Duminică,
05.05.2024
Innorat
Acum
12°C

294 de ani de la nasterea lui Samuel von Brukenthal

294 de ani de la nasterea lui Samuel von Brukenthal

Pe 26 iulie, acum 294 de ani, la Nocrich se năștea Samuel Brekner, cel care avea să devină Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei. Fiu de judecător (care avea să primească numele von Brukenthal în 1724), destinul lui Samuel von Brukenthal se va modifica din 1753, când este primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza a Austriei, care îi încredințează drept primă misiune înființarea unui secretariat administrativ pentru comunitatea săsească.
”A fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa(1717 – 1780), cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei.  Perioada petrecută la Viena în această calitate coincide cu perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773 în Almanach de Vienne drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii”, arată reprezentanții Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
La 15 ani de la ridicarea lui în ragul de baron, a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (în 1777), funcție pe care a ocupat-o până în 1787. ”Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal (constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie numismatică) au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774. Se cunosc puţine informaţii privind modul lor de constituire, primele înregistrări referitoare la achiziţii de tablouri în documentele familiei Brukenthal apărând în 1770, dată la care nucleul pinacotecii trebuie să fi fost deja format”, arată reprezentanții Muzeului care îi poartă numele. Această instituție a devenit una deschisă publicului în 1817, la 14 ani de la moartea baronului.

Foto: Muzeul Național Brukenthal

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 942

Comentarii

4 comentarii

vbn,

Acum 8 ani

Baronul era mid copil pe langa Klaus! Nu poftea la atata lux!
Raspunde

toni de slatina

Acum 8 ani

ba ftustratule ,te doare ,cred ca este unu mai tare ca baronu brukenthal ,barinu de slatina unu de il chema vilcov ,acum utmarit de dna ,a fost numit de copy-paste [pomya ] sinistru de finante ,s-a nu fi fost simpla coincidenta dupa cel cu sova ,asta [vilcov] atit de pasionau era de tablouri de si cotetele de gaini si giste le aveas burdusite cu pinze rare ,ba gilceava ion ,nu te mai uita la ghita tv ca ala est cu musca pe caciula si nu peste mult timp va face cuplu cu cocos la beciu domnesc ,mai lasa folclorismele ieftine si mai da pe jazz nu mai incerca s-a speli creierile la bobor ,va aduna ,johannis pe toti praduitori tari va taiat conductele acum 10 ani pauza ,ramineti cu ce ati furat
Raspunde

@2toni -natangu\'

Acum 8 ani

Frustrat esti tu ,slugoi sugaci !!!:))))))))))))))
Raspunde

@2

Acum 8 ani

Aici e o confuzie grosolana facuta cu intentie de manipulare de \"capitalistii de cumetrie\". Baronul Brukenthal a fost un adevarat baron, adica un titlu nobiliar, in timp ce vilcov, sova, ghita, etc. sunt sefi de clanuri interlope, nu sunt baroni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus