Luni,
11.11.2024
Ploi Scurte
Acum
3°C

Spitalul județean va avea un alt director: Benchea nu mai candidează

Spitalul județean va avea un alt director: Benchea nu mai candidează

Cornel Benchea, managerul Spitalului Județean Sibiu, nu și-a mai depus candidatura pentru a-și continua mandatul. Benchea arată că motivele care stau la baza deciziei sunt strict personale și nu țin nici de presiuni politice și nu sunt legate nici de problemele cauzate de noul coronavirus. Benchea le mulțumește tuturor celor cu care a colaborat de-a lungul celor trei ani în care a fost managerul spitalului și spune că se va îndrepta către un post din Brașov, post ce va fi în zona financiară. Totodată, dă asigurări că va rămâne alături de spital pe toată perioada de luptă cu noul coronavirus. Mandatul de manager a lui Cornel Benchea ar trebui să se termine în 9 aprilie.

Cornel Benchea și-a anunțat astăzi colegii și pe Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, că nu va mai candida pentru un nou mandat de manager al Spitalului Clinic Județean Sibiu. Acesta a explicat într-o scrisoare către șefii de secție că motivele sale sunt strict personale și nu țin nici de presiuni politice și nici de problemele cauzate de infectările cu noul coronavirus. „Stimați colaboratori, vă anunț pe această cale, întrucât întâlnirile directe în grup mare sunt de evitat în această perioadă, că nu o să-mi depun candidatura pentru un nou mandat de manager din motive strict personale, cunoscute de unii dintre dvs. și de d-na Președintă a CJ Sibiu, pe care am rugat-o din timp să fie pregătită în eventualitatea că se va întâmpla acest lucru. Decizia a fost luată luni, după parcurgerea ultimei etape a viitorului post care este din zona financiară având ca arie geografică Transilvania și care este localizat in Brașov. Vreau ca lucrurile să fie extrem de clare: nu există niciun fel de presiuni politice sau administrative ca să plec, beneficiez de toata încrederea CJ Sibiu, nu plec nici din cauza problemelor cauzate de coronavirus, nici pentru o poziție mai bună sau pentru avantaje financiare. Plec doar pentru rezolvarea problemelor personale”, a scris Cornel Benchea.

Acesta le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat și anunță că în următoarele luni va fi în telemuncă la noul post.

„Vreau să mulțumesc in primul rând membrilor echipei de conducere a spitalului din cei trei ani, care au fost alături de mine și m-au ajutat să mă adaptez muncii din acest sector cu care nu eram familiarizat, apoi să vă mulțumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o, pentru răbdarea și înțelegerea de care ați dat dovadă; cred că de multe ori nu v-a fost ușor. Pot, însă, să vă asigur că am încercat să nu stric ceea ce mergea și am făcut eforturi deosebite de a avea o abordare constructivă a problemelor care s-au ivit în această perioadă, însă, sigur, nu am reușit să mă ridic tot timpul la înălțimea așteptărilor dvs. Activitatea pe care am desfășurat-o în toate sectoarele a fost caracterizată de profesionalism, corectitudine, transparență, dialog și crearea unui climat favorabil muncii, toate conducând la rezultate deosebite și la stabilirea unor relații corecte și solide cu angajații și partenerii. Dovada cea mai clară este implicarea la un nivel înalt a sectorului economic privat prin sponsorizări importante care au contribuit la dotarea cu aparatură a spitalului, sau la executarea unor lucrări și servicii de care aveam nevoie. Doresc să mulțumesc în mod deosebit d-nei Președinte CJ Sibiu pentru modul extraordinar în care am colaborat, pentru înțelegerea problemelor personale pe care le am și despre care știe că sunt reale. Vreau să vă transmit că cel puțin câteva luni voi fi în telemuncă la noul post, deci sunt și fizic și telefonic disponibil. Dacă se dorește, îmi ofer tot sprijinul CJ Sibiu și conducerii spitalului in vederea asigurării continuității activității, a implementării măsurilor stabilite pentru a depăși această perioadă extrem de dificilă și pentru a ține legătura cu sectorul economic privat. Acesta s-a implicat enorm financiar și material ca să ne ajute să ne pregătim pentru aceasta criză, sector pe care nu trebuie să-l dezamăgim și care merită tot respectul nostru. Onoare și respect întregului colectiv al SCJUS pentru activitatea pe care o desfășoară în mod obișnuit și pentru lupta extraordinară cu coronavirusul din această perioadă! Vreau să vă mărturisesc, sincer, că pentru mine este un moment foarte dificil.”, a mai scris Cornel Benchea.

Contactat telefonic de Turnul Sfatului managerul spitalului a confirmat deciziile sale, dar a ținut să menționeze că, cel mai probabil, va rămâne în spital pe toată perioada în care vor fi situații create de infectările cu noul Coronavirus. „Sunt absolut motive personale, tot ce scrie în informarea pe care am făcut-o pentru colaboratori este purul adevăr. A fost o coincidență că s-a întâmplat acum, dar voi rămâne în continuare până se rezolvă problemele. Cât timp va fi coronavirusul probabil că nu voi pleca nicăieri”, a spus Benchea. Mandatul lui se încheie pe 9 aprilie 2020, concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului urmând a fi finalizat în 20 aprilie. Până atunci, cel mai probabil tot Cornel Benchea va fi director interimar.

Medicii regretă plecarea lui Cornel Benchea. ”A fost, cu siguranță, cel mai bun manager pe care l-a avut spitalul de când lucrez eu aici. La scurt timp după ce a devenit director a adus un RMN, acum, chiar înainte de plecare, a reușit să convingă oameni de afaceri să doneze bani pentru linia de testare atât de utilă în cazul actualei pandemii de coronavirus. Regretăm situația, dar îi înțelegem decizia”, a declarat unul din medicii Județeanului.

Daniela Câmpean regretă decizia, dar îi înțelege situația

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a reacționat la decizia managerului spitalului din Sibiu și spune că regretă că nu va mai candida, dar înțelege situația. „Îmi pare foarte rău că domnul Benchea, din motive strict personale, nu își va mai depune candidatura pentru un nou mandat la spitalul județean. Am înțeles situația și îi respect decizia. Știu că nu este vorba în nici un caz despre abandon în această perioadă foarte grea pentru toată lumea, așa cum probabil vor interpreta unii. Domnul Benchea are niște probleme personale care necesită mai mult timp liber pentru a le putea rezolva. După părerea mea, și sunt convinsă că mulți sibieni sunt de acord cu mine, domnul Benchea, în calitate de manager al spitalului județean, a fost omul potrivit, la locul potrivit. Pentru mine, ca președinte al CJ, am avut în domnul Benchea un colaborator de încredere, dedicat complet misiunii sale, un om onest, care nu a făcut niciodată un pas înapoi atunci când a întâmpinat probleme, și nu au fost puține, asta știm cu toții. Consider că domnul Benchea, prin calitățile sale și caracterul deosebit, foarte sociabil și corect, a câștigat simpatia colaboratorilor și întregului colectiv, și a reușit să influențeze, să conducă și să organizeze activitatea spitalului, cu eficiență și competență și, mai mult decât atât, a reușit să aducă alături de spital comunitatea locală cu finanțări și sprijin material pe care nu știm dacă vreodată vom reuși să-l prețuim la adevărata valoare. Doresc să-i mulțumesc din tot sufletul , cu respect și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut la spitalul județean în mandatul său, pentru implicarea deosebită și efortul depus pentru a duce la îndeplinire o misiune extrem de dificilă și vreau să vă spun că din dorința de a-l păstra în echipă i-am propus și acesta a acceptat, să facă parte din consiliul de administrație al spitalului, ca reprezentant al Președintelui Consiliului Județean”, a spus aceasta.

Cornel Benchea este managerul Spitalului Clinic Județean Sibiu din anul 2017. Înainte de a accepta acest post a lucrat în BNR, Banca Comercială Carpatica, BRD și Banca Feroviară, printre altele. Mandatul său expiră săptămâna viitoare, în 9 aprilie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

9 comentarii

blabla

Acum 4 ani

Acu' sa vedem cati din comentatorii de pe facebook/ziare, care stiau ei mai bine ce si cum, se vor baga sa faca treaba :-) Sau "nu, nu e treaba mea, eu vreau doar sa pot comenta indiferent cine e ales"
Raspunde

Babacloanta

Acum 4 ani

Amice, esti comunist! Sectiunile unde se comenteaza pentru asta sunt. Diversitatea de opinii este constructivă. Cat privește domnul "specialist" care s-a perindat pe la toate bancile inainte sa-si traga sufletul in ograda spitalului nu cred ca e o pierdere pentru oras. Vrei sa-mi spui ca ai fost mulțumit de gelul in cate arata si functiona SJS?
Raspunde

///

Acum 4 ani

Adica? la ce te referi?
Raspunde

Hai,hui,pe mai departe......

Acum 4 ani

As,dar intrebati-l pe Cornelus? Cum a reacționat el în 2017 la o lună după preluarea mandatului? Când a văzut"live" cum se FURA din acest Spital.Ca și mare Menajer ce este inca,că și precedesorii săi?A fost pus în fața faptului împlinit:adică,a văzut cu ochii lui "Un sac de detergent de 20 kg care ,avea deja bon de ieșire din magazie și care aștepta de cca 1,5 luna sa "plece" dar,fiind deconspirată persoana cu el în brațe,a rămas pe loc.Cornelus ? Ce zici tu care sunt motivele pentru care renunți? Predecesorul tau a zis: că a devenit rutină și vrea alte provocări? Nu cumva te-ai saturat sa semnezi pe banda rulanta costuri fara justificări?
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Greu sa-i fii urmaș .
Raspunde

Sibian SB

Acum 4 ani

Se impute treaba cu covidul si managerii vor începe sa fie anchetati, atat pt fapte recente, de cand cu covid, dar si pt fapte trecute. Omul de aia pleaca si nu mai vrea alt mandat, stie ce pacate are. Succes celui care va veni, insa spitalul asta are nevoie de locatia noua si de alte proceduri și strategii gandite pentru o locatie moderna si la nivel de an 2020. Ce e acum e falimentar, indiferent de capacitatea managerului.
Raspunde

Marcel

Acum 4 ani

Poate vine Costache! N
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus