ne-am trezit unul în brațele celuilalt și plângeam de bucurie. Eu, Vasile din Arpașu de Jos, el, Gheorghe Șchiopu din Porumbacu de Jos. Amândoi din Țara Făgărașului și a Oltului””, povestește nepotul ”americanului”, Sorin Șerbu.
Începe o afacere cu o distilerie ilegală în plină prohibiție, iar asta îi aduce bani, dar și necazuri. Își aduce în America o parte din frați, iar unul dintre ei chiar face șase luni de închisoare în numele lui, după ce fiscul american le găsește afacerea. Țuica produsă din prune americane le-a adus zeci de mii de dolari, iar când au fost luați în vizor de irlandezii care aduceau whisky din Canada au trebuit să fugă.
A făcut-o cu mult stil. La clasa I a unui vapor, de frica banilor care-l însoțeau într-un mod inedit. ”Domnul Șerbu era mai gras și mai burtos decât de obicei. Purta lipiți pe sub haine, 40 de mii de dolari, o avere pentru acele vremuri”, povestește Sorin Șerbu.
”Dacă-l mai caută cineva, cândva, vreodată, îl poate găsi pe Wall of Honor din Insula Ellis. A fost înscris acolo de nepotul său, dr. Șerbu Gheorghiță Ovidiu...
”The American Immigrant Wall of Honor officially certify that Vasile P. Șerbu, come to the United States of America from Romania, joining those courageous men and women who came to this country in search of personal freedom, economic oportunity and a better future for they families””, mai scrie fostul primar al Sibiului în carte.
Sursa foto: Dynamichrome.com
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: de ce plecau sibienii in ameri , calatoria sibienlor spre ameri , sibieni in america , america , Imperiul Austro Ungar
Vizualizari: 8873
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Prof. de Geografie
Acum 6 ore
@Hermannstadt
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
X