Am constatat un lucru interesant, pentru mine. În zona noastră, există foarte mulţi locuitori cu numele Popescu, Pop sau Popa. În ceea ce priveşte comunităţile germane, aproape că nu există nume care derivă de la preot. Sunt câteva, dar foarte puţine şi foarte puţini poartă astfel de nume.
Din acest lucru eu înţeleg faptul că preoţii şi-au păstrat copiii în sat - de aici a derivat "a lui Popa", Popescu şi aşa mai departe. Pe când copiii preoţilor noştri s-au dus în oraş unde şi-au pierdut numele. Nu mai erau identificaţi ca descendenţi ai unor preoţi. Asta înseamnă, pentru mine, că preoţii ortodocşi au avut o legătură foarte-foarte strânsă cu oamenii. A practicat agricultura alături de ei, şi-a crescut copiii alături de ei. De aici pot să înţeleg rolul important pe care preotul şi biserica l-au avut în comunitate în vremea comunismului. Iar această legătură strânsă există şi acum. Iar acest fapt, la noi, nu prea există.
Cât priveşte preoţii evanghelici, pe vremea comunismului, trebuie spus că şi atunci biserica avea un anumit cadru, în latină îi spune intra muros ecclesia - înăuntrul zidurilor bisericeşti. Acolo am avut o libertate destul de mare. Mai greu era cu învăţătura, catehizarea. S-a stabilit că sâmbăta putem face catehizare.
Foarte greu era, însă, cu tineretul. Acolo UTC avea un fel de monopol şi oprea accesul tinerilor către biserică. Ceea ce este, însă interesant, e faptul că mulţi membri de partid aveau şi funcţii de conducere în comunitatea bisericească. Şi-au asumat acest lucru, de a fi aleşi în astfel de funcţii în ciuda apartenenţei la partid. Din partea partidului au venit, prin urmare, mulţi, cu presiuni, de la guvern. "Voi nu aveţi voie să alegeţi oameni din partid". "Noi nu cunoaştem listele oamenilor de partid", le răspundeam şi astfel am asistat la o conclucrare interesantă între membrii de partid care erau obligaţi să trăiască în două lumi diferite.
Guvernul comunist a făcut presiuni în special la centrală şi la district, uneori. Umăreau ca niciun membru de partid să nu participe la slujbe sau la luarea unor decizii în cadrul bisericilor. Se ştie că pe acea vreme mulţi membri de partid erau obligaţi să îşi boteze copiii pe la diferite mănăstiri, ascunşi de priviri şi aşa mai departe.
Eliminarea bisericii din viaţa oamenilor era un scop al comuniştilor, era o idee de regăsit în elementele politicii comuniste. Au început cu represalii împotriva Bisericii Greco - Catolice, unde, principala problemă pentru conducătorii din acea vreme era legătura, subordonarea faţă de Papă. S-a şi desfiinţat această biserică, dar şi alte culte care nu corespundeau societăţii comuniste. Bisericile istorice, însă, au avut parte de un tratament mai blând. Aveam şi episcop în cadrul Parlamentului. Sigur, nu avea puterea de a schimba lucrurile. Dar, uneori, mai reuşea să îşi facă auzită vocea şi să spună "destul".
Este clar, prin urmare, că Biserica Evanghelică a avut, în vremurile comuniste, un rol foarte important pentru comunităţile săseşti.
Comunitatea săsească a mai avut un noroc. Prin acele contracte făcute cu Germania, în 1978, prin care un număr de locuitori a putut emigra. O parte au plecat şi, odată ajunş acolo, putea vorbi, povesti ce se întâmplă aici. Probabil că şi acesta a fost un noroc, astfel încât credincioşii Bisericii Evanghelice nu au păţit asemenea celor Bisericii Greco-Catolice. Personal, eu nu am plecat pentru că nu m-a chemat nimeni şi nu am simţit nevoia să plec - am avut o funcţie de răspundere în faţă comunităţii, profesor de Teologie. Iar după 1990, problemele comunităţii săseşti au devenit şi mai multe. Nu am mai avut timp să mă gândesc la plecare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 533
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Dragoș Ratiu
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt