Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
4°C

Starea invatamantului sibian in 2010

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu a prezentat vineri dimineaţă, în prezenţa tuturor directorilor de şcoli din zona de sud a judeţului, raportul privind starea învăţământului sibian la sfârşitul primului simenstru al anului şcolar în curs. Cu bune şi cu rele. Ce a ieşit, vedeţi mai jos.

„La gimnaziu scăpăm elevii din mână!”
Judeţul Sibiu are în prezent 170 de unităţi şcolare cu  personalitate juridică în care învaţă 67.796 de elevi. Dintre aceştia, la gimnaziu, în primul semestru 562 au avut nota la purtare scăzută la şapte sau sub şapte. Lor li se adaugă alţi 317 elevi de liceu cu nota la purtare scăzută sub şapte. Inspectorul şcolar general adjunct, Christine Manta Klemens, a ţinut să sublinieze acest fapt în faţa conducerilor şcolilor. „Este un semn că la gimnaziu, cumva îi pierdem din mână pe elevi. Nici în rest situaţia nu este nemaipomenită”, a spus Klemens.

„Dacă toţi sunteţi buni şi foarte buni, de ce şcolile nu merg bine?”
Elena Gaboş, celălalt inspector şcolar general adjunct, a subliniat o neconcordanţă între calificativele primite de directorii de şcoli şi problemele semnalate de-a lungul semestrului în şcoli. Conform datele Inspectoratului Şcolar toţi directorii de şcoli din judeţ au primit calificative de „bine” şi „foarte bine” în activitatea desfăşurată. Nimic anormal, numai că şcolile nu merg toate bine şi oarte bine. „Din statistici şi calificative rezultă că doar doi directori au primit la evaluare calificativul „bine”, restul fiind notaţi cu „foarte bine”. În realitate, ştim cu toţii că lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă toţi sunteţi buni şi foarte buni, de ce şcolile nu merg toate bine? Cum merge treaba în şcoli vedem şi noi şi vede şi presa”, a spus Elena Gaboş.

„Să nu-mi spuneţi că se pot ocupa 60 de locuri într-o oră!”
Christine Manta Klemens a atras atenţia directorilor de şcoli din municipiul Sibiu să respecte calendarul înscrierilor elevilor în clasa I şi să nu mai fure startul. Klemens a venit şi cu un exemplu: un părinte care a mers la ora 09:00 să-şi înscrie copilul la şcoală, în prima zi de înscrieri, şi a observat că 60 de locuri fuseseră deja ocupate. „Nu este posibil ca de la ora 08:00 dimineaţa până la ora 09:00 să fie 60 de locuri ocupate. Să nu-mi spuneţi că se pot ocupa 60 de locuri într-o oră Nu aveţi timpul fizic necesar să faceţi toate completările”, a spus Klemens.

„Păstraţi acei oameni care merită păstraţi!”
În judeţul nostru, la toate capitolele, numărul de elevi raportat la cel al dascălilor este sub media naţională. Din punct de vedere al copiilor şi părinţilor este un lucru cât se poate de bun: fiecare elev în parte primeşte mai multă atenţie din partea profesorului la clasă. Din punct de vedere managerial situaţia nu este bună: sunt prea mulţi profesori în sistem şi prea multe salarii de plătit. Elena Gaboş a recomandat directorilor să continuie procesul de reformare a sitemului şi de reducere a numărului de dascăli. „Avem aceaşi problemă: un număr mic de elevi raportat la numărul de dascăli. Ameliorarea acestui indicator se va face prin măsurile de restructurare luate şi care urmează săf ie luate. Păstraţi acei oameni care merită păstraţi!”
Cât priveşte lucrurile bune ar trebui subliniat gradul mare de calificare al oamenilor care lucrează în sistem – 97 la sută, eforturile susţinute pentru buna desfăşurare a programului „Laptele şi cornul”, insistenţa pentru desfăşurarea în bune condiţii a orelor de educaţie fizică şi sport, scăderea ratei abandonului şcolar, creşterea gradului de atingere a atndardelor curriculare şi creşterea semnificativă a rezultatelor pozitive înregistrate de elevii sibieni la olipiadele şi concursurile şcolare.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus