Municipalitatea sibiană a depus două cereri de finanţare nerambursabilă pentru patru zone verzi din Sibiu. Prima din ele a fost înaintată Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – România pentru finanţarea execuţiei lucrărilor de reabilitare a parcului Ştrand. În anul 2008, Primăria Sibiu a mai aplicat odată la acest program, iar în urma selecţiei Sibiul a primit finanţare pentru acest obiectiv, însă numai pentru partea de proiectare (PAC şi PT). Primăria Sibiu a dorit să continue colaborarea începută cu PNUD şi în 2009 şi a depus din nou în luna octombrie o cerere de finanţare pentru execuţia efectivă a lucrărilor. A doua cerere de finanţare a fost înaintată Ministerului Mediului şi Administraţie a Fondului pentru Mediu (Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi) şi cuprinde trei scuaruri din Sibiu: Petofi Sandor, Ţiţeica şi cel din Piaţa Cluj. Pentru reabilitarea acestora municipalitatea a solicitat o finanţare nerambursabilă în valoare de aproximativ 817.000 lei, ceea ce reprezintă 89,95% din valoarea totală eligibilă a proiectului de peste 993.000 lei. Contribuţia proprie reprezintă 10,05% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Prin realizarea acestor investiţii municipalitatea intenţionează să amelioreze situaţia în care se află cele trei zone verzi şi să contribuie la îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a calităţii vieţii sibienilor. Astfel, vor fi reabilitaţi peste 11.000 mp de zonă verde care în prezent nu corespund normelor de arhitectură ale unui oraş modern.
În scuarul Petofi Sandor (6.327 mp) sunt incluse în proiect repararea şi consolidarea zidurilor de sprijin şi susţinere a solului şi construirea unuia nou în prelungire, refacerea scărilor de acces, realizarea unui canal de scurgere, reabilitarea şi repoziţionarea aleilor, dotarea cu mobilier urban, montarea unui sistem de irigaţie şi înlocuirea stâlpilor de iluminat, refacerea suprafeţelor verzi şi reîntinerirea speciilor vegetale, etc.
Pentru scuarul Ţiţeica (2.539 mp) se urmăreşte reproiectarea întregii suprafeţe. Proiectul are un punct central, marcat de un rond şi o fântână arteziană. Aleile vor fi repavate, gazonul va fi reamenajat şi vor fi plantaţi arbori, va fi creat un nou loc de joacă care să corespundă normelor de siguranţă pentru copii şi vor fi montat noi bănci şi coşuri de gunoi, precum şi toalete ecologice.
Prin reamenajarea scuarului din Piaţa Cluj (2.156 mp) se urmăreşte refacerea în totalitate a gardurilor vii de împrejmuire, refacerea gazonului şi plantarea de arbori, montarea de piatră naturală pe suprafaţa aleilor, dotarea scuarului cu module moderne de joacă şi toalete ecologice.
Prin urmare, câteva din obiectivele propuse de proiectul „Reabilitare scuaruri din municipiul Sibiu” sunt: realizarea unor mini-parcuri de tip „peisager natural”, îmbunătăţirea biodiversităţii locale, curăţarea zonelor, amenajarea unor trasee corespunzătoare pentru promenadă, încadrarea întregii zone în ansamblul arhitectonic şi istoric al clădirilor de tip medieval, ameliorarea climatului şi calităţii aerului, menţinerea şi dezvoltarea funcţiilor de protecţie a spaţiilor verzi, creşterea confortului sibienilor, creşterea activităţii zonei şi a fluxului turistic, etc.
„Studiile de fezabilitate sunt deja realizate pentru cele trei scuaruri, în baza lor fiind întocmite şi cererile de aplicaţie pentru fondurile nerambursabile. Realizarea proiectelor tehnice şi a detaliilor de execuţie este cuprinsă pe lista de investiţii de anul viitor. De răspunsul pe care îl vom primi din partea celor două autorităţi depinde şi data la care vor demara lucrările propriu-zise. Din informaţiile pe care le avem, la Ministerul Mediului încă se lucrează la evaluarea proiectelor depuse în anul 2008” a declarat primarul Klaus Iohannis
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , klaus iohannis , Programului Naţiunilor Unite , Ministerului Mediului Apelor , Petöfi Sándor , Ministerul Mediului , Piaţa Cluj
Vizualizari: 515
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU