Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
12°C

In continuare despre justitie

17 Ianuarie 2010 23:01

Subliniam în comentariul precedent importanţa deosebită, hotărîtoare chiar, pe care o are justiţia în aşezarea pe baze temeinice a oricărei structuri social-statale, ceea ce se reflectă în rolul şi locul pe care i l-au acordat în decursul istoriei şi i-l acordă şi de prezent, societăţile democratic evoluate. Sau dimpotrivă cum a fost sacrificată în general de statele totalitare. Aşa cum credinciosul vede în biserică templul credinţei, aşa cetăţeanul vede în justiţie templul dreptăţii, al adevărului. În procesul de emancipare a societăţii omeneşti încă din cele mai vechi timpuri, a fost semnificativ şi hotărîtor modul în care a fost tratată şi administrată justiţia. Mari creaţii literare au dezbătut subiecte centrate pe justiţie. Voltaie, Hugo, Zola sunt nume reţinute la întâmplare a căror opere se înscriu în demersul literar axat pe justiţie, contribuţii de căpetenie în evoluţia şi modernizarea societăţii omeneşti. Azi, spre exemplu în SUA, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie este al doilea om în stat. În general, toate statele democratice aşează justiţia la loc de primă mărime în sistemele lor organizatorice şi-i acordă importanţa cuvenită. La rândul lor, oamenii justiţiei, în primul rând judecătorii, au excelat prin înalta lor pregătire profesional-ştiinţifică, prin formaţia lor culturală şi cu deosebire prin verticalitatea morală, garanţie a obiectivităţii, a imparţialităţii, a puterii cuvântului şi opiniei proprii, a încrederii inspirate şi ca atare a respectului de care se bucurau în ochii opiniei publice. Adevăraţi educatori şi formatori sociali. Adevărate exemple de urmat. Toate acestea sunt lucruri în general cunoscute dar le-am reamintit pentru ca fiecare dintre noi să reuşim o comparaţie cu realitatea de la noi, cu unele aspecte privitoare la justiţie de-adreptul frapante şi tulburătoare. Aflăm de ultim moment că în fruntea Consiliului Superior al Magistraturii, forul suprem de îndrumare, control şi coordonare a justiţiei, a fost aleasă d-na Florica Bejinaru, nimeni alta decât o colaboratoare cu acte în regulă a fostei securităţi, statuate ca atare de CNSAS. Se adăposteşte d-sa la umbra unui verdict judiciar pe ideea că acea colaborare n-ar întruni caracterele unei colaborări cu securitatea ca poliţie politică. Din câte am înţeles, informativ, a fost o colaborare plătită. Aceia dintre noi care am trăit vremurile de tristă restrişte, ştim foarte bine că securitatea era câinele de pază a unui odios regim de teroare, că misiunea ei era sprijinită pe oamenii de legătură şi colaborare, recrutaţi şi infiltraţi până în cele mai intime celule sociale ca instrumente de control şi dominare a comportamentului individual sau colectiv. Ei, informatorii, constituiau o adevărată pârghie, o adevărată forţă la dispoziţia securităţii. Prin ei se ştia tot ce suflă, tot ce mişcă. Fără ei, controlul şi dominarea erau irealizabile. Din punctul de vedere al puterii politice, a partidului şi în consecinţă şi din acela al securităţii, între un informator care furniza date duşmănoase regimului şi unul care relata comportamente neutrale sau chiar aprobative, nu era nicio diferenţă. Aşa se derula viaţa, aşa o înfăţişau şi ei. Se ştie prea bine că acei informatori care se eschivau de la angajament, nu numai că nu erau plătiţi dar se renunţa la serviciile lor. Criteriile de apreciere şi selecţie erau riguroase şi deplin stăpânite de securitate. Apreciez în consecinţă că s-a greşit nepermis când s-a distins această noţiune de colaborare cu securitatea ca poliţie politică de celelalte aspecte de colaborare. Excepţie puteau face doar actele secrete de apărare a libertăţii şi independenţei ţării iar nu a regimului. Să judecăm deci ce s-a întâmplat : un corp de magistraţi care se constitue în acest Consiliu, care ar trebui să constitue şi să reprezinte crema justiţiei române din absolut toate punctele de vedere, îşi alege drept şef, conducător, un fost colaborator al securităţii. El nu avea ce căuta nu numai în rândurile acestui for de conducere, dar nici în rîndurile judecătorilor. Ce notă să dăm noi, societatea civilă, acestor stări de lucruri ? La ce ne putem aştepta pe mai departe de la o astfel de conducere ? Ce comparaţie putem face cu justiţia şi judecătorii statelor democratice? Cărui fapt datorăm persistenţa unor astfel de anomalii în organizarea social-statală românească ? Ce interese şi a cui interese sunt în joc ? Spuneam că societatea românească, politica românească, este dominată de pătura oligarhică născută, dezvoltată în ultimii douăzeci de ani, având drept nucleu fosta nomenclatură fie ea şi de rangul doi, respectiv fosta securitate. După două decenii aşa dar, am rămas singura ţară din zona europeană fost comunistă în care cărţile sunt jucate de aceleaşi forţe care şi-au prelungit puterea şi poziţiile privilegiate din vechiul regim. Iar justiţia, ultimul bastion al respectării şi aplicării legii, acolo unde ar trebui să fie scoase la lumină toate fărădelegile, toate faptele care încarcă şi trenează, ba chiar obstaculează eforturile de redresare, este tributară acestor forţe care şi-au numit şi instalat propriii oameni la conducerea ei, pentru a le proteja propriile interese. De ce se poate petrece în România un atare fenomen ? Răspunsul mi se pare simplu : datorită nepăsării şi slăbiciunii de reacţie a societăţii, datorită toleranţei la nivel macro-social, datorită nepăsării, a lipsei de reacţie conştientă până la urmă a fiecăruia dintre noi. Nu-mi vine să cred că dacă în societate ar exista un sentiment şi o acţiune de solidaritate în stimularea valorilor socio-morale, această oligarhie şi-ar putea face de cap. Că ar putea folosi o instituţie de importanţa justiţiei în promovarea şi apărarea propriilor interese. Că la conducerea ei ar fi instalaţi oameni care iată şi-au ales drept îndrumător şi coordonator, un fost colaborator al securităţii. Aş putea spune că acum se văd, acum trăim consecinţele dezordinii sociale şi morale instaurate îndată după decembrie „89 de oameni străini de interesele şi simţămintele româneşti. Acum se vede şi se va vedea rezultatul dezastruos al îmbolnăvirii, al alterării climatului moral la nivel socio-statal, „cultivat” cu osârdie de cei cărora, prin votul inconştient al unei democraţii neînţelese, le-am dat în alb aprobarea să-şi facă mendrele pe spinarea ţării şi a noastră a tuturor. Aud frecvent întrebări cum de se poate ? Asist la scene de uimire, de disperată nedumerire faţă de ce se întâmplă pe toate planurile. Le adresăm împricinaţilor acuze, învinuiri şi pe bună dreptate, numai că acestea nu au nicio finalitate atâta vreme cât nu realizăm propria noastră vină, propria noastră răspundere pentru faptul de a fi ajuns într-o astfel de fundătură. Câtă vreme nu conştientizăm că este de datoria şi responsabilitatea noastră să punem piciorul în prag.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus