Are 93 de ani și a plecat din Sibiu în 1969, atunci când avea 39 de ani, o soție și doi copii. Era a cincea generație a familiei Hess, începută de Michael Hess, coborât din Moravia, în Sibiu, în anul 1805, să deschidă aici un atelier de lăcătușărie.
Este povestea familiei Hess, cea care a pus bazele Fabricii Hess, viitoare Balanța, confiscată de la ei de comuniști și dusă în faliment de capitaliști, o poveste de viață relatată de Viktor Hess. Stabilit în Augsburg, Germania, Viktor Hess a vorbit preț de mai bine de un ceas cu noi, alături de părintele Alexandru Ioniță de la ”Șura Culturală din Gușterița”, cel care va inaugura duminică Muzeul cântarelor „Balanța” și restaurarea unei case din secolul al XIX-lea.
Citește și:
”Colegii noștri români au fost exemplari. (...) Nu știu dacă noi am fi fost așa de amabili cu ei, să-i ajutăm, dacă ei erau în locul nostru”
”Sunt născut în 1930”, începe Viktor Hess să vorbească despre el și familia lui. Era elev la Liceul Brukenthal la sfârșitul războiului și la sosirea comuniștilor la putere, în România.
”Eu, în 1947, eram la Liceul Brukenthal din Sibiu. Atunci toate școlile germane, și în Sibiu, și în Brașov, peste tot, în Sighișoara, toate școlile aparțineau de fapt Bisericii Luterane. Ei, în 1947 toate aceste școli au fost naționalizate și noi nu mai aveam unde să mergem. Și atunci am mers la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, un liceu tot așa de calitate, exact ca al nostru, și aici s-au format opt clase de liceu. Pentru noi, cei proveniți de la Brukenthal era dificil, noi vorbeam românește, dar existau termeni pe care noi nu-i cunoșteam. La biologie, geologie, geografie, erau termeni și expresii care pentru noi erau străine. Însă colegii și profesorii noștri au fost atât de amabili, că ne iertau de multe ori, pentru că înțelegeau că noi știam materia, însă ne lipsesc anumite cuvinte prin care să explicăm ceea ce noi știam”, povestește în limba română Viktor Hess.
Vorbește perfect în română deși spune modest că a uitat multe cuvinte. Se oprește la anumite cuvinte și nu se lasă până nu găsește un sinonim, pentru a merge mai departe.
”Noi eram vreo 32 de germani care veneau de la Brukenthal și eram împărțiți prin celelalte clase de la Lazăr. Am fost împărțiți în patru clase paralele, câte opt germani și restul români. Colegii noștri români au fost exemplari. Ne-au ajutat foarte, foarte mult, sincer, nu știu dacă era situația să vină români la școală germană, dacă ei erau atât de bine integrați. Nu știu dacă noi am fi fost așa de amabili cu ei, să-i ajutăm, dacă ei erau în locul nostru. Asta m-a ajutat foarte mult și și atunci am luat bacalaureatul și mulți dintre prieteni noștri și în special românii se duceau direct la facultate. Ei bine, eu nu am putut pentru că eram fiu de ”exploatator”. La Gheorghe Lazăr am fost 32 de colegi, toți, absolut toți, au plecat în Germania. Unii au mai murit, dar cei care mai suntem vorbim între noi, ne mai întâlnim. Acum doi ani am avut o reuniune. Fratele meu era cu un an mai mic și din clasa lui, absolut toți, 100%, au plecat și ei”, povestește Viktor Hess.
A găsit o soluție pentru a urma cursurile la facultate, folosindu-se tocmai de propaganda comunistă.
”Am lucrat apoi 2 ani ca lăcătuș la Flamura Roșie din Sibiu. Am făcut handbal atunci și acolo aveam câteva pile și făceam să plecăm câteodată mai devreme de la muncă pentru a face cursuri de calificare de lăcătuș. Am învățat acolo practic munca la strung, la freză, iar după 2 ani, am dat la facultate și am reușit și m-au primit pentru că veneam din câmpul muncii. În așa fel am păcălit puțin sistemul”, spune Hess.
Putea însă în orice moment să fie exmatriculat din cauza ”dosarului nesănătos”.
”Mi-a fost frică tot timpul cât am studiat că poate îmi găsesc dosarul, că știu eu, sunt german, tata fost proprietar de fabrică... Am avut colegi care au fost exmatriculați din cauza asta. Totuși, eu am scăpat, adică n-am avut probleme, însă mai târziu au mai fost, pentru că nu puteam avansa la locul de muncă. Când venea câte un șef nou, îmi găsea dosarul și mă retrograda”, spune el.
Citește și:
A fugit în Germania prin Bulgaria și Turcia
După terminarea facultății de mecanică la Timișoara, Hess se angajează la Bușteni, iar de acolo ajunge în județul Mureș, pe atunci raion. A fost salvarea lui, pentru că a putut primi pașaport. Dacă rămânea în Sibiu e convins că nu l-ar fi primit, ”aici toată lumea știa numele Hess”.
”Nu-ți dădea pașaportul ca să pleci, atunci. Cu toate că aveam rude în Germania, aveam unchi și mătuși, aici, în Germania, dar nu se dădea, nu puteai pleca. Și atunci am cerut pașaport pentru o excursie în Bulgaria, în vacanță. Acolo am stat o săptămână și pe urmă în trecut în Turcia, apoi Grecia, Serbia, Austria și Germania. A durat o lună de zile tot acest drum. Eram pe drum cu doi copii mici, de 4 și de 7 ani și așa am reușit să plecăm din România, în 1969”, povestește el.
Spune că în Germania și-a găsit rapid un loc de muncă pentru că se studia bine în România. Mai bine chiar decât în Germania.
”În România, am lucrat la fabrica de hârtie, la Bușteni, după aia la CECH, la Combinatul de celuloză. Când am plecat, eram mecanic șef, veneam totuși de la o funcție, să zic așa, pentru că aveam 200 de oameni în subordine. Dar aici, în Germania am început de la zero, dar pentru că știam limba germană mi-a fost ușor. Limba germană o știam la perfecție, dar expresiile tehnice totuși trebuia să le iau de la zero.
A mers destul de repede și pe urmă, așa, treptat, am început să învăț și să urc. Se începe cu funcția de inginer, pe urmă inginer de dezvoltare, care face dezvoltarea producției sau mașinilor, iar după aia din inginer constructor, ajungi șef de grupă și apoi șef de departament. E, și așa am ajuns și eu. Am fost în SUA, am fost peste tot în lume și am fost liber. Am lucrat pe mașini, am dezvoltat mașini.
Noi am fost foarte bine pregătiți. Adică ne puteam compara foarte bine cu inginerii de aici, din Germania. Noi chiar aveam ceva în plus, pentru că aveam mai multă practică decât ei, ei erau mai mult teoreticieni. Iar noi știam teoria, dar și practic știam foarte bine, pentru că se făcea mult în facultate”, explică Viktor Hess.
”Aici am fost apreciați, am reușit să-mi fac o casă, erau alte salarii, știam o meserie, nevasta-mea a lucrat ca profesoară, am lucrat amândoi și așa am reușit să obținem tot. Am mai fost în România și am prieteni și acum la Bușteni, unde am lucrat, ne-am și vizitat așa că în fond eu am avut o relație foarte bună și aici cu români, dar mai ales la Timișoara. Acolo, la facultate, nu conta că ești neamț sau român, nu se făcea diferențe, eram toți colegi”, își amintește el.
Citește și:
Expoziția cântarelor fabricate la Hess / Balanța
Duminică va fi organizată prima expoziție de cântare Balanța. Organizată de preotul Alexandru Ioniță, de la Biserica „Buna Vestire” din Gușterița, este prima expoziție de acest gen organizată după dispariția fabricii.
Prezentarea cântarelor produse de fabrica Hess - Balanța din Sibiu va avea loc la Șura Culturală Gușterița, duminică, 7 aprilie.
Sibienii care vizitează expoziția vor putea admira cântarele strânse de cei de la șură și vor afla detalii despre fabrică chiar de la oameni care au lucrat decenii la Balanța.
”În primul rând, ne dorim ca oamenii să ne viziteze pentru că este o parte importantă din istoria orașului, să vadă fotografii, să vadă cântarele care sunt bijuterii, cele mai frumoase și mai spectaculoase sunt cele care măsoară cu precizie la farmacie, de exemplu, sau în alte domenii în care e nevoie de mare precizie. Unele cântare arată spectaculos, sunt bijuterii, toate sunt legate de oameni, poate au fost dăruite la căsătoria unei familii sau au fost primite în dar în anumite momente frumoase din viață și surpriza mare este că aceste cântare funcționează și astăzi”, a spus Alexandru Ioniță, preot la Biserica „Buna Vestire” din Gușterița, pentru Turnul Sfatului.
În același timp, se va prezenta și proiectul de restaurare a casei vechi din anul 1857, în care a funcționat prăvălia satului Gușterița, care va adăposti colecția de cântare.
Citește și:
”Nu am încercat niciodată să obțin nimic. N-are niciun rost”
Viktor Hess spune că nu a avut niciodată nicio intenție de a cere despăgubiri statului pentru naționalizarea Fabricii Hess.
”12% procente din fabrică mai avea tatăl meu înainte de Al Doilea Război Mondial. Atunci erau obligați să lucreze pentru nevoile armatei și statul plătea foarte, foarte prost, foarte greu. Tatăl meu nu mai putea plăti salariile pentru muncitori și atunci a vândut din acțiuni. Acestea erau cumpărate de bănci, din ce știu eu, sau de către persoane private, dar asta a fost până la naționalizarea din 1948. Atunci, la naționalizare, taică-meu mai avea doar 6% din acțiuni”, povestește Hess.
În 1938, valoarea producției era de 19 milioane lei. În anul 1943, compania a devenit furnizor al armatei române atingând un nivel de producție de 116 milioane lei, se precizează pe site-ul patrimoniu.sibiu.ro.
”Nu am încercat niciodată să obțin nimic. N-are niciun rost. N-are niciun rost pentru că, cel puțin în cazul meu, tatăl meu mai avea 6%. Noi eram cinci frați, cinci copii. Mama mea avea dreptul la un sfert sau jumătate din ce avea tata, parcă așa e legea. Din cei 6%, rămâne 3% de împărțit la cinci. Ar rămâne 0,6% sau știu eu cât, și nici aia nu ar fi o despăgubire la valoarea reală”, spune Viktor Hess.
Comuniștii i-au dat afară și din casa pe care o dețineau peste drum de actuala fabrică Independența.
”În Piața Cetății, nu știu dacă știți de Piața Cetății, acolo era fabrica Independența. Acolo aveam o casă care era cumpărată jumate de tatăl meu, jumate de mama mea și era în dosul fabricii Independența.
În 1949 ne-a dat afară din casă directorul de la Fabrica Independența. Ne-a dat termen 24 de ore să împachetăm tot și să plecăm. Ne-a dat un tractor cu remorcă și am luat toată mobila, dar multe au rămas acolo, bucătăria, totul a rămas acolo și am plecat la casa bunicului. Eram acolo ei doi, noi, o familie de 7 persoane, mai era și sora tatălui meu al căruia soț era preot și au fost dați și ei afară din casă, plus încă trei refugiați din Basarabia. Toți, într-o casă cu o singură baie, așa că vă puteți închipui ce era acolo”, spune Viktor Hess.
Citește și:
Viktor Hess, bunicul lui Viktor Hess, cel care acum trăiește în Augsburg, Germania
”La taică-meu se făcea percheziții, se căutau arme, se căutau cărți hitleriste, se căutau tot felul”
El spune că între `40 și `48 a fost cel mai greu pentru familia lui. Stăteau mai multe familii într-o casă, erau deposedați de tot ce au avut, iar tatăl său era periodic arestat.
”Perioada cea mai groaznică a fost între 1940 și 1948. În această perioadă știu că era taică-meu în fabrică, bunicul-meu nu mai era în fabrică, era retras. Mai era cumnatul lui taică-meu, Herbert îl chema, el avea partea financiară și comercială și taică-meu avea partea tehnică a fabricii și ei se împărțeau la conducerea fabricii. Și mai venea câte un director impus politic care habar n-avea de economie, de nimic.
Comuniștii aveau administratori, așa ziși administratori, care habar nu aveau de fabrică, însă ei voiau să primească frigidere, pentru că în timpul acesta fabrica făcea și frigidere. Și acest administrator după ce primea cântare, frigidere, tot felul, în mod gratuit, n-a muncit absolut nimic. Și pe urme erau cereri.
Au început acum sindicatele să se formeze, s-au cerut lucruri știu eu ce, bani mai mulți, mâncare, tot felul, slănină, zahăr, chestii care pe timpul acela, în 1946, în 1947, nu se găseau. Și atunci ei au făcut un proces verbal în care au scris .
Eu făceam atunci în vacanță puțină practică, pentru că voiam să învăț desenul tehnic și într-un caz de acesta de grevă m-au reținut pe mine în magazie, vreo patru, cinci ore, pentru a primi ce aveau ei nevoie. Pentru mine era mai mult de râs, dar taică-meu era foarte supărat atunci.
În orice caz, era o perioadă groaznică. La taică-meu se făcea percheziții, ca să se căute arme, se căutau cărți hitleriste, se căutau tot felul. Iar eu cu frate-meu aveam câte o armă cu aer comprimat. Taică-meu era vânător și imediat după război a predat muniția, arme, tot. L-au luat atunci pe taică-meu și puteți să vă închipuiți cum era pentru el. Era arestat două, trei săptămâni, pe urmă revenea în fabrică. Era o perioadă foarte dificilă. Era și inflație...”, își amintește Viktor Hess.
Citește și:
Citește și:
De la Michael Hess, în 1805, la verii Hess, dezvoltatori de software, în 2024
A mers în istoria familiei până la Michael Hess. El e primul ”sibian” din familie.
”Michael Hess, stră-străbunicul meu, a venit în Sibiu din Moravia. Și el lucra la atelierul lui taică-său, pentru că așa era obiceiul. Era lăcătuș, un specialist care făceau lucruri mai fine, mai bune, nu era ca un forjor, să facă lucruri mai groase, ei bine, ei, lăcătușii, făceau lucruri mai fine și el în 1805 a venit în Sibiu.
A primit aici drept de cetățenie și obținând acest drept el a putut să-și facă profesia pe care a învățat-o. El a învățat în atelier, iar acum nu se mai știe exact dacă fiul mai mare a preluat atelierul după ce tatăl lui murise. Michael Hess avea 35 de ani atunci când a venit în Sibiu și avea deja 13 copii, dintre care, cel mai mic, era Leopold, adică străbunicul meu.
Întâi, după ce murise Michael, care venise din Moravia, fiul lui cel mai mare a preluat atelierul, iar după aceea l-a preluat Ludwig Hess, așa am citit și eu într-o cronică, dar nu e adevărat. El doar a moștenit atelierul tatălui său, iar străbunicul meu, Leopold Hess a lucrat în atelierul fratelui său, acest Ludwig, și când acesta a murit, atunci străbunicul meu a preluat atelierul.
Deja se începea de fapt atunci să se repare și cântare. Se reparau cântarele care existau atunci pe piață, știu eu de unde erau aduse. După ce bunicul meu a revenit din călătoria de calfă abia atunci a început într-adevăr să se dezvolte fabrica”, spune Viktor Hess.
La 93 de ani are detalii exacte.
”Eram în 1952, eu aveam 22 de ani și bunicul meu mi-a povestit atunci foarte multe detalii despre cum a început fabrica Hess, despre cum a început să fabrice cântare în atelierul pe care l-a moșteni și el de la taică-său.
A început prin a face ustensile diferite, furci, de exemplu, lucruri utile în gospodărie. Apoi, treptat, a trecut la fabricarea cântarelor.
Bunicul meu a fost ucenic la tatăl său, Leopold, care era străbunicul meu, așa a învățat el meseria. Apoi a făcut alți 2 ani de ucenicie în Germania și în Austria la diferite fabrici unde a învățat meserie. Acolo a văzut și cât de importantă este reclama, a văzut ce înseamnă producția și pe urmă s-a întors acasă, iar după scurt timp a murit taică-său. Ei erau cinci frați, trebuiau să preia atelierul și a început să fabrice cântare. A copiat nu știu de unde un model, apoi l-a tot perfecționat, a luat și el doi ucenici, un maistru și a început să se dezvolte.
Bunică-mea povestea că la masă mâncau toți laolaltă, pentru că așa era atunci, se mânca la prânz la fabrică. Ea le făcea prânzul.
Apoi el a început să angajeze tot mai mulți oameni, a început să facă și reclamă în ziare, iar în timp s-a extins și a devenit prima fabrică de cântare din Ardeal”, spune Viktor Hess.
De la bunicul său, fabrica ajunge la tatăl său, Victor Hess, așa cum apare în reclamele din ziarele românești ale epocii, dar și în documentele din Monitorul Oficial.
Viktor Hess spune că a mai primit în Germania vești despre fabrică de la prieteni rămași în țară.
”M-am interesat, dar numai așa... Mi-au trimis doi colegi din România niște articole”, spune el.
Cei doi copii ai săi sunt născuți în România, însă nepoții sunt deja germani.
”Eu am doi copii, unul este preot, el a studiat în Germania, iar fiica mea are patru copii. Nepoții mei sunt mari de acum, cel mai mare are 34 de ani.
Unul a făcut un mic start-up, o fabrică cu 80, 90 de angajați. Iar fiul fratelui meu are și el o fabrică de tehnică modernă. Face mai mult sisteme electronice. Ei, după 6-7 ani au ajuns cum am ajuns eu după o viață întreagă”, spune mândru Viktor Hess.
”Aici ai șanse enorme dacă ești harnic, dacă te ocupi, dacă ești serios. Acesta este marele avantaj aici, în Germania, ai șanse dacă muncești, dacă ești punctual, dacă ești corect.
Ce face nepotul meu, organizează timpul de muncă, să știi care loc de muncă e liber, care e acasă, care la sediu. El organizează asta, el face software prin care se organizează locurile de muncă, indiferent că sunt acasă, în străinătate, ori în fabrică. Organizarea locului de muncă, indiferent unde se află muncitorul, asta face.
Celălalt nepot face ce am făcut și noi, face organizarea proceselor, reglarea, toată organizarea tehnică pe care înainte o făceai greu, acum o faci ușor. Ei sunt mai mult pe software”, mai spune Hess.
E mândru de România și români și o spune cu toată inima.
”România e foarte, foarte bine văzută aici, în Germania, mult mai bine decât Bulgaria sau decât Slovenia sau alte state. În special Iohannis, președintele, este și el foarte bine văzut. Am văzut acum că vrea să candideze ca secretar general al NATO. Eu văd foarte bine că s-au deschis granițele, ceva extraordinar.
Eu, la rândul meu, am o părere foarte bună despre România, am o afecțiune deosebită pentru colegi, pentru prietenii rămași acolo. Eu am amintiri foarte frumoase despre România, o parte din viața mea e acolo, acum ce să faci pentru 2 sau 3 procente din populație care erau comuniști înverșunați? Așa a fost și în alte țări, așa erau timpurile. Am amintiri foarte frumoase din Sibiu, excursii la schi, am făcut acolo sport într-una”, încheie nostalgic Viktor Hess.
Fabrica de cântare Hess s-a înființat in anul 1896, av\nd la conducere din 1898 pe Viktor Hess (n.1876-d.1952).
La 15 octombrie 1910 a apărut prima menţionare a fabricii sub numele “Prima fabrică de cântare Viktor Hess din Transilvania” cu sediul în strada Zidului (Maurerg. 9). Aici, Viktor Hess va ridica în 1925 noile hale de producţie.
În 1928, fabrica avea un capital de 100.000 lei în aur şi 75 de muncitori.
În 1930 se transformă din firma individuală a lui Viktor Hess într-o societate cu nume colectiv (SINC), numită VIKTOR HESS – PRIMA FABRICĂ DE CÂNTARE DIN ROMÂNIA SINC.
Fabrica avea 150 salariaţi şi producea cântare pentru orice întrebuinţare, de la cele simple, la cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în ţară şi în străinătate, în special în ţările balcanice.
Între 1935-1936 a început construcţia fabricii pe actualul amplasament din Calea Guşteriţei nr. 21-23 (adresa veche nr. 17).
În 1937, compania a fost reorganizată prin capitalizare, devenind UZINELE HESS SIBIU. În această perioadă, a produs echipamente de cântărire, maşini pentru industria alimentară, utilaje frigorifice şi construcţii sudate.
După naţionalizare, în anul 1947, îşi schimbă numele în Uzina BALANŢA, având 167 angajaţi şi o suprafaţă construită de 3.852 mp.
Între anii 1950 şi 1990 societatea a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul CAER.
În perioada socialistă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse, prin asimilarea unor modele noi. Uzina BALANŢA Sibiu a devenit atunci singura producătoare de echipamente de cântărire din România.
Începând cu anul 1971, statul a hotărât extinderea capacităţilor de producţie şi a început construcţia secţiei de echipamente hidraulice BALANŢA II (Hidrosib) pe strada Ştefan cel Mare, lucrare finalizată în 1973.
Citește și:
GALERIE FOTO Vizită în halele părăsite de la Balanța
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Sursa foto: Facebook / Siebenbuerger.de
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: expozitie la fabrica balanta , urmasii fabricii balanta , cine este viktor hess , fabrica de cantare balanta , viktor hess , balanta , Cântare Balanţă , Balanţa Sibiu , Victor Hess
Vizualizari: 26121
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Newman
Acum 28 minute
Tony B
Acum 49 minute
Pol-Pot
Acum 1 oră
Clau
Acum 1 oră
Cata nerusinare