Romanul si comunitatea

Bucuria de a fi român am auzit-o şi în cântece şi în declaraţii oficiale. Dar am înţeles-o mai mult prin prisma existenţei documentelor care justifică locul de naştere şi mai puţin prin prisma a ceea ce trebuie să reprezinte un om pentru ţara lui. Sau este ţara lui doar prin prisma faptului că aceasta este locul şi mediul în care interesele sale personale au reuşit să fie realizate în orice fel şi chip ignorând semenii şi chiar comunitatea înconjurătoare? Nu cred că va putea vreodată o societate să prospere atâta timp cât interesele personale ale fiecărui individ, sau mai degrabă aspiraţiile noastre nu se identifică. Cu atât mai grav se prezintă situaţia când indivizi din societate sau comunitate se erijează în exponenţi ai acestora şi devin aşa zisele modele.

De ce oare românul este interesat cu prioritate în procesul devenirii sale de a distruge cu orice preţ rivalul său? Pentru că aşa îl consideră, rival, duşman şi nicidecum un simplu competitor. De aici putem trage şi o concluzie specifică pentru poporul român, aceea că progresul României nu va fi niciodată rezultatul unei competiţii reale a semenilor ei, ci pur şi simplu o întâmplare dacă asta se va petrece vreodată. Octavian Paler spunea: „Suntem un popor meteorologic, suntem mai sensibili decât alţii la direcţia din care suflă vântul”. Să înţelegem prin spusele lui Octavian Paler că suntem un popor cu o mare capacitate de adaptare la noile condiţii de viaţă sau mai degrabă sesizăm o lipsă de verticalitate? Cred că dacă am dispune de această capacitate rapidă de adaptare la noi condiţii am fi produs suficiente argumente să demonstrăm că avem astăzi o Românie înfloritoare.

Şi iarăşi revin la Octavian Paler şi la spusele sale: „E trist să trăieşti într-o ţară în care bătrâneţea e o culpă” şi cu atât mai grav este faptul şi înţelesul lucrurilor pentru că: „Bătrânii suferă de răul cel mai greu de combătut: de prea multă luciditate” şi „Politica nu are principii. Are numai interese”. Cei care îşi promovează cu perseverenţă şi insistenţă interesele personale excluzând de cele mai multe ori interesele comunităţii formează grupul de „elită” al românilor pentru că masa importantă de români este caracterizată în principal de lipsă de iniţiativă şi se complace să trăiască într-un mediu în care să fie neobservabil. Şi va fi neobservabil dacă el nu face nimic. Asta se numeşte existenţă abuzivă şi se referă la oameni care, de teamă să nu abuzeze în vreun chip, preferă să nu făptuiască nimic. Despre aceşti oameni se poate spune că însăşi simpla lor existenţă este un abuz.

Într-o societate democratică cu libertăţi multiple evidenţierea celor două grupuri de indivizi este şi mai pregnantă. Dacă libertatea este bunul cel mai de preţ câştigat de români, nu trebuie să ignorăm spusele laureatului Nobel, Albert Camus :”Libertatea este dreptul de a nu minţi” de a nu ne înşela pe noi şi pe semenii noştri. Acest lucru este şi mai evident pentru cei care lucrează în sistemul educaţional. Modelul de profesor este mijlocul cel mai eficace în formarea individului atât ca specialist în domeniu, dar şi ca model de individ pentru societate, comunitate. Constantin Noica spunea cu adevărat: „De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi”.

Iată de ce o instituţie care se numeşte de exemplu universitate trebuie să dispună de profesori adevăraţi. Cu cât avem mai mulţi profesori adevăraţi vom dispune de mai multe modele reale şi utile societăţii şi comunităţii. Din păcate, trăim astăzi şi dezamăgiri pricinuite de falşi profesori, modele murdare care poluează instituţia, comunitatea şi societatea, a căror existenţă este mult mai gravă decât existenţa abuzivă, ei reprezintă existenţa nocivă şi distrugătoare pe care comunitatea trebuie să-i elimine la timp.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de prof. univ. dr. Constantin Oprean