Deşi o elevă a Colegiului Tehnic Textil Sibiu a fost confirmată cu gripă nouă, conducerea şcolii spune că mâine cursurile se vor desfăşura în mod normal.
Eleva Colegiului Tehnic Textil reprezintă primul caz de gripă porcină confirmat în judeţul Sibiu în rândul elevilor. Alte două cazuri de gripă nouă au fost confirmate în decursul zilei de astăzi în judeţul nostru.
Cu toate acestea conducerea şcolii sibiene spune că nu a primit nicio înştiinţare oficială din partea Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu şi că nu va lua decât măsurile care se impun şi care au fost luate şi până acum, dar că nu va închide şcoala.
„Noi până la această oră nu avem cunoştiinţă de vreun caz de gripă porcină în şcoala noastră. Mâine cursurile se vor desfăşura în mod obişnuit, ca şi până acum. Vom lua măsuri, dar cele prevăzute de Ministerul Sănătăţii. În plus, noi facem zilnic triajul elevilor şi dacă există simtome sau suspiciuni îi trimitem la medicul de familie sau la cabinetul medical de la şcoală”, a declarat în urmă cu câteva minute directoarea şcolii, Mara Olimpia Ionescu.
Potrivit Ministerului Sănătăţii astăzi au fost înregistrate noi cazuri de gripă cu virus A/H1N1, în Bacău (13), Bihor (3), Botoşani şi Vrancea (4), Braşov, Sibiu şi Ilfov (3), Călăraşi (6), Cluj (10), Dâmboviţa (8), Dolj (12), Galaţi (4), Giurgiu, Suceava şi Neamţ (3), Harghita (5), Hunedoara, Sălaj, Mureş, Teleorman, Timiş şi Tulcea (1), Iaşi (7) şi Bucureşti (35).
Tot astăzi era încă închis din cauza gripei noi Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" din Vrancea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sănătate Publică Sibiu , Colegiul Tehnic , Colegiului Tehnic Textil Sibiu , Eleva Colegiului Tehnic Textil , Mara Olimpia Ionescu , Ministerul Sănătății
Vizualizari: 492
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 1 oră
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Un român