Marţi,
07.02.2023
Ceata
Acum
-13°C

Bancherii de la Carpatica au asteptat degeaba sa fie jefuiti

După ce au anunţat întreaga presă că în cursul acestei dimineţi, o sucursală a Băncii Carpatica din Giurgiu va fi scena simulării unui jaf, angajaţii băncii au aşteptat timp de două ore să apară "tâlharii". La această simulare ar fi trebuit să participe angajaţii firmei de pază şi protecţie din Giurgiu şi reprezentanţii Poliţiei.
"«Jaful» n-a mai avut loc, însă. Directorul Carpatica mi-a spus la telefon că s-a amânat pur şi simplu. Nici el nu ştia foarte bine de ce, rugându-mă să iau legătura cu cei de la Poliţia Giurgiu. Am sunat-o pe doamna comisar Gheta, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Habar nu avea de jaf. «Nu ştiu nimic. Daţi-mi şi mie comunicatul lor să îl văd şi vorbim după aceea. Acum nici nu sunt în instituţie», mi-a spus doamna comisar", scrie Dan Popa pe blogul său.

Ieri după amiază, printr-un comunicat de presă, Banca Carpatica anunţa că "«spargerea casieriei unităţii» la sediul Agenţiei BCC Giurgiu începând cu orele 9.00 va dura aproximativ 10 minute. Pe această cale dorim să asigurăm opinia publică asupra interesului şi seriozităţii cu care Banca Comercială Carpatica tratează astfel de situaţii, cu privire la siguranţa clienţilor şi angajaţilor băncii". La sfârşitul lunii mai a anului trecut, o agenţie a Băncii Carpatica din Constanţa a fost jefuită în 40 de secunde de doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi cu un pistol şi un baston de cauciuc. Ei au sustras atunci din casierie aproape 70.000 de lei. Cei doi au fost prinşi în vara lui 2009. Cei doi erau administratorii unei firme al cărei obiect principal de activitate era importul şi exportul. Banca Comercială Carpatica SA are sediul central în Sibiu şi este o bancă autohtonă, având capital majoritar român. În prezent, Carpatica deţine o reţea teritorială de 200 de sucursale, agenţii şi reprezentanţe acoperind toate judeţele ţării şi Bucureşti.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Bancherii din Giurgiu

Acum 13 ani

Am asteptat cu sufletul la gura jaful anuntat. Apoi , satui de atata asteptat am tabarat cu pulile pe colegele noastre, si a iesit ceva frumos: un grup sexual.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus