Luni,
29.04.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Si a mai trecut o luna: Max Boegl tot nu s-a apucat de lucrarile de refacere a pistei Aeroportului

Si a mai trecut o luna: Max Boegl tot nu s-a apucat de lucrarile de refacere a pistei Aeroportului

Pentru a treia oară consecutiv, lucrările anunțate pentru refacerea pistei Aeroportului Sibiu rămân povești. Pista care a avut de suferit în urma alunecărilor de teren din 2010, cauzate de proasta execuție, proiectare și coordonare, ar fi trebuit să intre în lucrări de refacere de la 1 iulie 2015, după cum anunța Consiliul Județean în urmă cu câteva săptămâni. La o lună după termenul anunțat pentru începerea lucrărilor, capătul prăbușit al pistei este tot părăsit. Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au fost informați de către Max Boegl de faptul că, în acest moment, constructorii ”se mobilizează”. ”În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții constructorului, ne-au comunicat că în acest moment se desfășoară procese care țin de organizarea de șantier. Constructorul se află în faza avansată de mobilizare atât a resurselor umane, cât și a celor tehnice. Odată finalizată aceasta etapă, în cel mai scurt timp posibil vor fi demarate lucrările de refacere a rambleului la capătul 09 al pistei”, se arată într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului de către reprezentanții Aeroportului. La toate solicitările de până acum, cei de la Max Boegl nu au vrut să facă niciun fel de declarații sau să furnizeze vreo informație.

DSC 8978

180,1 milioane de lei este suma totală plătită din banii sibienilor (împrumuturi) constructorilor de la Max Boegl, proiectanților de la Obermeyer și Iptana și consultanților de la Dornier Consulting

A treia oară când ”încep” lucrările

Capătul pistei Aeroportului (rambleul cu numărul 09) a luat-o la vale în august 2013, la câteva luni după finalizarea lucrărilor de modernizare și extindere a pistei aeroportului. Această pistă a putut și poate fi folosită în continuare fără niciun pericol pentru traficul aerian, dar nu întru totul. În urma alunecărilor de teren, autoritățile județene au acționat în instanță constructorul (Max Boegl), proiectantul (Iptana și Obermeyer) și dirigintele de șantier/consultant (Dornier Consulting). Expertizele efectuate în cadrul procesului au indicat faptul că toate cele trei părți sunt vinovate, astfel încât Max Boegl nu a mai așteptat o sentință din partea instanței. Și a promis (de trei ori până acum) că se apucă de refacerea dealului din capătul pistei, capăt care după alunecări a rămas ”în aer”.

Prima oară, potrivit anunțurilor făcute de CJ Sibiu, lucrările ar fi trebuit să înceapă în noiembrie 2014. Apoi, în martie 2015. Ultima dată, cei de la CJ Sibiu au anunțat că Max Boegl le-a promis începerea lucrărilor de la 1 iulie 2015. Deocamdată, ”nicio mișcare”.

DSC 8984

 

Lucrările nu ar trebui să afecteze traficul

”Programul de execuție al lucrărilor de remediere este alcătuit în așa fel încât să nu fie afectat traficul aerian. În afara lucrărilor de refacere a rambleului, au fost prevăzute prin protocol și lucrări de refacere și alte lucrări necesare în vederea efectuării recepției finale a lucrării de «Extindere și modernizare Aeroport Sibiu»”, mai arată reprezentanții Aeroportului sibian.

DSC 8982

Pentru a remedia defecțiunile, constructorii vor ”lungi” dealul, astfel încât să se ajungă de la o înclinație a pantei de 1:2 (cât este acum), la o pantă care să corespundă proporției de 1:4. Pentru această prelungire a fost necesară exproprierea unor noi terenuri. Costurile lucrărilor (dar și ale exproprierilor) vor fi acoperite de către cei vinovați: constructor, proiectant și consultant.DSC 8982

 

Cauzele producerii alunecărilor de teren sunt multiple și ”izvorăsc” din greșelile făcute în proiectare și execuție. Iar dirigintele de șantier ”n-a văzut nimic”

DSC 8986

Toate cheltuielile de refacere a pistei trebuie acoperite de constructor, proiectant și diriginte de șantier

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 711

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

ha ha

Acum 8 ani

se ocupa la anul...de pastile cailor.....la bolovanii de romansi le iei banii usor cu unpik de mita
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

nici nu este de mirare avand in considerare incompetenta d-lui director gardea care inafara de gargara si a plati sume exorbitante pt studii nu am prea vazut altceva. Apropo, skoda institutiei, care apartine probabil tot cj ca si cea a lui cindrea, deserveste interesele institutiei sau ale lui gardea
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus