1950. Alegeri pentru Sfaturile Populare. Chiaburii opuneau ultima rezistenţă. Primul plan cincinal era făcut ţăndări, cu raportări de peste 100%. Pionierii din Sibiu ajutau oamenii muncii, iar ţăranii puneau lozinci mobilizatoare pe câmpurile pline de rod.
Lupta Socialismului, 1950. La Independeţa Sibiu, lăcătuşul Achim Vişa şi-a întocmit cel dintâi cont personal de economii. «În timp ce imperialiştii americani seamănă cu mitralierele şi cu bombele moartea în rândurile femeilor şi copiilor din Coreea, la fabrica Independeţa ca în toate celelalte fabrici de pe tot cuprinsul lumii care lupă pentru pace, oamenii buni şi cinstiţi mânuiesc pistolul de nituit, perforatoarele şi strungul, în lupta pentru apărarea păcii, pentru socialism», scrie Lupta Socialismului.
Ca să moară duşmanii de ciudă, aproape fiecare ediţie arăta cât de greu trăiesc oamenii sub capitalism: În Germania occidentală preţurile cresc vertiginos. Preţul făinei a crescu cu 10% grişul cu 15%, fulgii de ovăz cu 20% şi produsele de franzelărie cu 15%. Mişcarea partizanilor păcii din Germania Occidentală ia o tot mai mare amploare!”.
La noi, lucrurile mergeau din ce în ce mai bine. „În întâmpinarea Planului Cincinal, la Fabrica Balanţa din Sibiu planul de producţie a fost depăşt în trimesrul III cu 39% la tonaj şi cu 68% la valori. Muncitorii de la Balanţa nu se opresc aici, continuă cu entuziasm munca pentru a-şi depăşi angajamentele luate pentru realizarea planului de producţie pentru anul 1950, până la 7 noiembrie 1950.
Braşovul se numea atunci Oraşul Stalin. „Pionierii dela Şcoala Elmentară nr. 16 din Oraşul Stalin au trimis o scrisoare către toţi pionierii şi şcolarii din Republica Populară România chemându-i la o largă acţiune de strângere a seminţelor şi de plantare a pomilor. Urmând exemplul luminos al pionierilor sovitici, ei au pornit o acţiune susţinută de plantare a pomilor pe care sunt hotărâţi să o intensifice gândindu-se că mulţumiţi vor fi părinţii şi fraţii lor mai mari când se vor îndrepta spre uzină umbriţi de arborii sădiţi de ei”. Straşnic îndemn.
În 1950 s-au organizat alegeri pentru Sfaturile Populare. Înainte şi după, o atmosferă de maximă fericire. „Îmi iau ca sarcină că voi susţine drept candidat pe cel mai capabil şi mai iubit dintre tovarăşii mei. Mă numesc Safta Domnariu şi sunt muncitoar la fabrca „Ţesătura Roşie” Sibiu. Am citi şi eu legea pemntru alegerea deputaţilor în Sfaturile Popular şi caut să o înţeleg cuvânt cu cuvânt. De fel sunt din comuna Alămor. În comuna mea pe vremea când ţara era condusă de o mână de netrebnici cu totul erau legile şi alegerile. Noi femeile n-avea drept la vot. Candidatul de atunci făgăduia în ajunul alegerilor marea cu sarea alegătorilor săi, dar acelaşi timp, a doua zi după alegeri, uita de făgăduieli şi de alegători, uita că poartă o răspundere faţă de cei care îi încredinţaseră mandatul. Dar acum, folosind experienţa URSS, partidul nostru a introdus în Constituţie responsabilitatea deputaţilor faţă de alegători”.
Campania electorală se desfăşura ca şi acum. Titluri mari în ziare în care erau lăudaţi candidaţii unanimi aleşi să reprezinte poprul: „George Gunesch muncitor ţesărot la Cisnădie II este harnic şi conştiincios îndeplinându-şi cu elan sarcinile ce-i revin în producţie”, scria Lupta Socialismului.
Cititorii scriau cu zel scrisori de apreciere faţă de cei aleşi. „Zeci şi zeci de scrisori primesc zilnic la redacţia noastă. În ele, cititorii noştri, oameni ai muncii, din fabrici, de pe ogoare şi din instituţii îşi exprimă dragostea şi încrederea faţă de deputaţii noştri, fii dragi ai poporului muncitorilor din patria noastră, aleşi în Sfaturile Populare de la 3 decembrie. «La 3 decembrie am ales oameni simpli, dar cinstiţi din Republica Populară România, deputaţi în Sfaturile Populare. Sunt şi voi fi întotdeuna mândru de această zi»”, scria Otto Andrei, muncitor la intreprinderea Regională de Electricitate din Sibiu.
Erau descoperite faptele mârşave ale ultimilor chiaburi. „Crezând că şi anul acesta cotele de cereale pentru colectări vor fi fixate cu cantitatea de recoltă obţinută, chiaburul Constantin Bălăuţeanu, proprietar a 15 hectare de pământ a făcut în toamnă însemânţări superficiale, pentru a obţine o recoltă mai slabă şi pentru a da astfel la colectare mai puţin. Datorită acestui fapt el a obţinut de pe cele şapte hectare cutivate numai 3.000 kg grâu. Luând la cunoştinţă de sistemul de colectări din vara aceasta, când colectele sunt fixate în raport cu suprafaţa de teren folosit şi văzând că datorită sabotajului său nu o să-i mai rămână cereale după colectare, chiaburul a încercat să sustragă dela arie în timpul nopţii, grâul transportat acolo pentru a fi treierat. Prins şi demascat de ţăranii muncitori care făceau de pază la arie, chiaburul a fost predat Miliţiei”.
6 iulie 1950: „Tot mai mulţi ţărani săraci şi mijlocaşi văzând holdele bogate ale gospodăriilor agricole colective hotărâţi să înlăture pentru totdeuna exploatarea sângeroasă a chiaburilor îşi unesc şi ei pământurile pentru a munci în colectiv cu mijloace mecanizate. În cursul zilei de duminecă, în diferitele judeţe ale ţării au fost contituite 51 noi gospodării agricole colective.
11 august 1950, Lupta Socialismului
Ţăranii muncitori predau cu drag cotele la stat
Treeratul este în toiu şi în comuna Alţâna unde 5 batoze începând disdedimineaţă până târziu seara, în fiecare zi, treeră de zor. Ariile sunt ornamentate frumos şi sunt înzestarte cu lozinci mobilizatoare. Îndată după treerat ţăranii muncitori se grăbesc să-şi predea cota cvenită Statului. Asfel, primii care au predat cotele cuvenite Statului sunt: Ioan Ţobias, Thomas Drotşeff, Paul Schenider şi Ioan Frătici. În timp ce-şi preda cota, tov. Ioan Frătici ne-a declarat: „Pe vremea guvernării burgheze, noi oamenii săraci am fost exploataţi şi trăiam în mizerie. În prezent, suntem scăpaţi de exploatare, deoarece Partidul Muncitoresc Român are grije de noi şi ne arată calea spre o viaţă nouă şi fericită”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Bălăuţeanu , În Germania , Fabrica Balanţa , Achim Vișa , George Gunesch , Ioan Frătici , Germania Occidentală , Ioan Ţobias , La Independeţa Sibiu , Lupta Socialismului , Otto Andrei , Partidul Muncitoresc Român , Paul Schenider , Planului Cincinal , Republica Populară România , Safta Domnariu , Sfaturile Popular , Sfaturile Populare , Oraşul Stalin , Thomas Drotşeff , Şcoala Elmentară , Ţesătura Roşie
Vizualizari: 757
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Laur
Acum 11 ore
Adrian
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Max