Se schiaza pe zapada

Da, acum nu mai e nicio problemă. A nins şi peste pârtiile de la Păltiniş şi Gura Râului. Dar când era doar iarbă pe ele? Nu-i aşa că priveaţi schiurile cu jind cu gândul la zăpada de altă dată? Surprinzător, peste munte, în judeţul Alba, coamele munţilor Şureanu sunt acoperite de zăpadă. Zăpadă naturală, coborâtă din văzduh. Şi câteva pârtii amenajate în grabă pentru împătimiţii care îşi riscă sănătatea maşinii pentru câteva ore de schi.
Proiectul Şureanu a început în urmă cu câteva luni. Timp insuficient pentru ca zona să poată fi transformată în ceva asemănător unei staţiuni montane dar arhisuficient pentru montarea unor instalaţii pe cablu şi a unei dughene în care să se vândă un ceai cald. Pentru că, nu-i aşa, schiorul român nu are nevoie de condiţii. Zăpadă să fie. Dar până la pârtii, să începem cu drumul.

Din Sibiu până la baza pârtiei de la Şureanu sunt fix 130 de kilometri. Nu prea mulţi, s-ar zice. Dar pregătiţi-vă de trei ore bătute pe muchie pentru că drumul nu este ceea ce s-ar numi unul ideal. Până la Sebeş merge ca în palmă. Cu micile denivelări de pe dealul Apoldului sau de la Cut, dar merge ca uns. Atenţie şi la poliţişti pentru că deobicei drumul e plin. Se vânează mai ales depăşirile pe linia continuă. De la Sebeş urmaţi drumul spre Şugag. Din singurul giratoriu al oraşului o luaţi la stânga şi de acolo o ţineţi tot timpul la dreapta. Fabrica de şosete e ultimul reper înaintea drumului care o ţine drept înainte. Treceţi de Căpâlna, de Şugag iar apoi ţineţi drumul spre Oaşa. Tot la dreapta, tot la dreapta. Când daţi de baraj înseamnă că sunteţi pe drumul cel bun. În dreapta barajului se face drumul către Oaşa. E plin de gropi dar poate aveţi baftă şi îl prindeţi după o ninsoare bună. O să vă ridice media kilometrică la 20 pe oră în loc de 7. După ce treceţi de mânăstirea Oaşa mai aveţi cam 4 kilometri până la Luncile Prigoanei, ultimul loc unde puteţi găsi cazare înaintea pârtiilor de pe Şureanu. Drumul spre pârtii pleacă în stânga taberei. De aici nu mai aveţi cum să vă rătăciţi.

Tot pe acelaşi drum până la coloana de maşini. Cum săptămâna trecută se schia doar pe Şureanu şi în câteva dintre staţiunile de pe Valea Prahovei, vă puteţi închipui că era plin. Plin în sensul de cozi kilometrice, maşini parcate pe stânga drumului şi aşa foarte înghesuit. O adevărată aventură în a manevra maşina prin ogaşele pline de gheaţă, la câţiva milimetri de maşinile parcate. Cumva, cumva reuşeşti să găseşti un loc în hăţişul de maşini. Schiurile în picioare şi entuziasm cât încape. La baza pârtiei, dispare subit. Câteva sute de oameni înghesuite ca vitele în staul aşteptând la coadă să intre la teleschi nu sunt tocmai cea mai entuziasmantă privelişte. Dar lipsit de alte variante intri în joc. Preţul unei urcări cu teleschiul este de 4 lei. Însă restul variantelor sunt de preferat. Pentru 35 de lei puteţi cumpăra o cartelă valabilă pentru 12 urcări. Sfatul meu este însă să cumpăraţi una pe o zi, care costă 60 de lei. Nu neapărat pentru ca să scuturaţi zăpada de pe pârtie la nesfârşit ci pentru că cei cu abonamentele pe o zi au o intrare separată şi nu aşteaptă la coadă. Din păcate ne-am dat seama de acest artificiu prea târziu. În vârf de munte, fără utilităţi la îndemână, administratorii pârtiei n-au găsit alte soluţii pentru teleschi decât generatoarele pe motorină. Dar nu asta e problema pentru care se opresc tot la 15 minute. Cică ar fi snowboarderii, spune înciudat unul dintre supraveghetori. Că dau drumul la crosă în lateral şi le scoate cablul de pe role. Bla-bla. Cine stă să asculte, febra a început de câteva minute bune şi tot ce vrei e să ajungi o dată în vârf. După minute bune de aşteptat teleschiul porneşte.

Coada începe să se subţieze, la fel şi nervii. În vârf, deja ai uitat de toate greutăţile. Peisajul este ceva sublim. Parcă nicio staţiune montană nu are atâtea frumuseţi în jur. Piscuri golaşe, pâlcuri de brazi şi zăpadă. Zăpadă naturală, curată şi bătută ca la carte. Cu şapte pârtii la dispoziţie chiar nu îţi mai vine să comentezi, mai ales că de la teleschiul principal te aşteaptă un altul care te urcă şi mai sus, unde parcă nu mai e atâta aglomeraţie. Pârtiile sunt frumos alese şi ca grad de dificultate şi ca peisaj. Poate la combinaţiile dintre pârtii ar mai trebui umblat, să nu te trezeşti la schi fond. Însă una peste alta, sunt puţine de comentat când vine vorba de schiatul efectiv. Şureanu primeşte o notă mare. Nu chiar ca Straja, dar mare. Mai ales când e aşa penurie de zăpadă. Una peste alta, merită încercat iar apoi decideţi singuri dacă mai mergeţi şi a doua oară. Eu încă mă gândesc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297