Marţi,
18.02.2025
Ceata
Acum
-5°C

Campanie de prevenire a traficului de persoane

Poliţia Română a lansat o nouă campanie de prevenire, de data aceasta împotriva traficului de persoane. Cea mai nouă campanie a poliţiei se numeşte „Traficul de persoane” nu iartă şi are ca scop reducerea numărului de victime române şi bulgare traficate în special în Spania şi Italia. Campania durează aproape întreg anul 2010. Proiectul a fost lansat în prezenţa mai multor oficiali europeni. Proiectul este implementat în cele patru state europene, România, Bulgaria, Italia şi Spania de către de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române alături de Comisia Naţională Antitrafic din Bulgaria, Direcţia Generală a Poliţiei şi Gărzii Civile din Spania, Departamentul pentru Drepturi şi Egalitate de Şanse din Italia şi Centrul privind Traficul de Persoane din Marea Britanie.
Campania urmăreşte informarea în vederea conştientizării populaţiei, atât la nivel internaţional, cât şi naţional, în ţările de origine şi ţările de destinaţie, cu privire la existenţa traficului de persoane, în cele mai variate forme, precum şi cu privire la riscurile asociate acestui fenomen. Grupul ţintă principal pentru campania care se va desfăşura în România şi Bulgaria este reprezentat atât de femei, cât şi de bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, potenţiale victime ale oricărei forme de exploatare.
Grupul ţintă principal pentru campania care se va desfăşura în Spania şi Italia este reprezentat de publicul larg. Pentru a putea veni în sprijinul victimelor traficului de persoane sau potenţialelor victime, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a pus la dispoziţie o linie telefonică gratuită – 0.800.800.678, la care cei interesaţi pot primi informaţii generale cu privire la plecarea peste hotare la muncă, în scop turistic sau pot anunţa un posibil caz de trafic de persoane.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus