Câinii fără stăpân din municipiul Sibiu vor fi mutaţi din zonele centrale ale oraşului, din parcuri sau spitale, "în zone mai puţin populate de pe raza municipiului Sibiu", se arată într-un proiect de hotărâre a Consiliului Local Sibiu, postat pe site-ul administraţiei locale. "Reteritoralizarea câinilor în zona din care au fost prinşi se face de către Serviciul public. Este interzisă reteritorializarea câinilor în parcuri, pieţe, spitale, şcolii/ licee/ grădiniţe, precum şi în zonele centrului istoric ale municipiului Sibiu", se arată în proiectul respectiv. Acest document supus dezbaterii publice urmăreşte reglementarea deţinerii şi a controlului reproducţiei câinilor în municipiul Sibiu. Cu alte cuvinte, viitoarea hotărâre a consilierilor locali va reglementa situaţia câinilor fără stăpân din Sibiu. "Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân va captura şi transporta câinii, prin mijloace netraumatizante, folosind personal propriu calificat şi mijloace auto proprii sau atrase, specifice tipului de activitate, în adăposturi proprii şi/sau la punctele de lucru ale unităţilor contractante. Nu vor fi capturate următoarele categorii de animale: puii până la vârsta de şase luni, cu excepţia celor care necesită asistenţă sau tratament de urgenţă; femele cu pui", se arată în proiectul de hotărâre amintit. Totodată, acesta arată că Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân nu va sterilizate femelele în perioada de alăptare, câinii a căror stare de sănătate nu permite intervenţia de acest gen, câinii cu valoare chinologică şi câinii utilitari. "Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân va asigura cazarea câinilor sterilizaţi în spaţiile proprii pe perioada postoperatorie, în funcţie de necesităţi. Animalele din adăpostul public care sunt bolnave incurabil, declarate ca atare în urma examenului medical, pot fi eutanasiate numai de către un medic veterinar şi numai cu substanţe specifice omologate care conţin barbiturice, injectate intravenos, numai după pierderea cunoştinţei animalului indusă prin anestezie".
Câinii în spitale şi licee, doar adoptaţi
Câinii fără stăpân vor fi identificaţi prin "microcipare subcutanată şi prin crotaliere", iar adopţiile prin intermediul Serviciului administraţiei locale vor fi gratuite. După tratarea câinilor, aceştia pot fi readuşi în zonele în care, în mod normal, acest lucru este interzis, dar cu anumite condiţii. "În cazul spitalelor, şcolilor/ liceelor / grădiniţelor, câinii vor putea fi reteritorializaţi la cererea reprezentanţilor instituţiilor mai sus menţionate cu condiţia de a-şi asuma întreaga răspundere în ceea ce privesc câinii returnaţi, prin semnarea unui formular de adopţie. Reprezentanţii instituţiilor au responsabilitatea de a lua toate măsurile necesare pentru a împiedica accesul ulterior al câinilor fără stăpân în incinta instituţiilor, Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân nefiind răspunzător de prezenţa câinilor în curţile acestor instituţii". Proiectul de hotărâre prevede interzicerea transferului animalelor, atât a celor din îngrijirea Serviciului, cât şi a celor aflate în grija organizaţiilor de animale, către "unităţi care folosesc animalele în scop ştiinţific, didactic sau în alte scopuri experimentale".
Amenzi pentru câinii nesupravegheaţi
Documentul redactat de reprezentanţii administraţiei locale prevede amenzi cuprinse între 500 şi 700 de lei pentru sibienii care "lasă fără supraveghere pe domeniul public câinii deţinuţi în gospodăriile individuale". La fel vor păţi şi reprezentanţii firmelor care "lasă fără supraveghere pe domeniul public câinii deţinuţi în incintele agenţilor economici". Contravenţiile vor fi constatate şi aplicate de un agent constatator împuternicit de primarul Sibiului.
Lege greu de pus în practică
Deocamdată, proiectul de mai sus nu prea poate fi pus în aplicare, chiar dacă ar fi adoptat de consilierii locali. Cu toate că Adăpstul ridicat în Dealul Dăii este finalizat şi cu toate că Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân este constituit. Acest lucru se datorează decizie Guvernului României de a bloca orice angajare - prin urmare, administraţia locală nu poate angaja niciun om în cadrul serviciului nou constituit. La finele anului trecut, primarul Sibiului, Klaus Johannis, spunea că va încerca detaşarea unor persoane în cadrul serviciului nou constituit.
Cel mai probabil, proiectul de hotărâre va intra în dezbaterea Consiliului Local Sibiu în şedinţa de la finalul acestei luni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 365
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Marko
Acum 4 ore
Adybady
Acum 5 ore
M
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Flo