Sâmbătă,
14.12.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Video: Concert spectaculos, Johann Strauss Ensemble

Spectacolul senzațional susținut de orchestra Johann Strauss în sala Thalia din Sibiu a încântat toți spectatorii, plecați cu zâmbetul pe buze după reprezentația excepțională a dirijorului Russel McGregor și a orchestrei sale vieneze.
Spectacolul găzduit de Sala Thalia s-a bucurat de prezența multor personalități din viața orașului. Primarul Sibiului, Klaus Johannis, împreună cu soția, cei doi viceprimari ai orașului, Astrid Fodor și Virgil Popa împreună cu familiile, avocatul Dorin Suciu, doamna Carabulea sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți sibieni care au trecut pragul sălii pentru un concert de excepție. Iar orchestra nu a dezamăgit nicio secundă. Deși sunt în Sibiu pentru a patra oară, iar majoritatea spectatorilor nu erau la prima reprezentație, austriecii au venit cu un spectacol complet nou față de dățile precedente. Cu piese noi, cu momente umoristice extrem de potrivite ambianței create prin muzică. Inclusiv momentul cântecului nicovalei, izbită cu patos de Russell McGregor, a smuls zâmbete și ropote de aplauze din sală.
Dar cel mai emoționant moment al serii a fost cel în care Gabriel Radu Bogdan, elev în clasa a X-a la Liceul de Artă din Sibiu a urcat pe scenă și a interpretat o bucată dintr-un concert de Bach acompaniat de una dintre cele mai apreciate orchestre din România. Gabriel a fost ales de Fundația Con-A, compania Hora din Reghin și de ziarul Turnul Sfatului pentru a primi cadou de Crăciun o vioară, nou-nouță, cu care să poată să devină violonistul care poate fi. Și în ciuda emoțiilor imense, momentul a fost perfect, interpretarea fără de greșeală iar recunoștința sălii pe măsură. Ansamblul Johann Strauss este pentru a patra oară în România.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

9 comentarii

Baban

Acum 15 ani

Mai bun prilej pentru a-ti risipii emotivitatea nici ca se putea! Felicitari! Ai ocazia sa incepi un nou drum. Nu lasa pe nimeni sa-ti perturbe drumul. Succes!
Raspunde

Gaby

Acum 15 ani

Multumesc mult!!! Vai ce emotii am mai avut....pana am intrat pe scena. Dupa a mers totul bine.(sper):)
Raspunde

un sibian

Acum 15 ani

felicitari Gaby, prestatia ta a fost buna, doar un pic sub ritmul ariei, la un moment dat. sper sa nu te superi pt mica critica :) oricum felicitari si multa bafta ! cat despre orchestra, sa nu exageram ... dirijorul si vioara inati au fost foarte buni, in rest sa fim seriosi, prestatia a fost de nivel mediu, nu mai mult. au fost chiar cateva greseli inpardonabile ... violonistul de origine asiatica si violoncelistul au fost mult sub nivelul celorlalti.
Raspunde

un bucurestean

Acum 15 ani

f.bine Gabi, nu il baga in seama pe "un sibian", are o ureche interna prea sensibila. cat despre aprecierile lui despre orchestra.....ai ureche tare nene. chinezul cred ca e taiwanez si e unul dintre cei mai apreciati muzicieni din generatia tanara la Viena. violoncelistul la fel. in rest, cam jumatate din orchestra de inregistrari si turneu a lui Jos Carreras. spor la fotbal!
Raspunde

Gaby

Acum 15 ani

Mersi mult pentru comment-uri....eu eram putin stresat si nu prea am fost atent la ce canta orchestra:))...oricum dupa parerea mea sunt f. buni toti, toata stima si respectul:)...
Raspunde

Gaby

Acum 15 ani

In continuare, o sa cant la microfonul barbos. Ma pricep de minune, si imi face o reala placere.
Raspunde

Gaby

Acum 14 ani

Gaby (IP 66.230.230.230)........cine esti? schimba nick-ul, si dupa poti sa canti la ce vrei tu! nu fa comentarii idioate si nu te mai da drept altcineva;). ....ps:eu sunt gabriel:)
Raspunde

Gaby

Acum 14 ani

Eu sunt Gabriel. Papagalule cu IP 188.24.230.216 este un sinistru cobzar, canta bai la alta masa, poate iti iese de-o bere! ;)
Raspunde

Ion

Acum 14 ani

io am un caine pe care-l cheama Gaby. este cam puturos, canta ca prostu' la piculina, vioara electrica, clavicimbal si botezuri- de foame.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus