Sibiu, dragostea mea! (IV)

Bine, eu spun lucruri binecunoscute, truisme pentru unii. Dar pentru mine, sunt fascinante. Mi-am petrecut copilăria la Sibiu în anii `30 - `40, era o populaţie amestecată - şi unguri, vreo 4.000 de familii şi saşi şi evrei, românii nu erau majoritari. Evreii au construit şi acea sinagogă minunată, am vorbit odată şi cu un primar din Israel, era de origine română, din Bucureşti, şi i-am explicat că sinagoga stă să cadă. A spus că va încerca să ne sprijine prin comunităţile evreieşti şi acum această sinagogă arată foarte bine. Ei bine, această populaţie se înţelegea foarte bine, iar aceşti saşi au importat din Germania şi obiceiurile lor. Pe la 1400 - poate mă trădează memoria, deci prin secolul XIV - XV, luaţi-le ca aproximări, că nu facem lecţii de istorie aici - aveam zeci de bresle. O organizaţie de meserii extraordinară: breasla are un regulament extraordinar de riguros. Meşterul care era proprietar lua ucenicii, îi creştea, după nu ştiu câţi ani ucenicul ajungea calfă, îi cununa pe ucenici, îi înzestra. Era extraordinar. Aici, acest hotel, Împăratul Romanilor, poartă pecetea înfiinţării din 1555. Îi spunea înainte La Sultanul Turcilor. Îi spune Împăratul Romanilor nu pentru că au venit împăraţi romani sau pentru că era fantezia celui care l-a cumpărat - un luxemburghez care a făcut un hotel, în accepţiunea celor vremuri de la 1700. El i-a spus Împăratul Romanilor pentru că au dormit aici Iosif al II-lea şi alţi împăraţi de origine germană, care îşi puneau în titulatura lor "împărat al Imperiului roman de naţiune germană". Aveau această mândrie. Şi, sigur, aici au stat regi, demnitari. În sala de aici a concertat profesorul de orgă a lui Johann Sebastian Bach. Toţi domnitorii din Ţara Românească, alungaţi de pe tron cum se întâmpla în acea vreme, şi care veneau la Sibiu, aici se opreau. Aici s-a oprit, de exemplu, Mihnea Vodă cel Rău, care a fost asasinat chiar în pridvorul Catedralei Evanghelice şi îngropat chiar acolo. Să revenim la oraş. Aceste bresle au primit câte o însărcinare. Dovada se mai vede şi azi - toate străzile Târgul Peştelui, al Fânului, aveau specificul lor. Aici s-a dezvoltat foarte tare şi industria pielăriei, fiind multe râuri şi lacuri. Strada Moara de Scoarţă sau Morilor nu se numesc aşa pentru că măcinau grâu, ci pentru că măcinau scoarţă de stejar care însemna tanin, în primul rând, ce se întrebuinţa în tăbăcărie. Cu această organizare a breslelor, oraşul a progresat mult şi rapid. Sigur, oraşul a mai fost bântuit de incendii, de cutremure, de calamităţi. Casele nu erau aşa solid construite. Aici e plin de case construite în secolul XV. Numai porţile, dacă vă uitaţi prin centru, vedeţi acele buturi de beton, ca să nu rupă carele aceste porţi. Acestea costă o avere dacă ar fi recondiţionate, dar nu are primăria bani să facă toate aceste lucruri. Iar proprietarii care sunt multipli, chiar nu au interes. Ei nu înţeleg de ce nu le dă voi să-şi zugrăvească cum îi taie capul. Uitaţi-vă la strada care porneşte de la Liceul Lazăr, către Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, unde era Teatrul Thalia - un teatru foarte bun, care nu a fost, însă, foarte bine refăcut. Eu am jucat acolo, era o cochetărie superbă, barocă, într-un stil extraordinar făcut de arhitecţie vienez. O bijuterie. Nu s-a reuşit să se refacă cum trebuie şi acum i-au dat destinaţie filarmonică. Ei, pe acea stradă erau turnuri şi fiecare breaslă avea un turn. În oraş, se intra pe patru porţi, iar seara se închideau. Se pătrundea în oraşe, ţăranii români şi saşi din sate aveau rolul de a aproviziona cu alimente o urbe. Se intra pe poarta Cisnădiei, unde am copilărit eu, Poarta Ocnei, Poarta Turnului spre Turnişor şi cea a Guşteriţei. Românii au fost instalaţi în Oraşul de Jos, saşii în cel de sus. La aceste porţi interesant e că toate aveau câte o colonie ţigănească, din partea Ocnei şi aşa mai departe. Dar erau instrumentişti. Foarte buni. S-a născut această etnie - mama şi bunicii mei le spuneau "ţigani de mătase". Erau corciţi cu saşi sau unguri şi erau blonzi. Celebrii ţigani lăutari de la noi, cum era Becker sau Comiza, erau blonzi. Erau lăutari vestiţi. Afară de Sandu Hodnişu, care era brunet şi a cântat aici, la Împăratul Romanilor.

Multă lume nu mai ştie, toată lumea spune azi că "ne întâlnim la Billa". Acolo a fost singurul magazin al unui comerciant român care a reuşit să pătrundă în Oraşul de Sus - Ilie Floaşu cu Paraschiva Floaşu, sora lui, din Miercurea Sibiului. Aici era o prăvălie una lângă alta, numai săseşti: Maurer, Isselbacher şi aşa mai departe. Evreii erau ceasornicari - era unul Springer, nu mai ţin minte cum îi chema. Asta după primul război mondial, când armatele române, cu generalul Moşoiu, au intrat în Sibiu şi s-a făcut România Mare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Ion Besoiu