Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
22°C

Crește presiunea pe școlile sibiene: Aproape 200 de elevi în plus, în ultimii ani, în clasa pregătitoare

Crește presiunea pe școlile sibiene: Aproape 200 de elevi în plus, în ultimii ani, în clasa pregătitoare

Anul școlar 2022-2023 aduce noi cursuri de după amiază în trei dintre școlile sibiene. Acestea se alătură altor 12 care au elevi ce învață deja în acest sistem. Potrivit datelor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu în ultimii cinci ani numărul elevilor care se înscriu în clasa pregătitoare a crescut cu aproximativ 200 de copii, asta în condițiile în care legea prevede maxim 22 de elevi într-o clasă primară.

Numărul în creștere al elevilor care sunt înscriși în clasa pregătitoare îngenunchează alte trei școli din municipiul Sibiu care sunt nevoite să mute cursuri după amiaza.  

Astfel, față de anul școlar trecut, elevii din clasele a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 21, Liceul Teoretic „Constantin Noica” și Școala Gimnazială Nr. 1 vor trece din program de dimineață în program de după-amiază, transmit reprezentanții ISJ. Aceste școli se alătură altor 12 în care programul orelor de curs se desfășoară în schimburi.

Este vorba despre Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Național „Octavian Goga”, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială Nr. 21, Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Gimnazială Nr. 18 și Școala Gimnazială „Regina Maria”.

De asemenea, în anul școlar care va începe de luni, 5 septembrie, o parte dintre elevii de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” își vor desfășura cursurile în container. Această școală însă va avea o clădire nouă care va fi dată în folosință, cel mai probabil, până la finalul acestui an calendaristic.

Numărul copiilor înscriși în școlile din Sibiu este în creștere

Potrivit datelor oferite de cei de la ISJ, în ultimii cinci ani numărul copiilor înscriși în clasa pregătitoare a crescut cu 200. Astfel, dacă în anul școlar 2017-2018 au fost înscriși 4.142 de copii, în anul școlar 2021 – 2022 au fost înscriși 4.344.

În anul 2021 a intrat în vigoare o nouă lege care a stabilit numărul maxim de elevi dintr-o clasă. Potrivit acesteia, în învățământul primar trebuie să fie, în medie, 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22.

 

Numărul elevilor înscriși în clasa pregătitoare în ultimii cinci ani

An scolar

Clasa pregătitoare

Total general

2017-2018

4142

4142

2018-2019

4214

4214

2019-2020

4059

4059

2020-2021

4156

4156

2021-2022

4344

4344

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Cineva

Acum 3 ani

22 de elevi în clasă? Asta este o glumă! Frecvent se depășește numărul de 25-28 de elevi, lucrandu-se adesea cu un efectiv de 30 de copii
Raspunde

Alex

Acum 3 ani

Hateful comments against miticii si valcenii care au invadata Sibiu starting in 3, 2, 1 ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus