Despre ecumenism

La alegerea Sibiului ca loc de desfăşurare a celei de-a treia Adunări Ecumenice au fost luate în calcul două argumente. Primul este acela că se dorea o ţară în care ortodoxia sî aibă o largă răspândire. Apoi, s-a căutat un oraş în care ecumenismul se trăieşte cu adevărat.
Ţara noastră a fost considerată potrivită, deoarece minorităţile trăiesc foarte bine. Chiar dacă noi nu ne putem lăuda precum maghiarii cu o lege a minorităţilor foarte bine pusă la punct. Au mai fost în discuţie şi Grecia, şi Polonia, dar s-a considerat că România este cea mai indicată, nu cea mai bună, pentru acest lucru. În ceea ce priveşte oraşul în care să se desfăşoare, au existat mai multe propuneri: Iaşi, Bucureşti şi Sibiu. Iaşiul, pentru că era reşedinţa Patriarhului, a Mitropolitului Moldovei. Dar lipseau trăsăturile, caracteristicile unui ecumenism autentic. În ceea ce priveşte Bucureştiul, a fost abandonată imediat ideea, deoarece Capitala este un oraş extrem de cosmopolit şi nu e niciun fel de exemplu pentru ecumenism. A fost găsit apoi Sibiu, şi chiar Mitropolitul Moldovei s-a luptat foarte mult pentru alegerea acestui oraş. Sigur, era şi Capitală culturală europeană, ieşea în rampă, erau mai multe considerente.
Dacă vorbim despre ecumenism, trebuie să pornim dintr-un timp mai îndepărtat, dinaintea primului război mondial. Toate grupările etnice stăteau atunci alături de mai multă vreme, se cunoşteau, se acceptau. Lucru care este caracteristic unei comunităţi agrare. Odată cu revoluţia industrială, nu se mai putea trăi aşa. Vecinii se schimbau des, populaţia se cunoaştea în special la lucru, familiile aici se întrepătrund. Cunoaşterea reciprocă a devenit un lucru foarte important după cel de-al doilea război mondial. Şi atunci a apărut ecumenismul. Bisericile din România au intrat în Consiliul Ecumenic în 1961, iar de atunci s-au făcut foarte multe. Nu este foarte cunoscut, de exemplu, că la începutul anilor `70, de exemplu, la Sibiu, Episcopul nostru a predicat în Catedrala ortodoxă şi, invers, Mitropolitul a predicat în biserica noastră. Sigur, erau contacte în special la nivel înalt, dar care au avut repercusiuni şi în sferele inferioare. Apoi, din acele timpuri, în ianuarie este sărbătorită Săptămâna Ecumenică. Apoi mai erau Rugăciunile Femeilor din toată lumea, care ulterior s-au transformat în Rugăciunea Mondială şi femeile au făcut slujbele împreună. De atunci a început o cunoaştere mai bună şi reciprocă a liturghiilor, s-au strâns şi relaţiile între oameni, nu numai între preoţi şi episcopi. A fost fundalul pe care a putut fi clădită această mişcare care există.
Urmări ale Adunării Ecumenice de la Sibiu mai sunt. Cu toate că lucrurile se mişcă încet. De exemplu, acum este îndeajuns să ai o problemă şi să ai cu cine să o discuţi. Sunt prieten cu toţi profesorii de Teologie. Sunt primit foarte bine oricând de ei. Şi ei, dacă au o problemă, putem să discutăm. Chiar dacă după anul 2000 toţi, nu numai noi protestanţii, suntem angajaţi în multe chestiuni antrenante. Preoţii, câte unul din fiecare confesiune, se întâlnesc în continuare, în fiecare lună, în ziua a noua, de la ora nouă. Şi asta cred că produce un anumit ecumenism.
În rândul maselor niciodată nu a fost o problemă. Chiar dacă nu discută între ei prea mult despre chestiuni religioase. Să o recunoaştem, în lucrurile de toate zilele nu vorbim tot timpul despre religii. Nu suntem mereu cu Dumnezeu pe limbă. Lucrurile religioase se spun la ocazii mai speciale, la botezuri, la cununii, la boli foarte grave. Când te întrebi oare de ce Dumnezeu acceptă aşa ceva. Dar, câteodată ajunge doar să întinzi mâna unui om, indiferent de confesiune, şi el va ştii că l-ai înţeles. Convieţuirea este cu mult mai adâncă decât poate fi aceasta ilustrată şi cultivată prin discursuri. În rândul oamenilor, prietenia este îndeajuns, chiar dacă sunt de confesiuni diferite.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Hans Klein