Globalizarea educatiei (II)

Tot mai des se utilizează conceptul de ecosistem al învăţământului superior şi de formare a educaţiei cetăţeniei globale, în contextul promovării multiculturalismului.
Toate acestea au loc în contextul globalizării economice, în care organizaţiile viitorului se bazează, în principal pe resursa intangibilă şi inepuizabilă: cunoştinţele.
Organizaţiile care se bazează în cea mai mare parte pe resursa tangibilă (resursa materială), pe cale de reducere continuă au o speranţă de viaţă mică, în timp ce organizaţiile care se bazează pe cunoştinţe - resursă inepuizabilă, a cărei dezvoltare este exponenţială – pot fi considerate organizaţiile viitorului.
În general, cunoştinţele se găsesc la dispoziţia tuturor, în bazele de date accesibile sub diferite forme. Diferenţa între organizaţiile din acelaşi domeniu de activitate şi care realizează produse similare este dată tocmai de modul în care ştiu să transforme cunoştinţele în cunoaştere – Know-how-ul fiecărei organizaţii, care le personalizează şi le diferenţiază între ele.
În acest context, rolul important al universităţilor este acela de a produce cunoştinţe şi, în unele cazuri, de a realiza cunoaştere prin institutele de cercetare şi centrele de inovare şi transfer tehnologic.
Rolul universităţilor, în contextul globalizării este mult mai complex, existând constrângeri şi competiţie deschisă la nivel internaţional.
Modelul de universitate Humboldtiană importat în Statele Unite ale Americii prin americanii care au urmat studiile în Germania, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la care s-a renunţat, în parte în Uniunea Europeană a devenit modelul de actualitate pentru universităţile din Europa care se întorc către cei care l-au creat.
Astfel, procesul avansat de îmbătrânire, în special în ţările dezvoltate, produce dezechilibre între necesităţile educaţionale şi capacitatea educaţională. Ca o consecinţă, sistemul de finanţare publică este focalizat cu prioritate pe:
sănătate; securitate socială; siguranţă naţională; astfel încât sistemul de învăţământ superior tinde să devină din ce în ce mai dependent de sectorul privat: taxe de şcolarizare, acte filantropice, valorificarea proprietăţii intelectuale. Mai mult, într-o economie bazată pe cunoştinţe multe guverne adoptă opinia conform căreia: învăţământul superior conferă, în primul rând un beneficiu privat studenţilor şi altor sponsori ai universităţii şi în plan secundar reprezintă un bun public de care ar putea beneficia întreaga societate.
Masterele de cercetare, care conduc spre standarde doctorale nu sunt atractive precum masterele profesionale care sunt cerute imediat de piaţa muncii.
Un alt aspect generat de situaţia actuală a pieţei se referă la competiţia acerbă care se desfăşoară la nivelul învăţământului superior pe trei niveluri:
competiţia între studenţi, cadre didactice şi resurse;
competiţia între universităţi de stat şi universităţi private;
competiţia între naţiuni.
Dacă universităţile private au fost create la început pentru a satisface o piaţă a elitelor, în prezent universităţile private sunt ancorate în procesul de masificare a educaţiei, cu adresabilitate pentru un eşantion departe de zona elitelor, cu mult sub standardul de pregătire a celor din învăţământul public. Este cazul concret al învăţământului superior din România.
Dezvoltarea procesului de ierarhizare a universităţilor din punct de vedere al măsurilor calitative ipotetice ale diverselor publicaţii – aşa-numitele clasamente de ierarhizare a performanţei – care au apărut pentru prima dată în Statele Unite şi Marea Britanie, iar acum s-au extins la scară mondială (ex.: ediţia londoneză a Times, US News for World Report, Shanghai Jiao-Tong) constituie un indicator al presiunilor exercitate de piaţă.
Aş putea sublinia faptul că aceste criterii au fost realizate cu o tendinţă părtinitoare pentru universităţile din statele anglofone. Este foarte important să înţelegem şi să explicăm ce reprezintă locul 20 sau 120 pentru un absolvent al unei asemenea universităţi faţă de un absolvent de la o universitate de pe locul 200 sau 2000.
Toate acestea creează o presiune extraordinară asupra universităţilor de a-şi diversifica sursele de finanţare prin mecanisme cum ar fi: creşterea taxelor de studiu, crearea de parteneriate cu mediul economic şi de afaceri, încurajarea actelor filantropice şi extinderea pieţei pentru servicii educaţionale adresate adulţilor şi studenţilor străini.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de prof. univ. dr. Constantin Oprean