Luni,
18.08.2025
Ploi Moderate
Acum
20°C

Proiecte de 11 milioane de lei, depuse la ADR Centru 




Primăria Sibiu a depus, marţi, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, trei proiecte în valoare totală de peste 11 milioane de lei, care vizează modernizarea unor străzi din zona istorică a municipiului, dar şi reabilitarea unui centru de recuperare a copiilor cu handicap.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Primăria Sibiu, cele trei proiecte depuse, marţi, la ADR Centru din Alba Iulia fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), care conţine în total şase proiecte prioritare şi două de rezervă, transmite corespondentul Mediafax.

Totodată, specialiştii Primăriei Sibiu au depus la ADR Centru şi detaliile generale ale PIDU, "care are în vedere crearea unui oraş cu un mediu de viaţă de calitate, cu un patrimoniu cultural deschis şi atractiv, susţinut de o economie competitivă şi dinamică".

"Proiectele propuse spre implementare vizează dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea economiei, creşterea calităţii vieţii în Oraşul de Jos prin crearea unei infrastructuri urbane moderne şi durabile, precum şi creşterea accesibilităţii zonelor de vest şi nord-vest ale oraşului", se arată în comunicat.

Primele trei proiecte depuse vizează reabilitarea unor străzi din zona istorică a municipiului Sibiu şi modernizarea unui centru de recuperare pentru copii cu handicap.

Proiectul intitulat "Modernizarea străzii Turnului şi Piaţeta Târgul Peştelui" are o valoare de 7.199.342,92 de lei din care peste 1,2 milioane de lei cheltuieli neeligibile ce vor fi suportate de către Primăria Sibiu. Celelalte două proiecte - "Modernizarea centrului de recuperare a copiilor cu handicap de pe Aleea Streiu nr. 8" şi "Modernizarea străzii Faurului" - sunt, fiecare, în valoare de 1.981,052 de lei, iar cheltuielile neeligibile sunt de aproximativ 800.000 de lei.

Dintre celelalte cinci proiecte care compun PIDU, trei sunt proiecte prioritare şi vizează modernizarea altor străzi şi zone din partea Sibiului care se numeşte Oraşul de Jos, iar două sunt proiecte de rezervă. Acestea vizează realizarea unui "Sistem de control şi management al traficului urban în Sibiu/Centru de control al traficului" şi "Modernizarea spaţiului public din zona centrală a cartierului Ţiglari" şi vor fi depuse la ADR Centru doar dacă se vor suplimenta fondurile disponibile pentru municipiul Sibiu.

Proiectele enunţate în PIDU vor fi depuse spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", domeniul de intervenţie 1.1 – "Planuri integrate de dezvoltare urbană", subdomeniul: "Poli de dezvoltare urbană".

Valoarea totală a primelor şase proiecte din PIDU este estimată la 14,86 de milioane de euro, iar proiectele de rezervă vor fi depuse spre finanţare în cazul în care fondurile vor fi suplimentate pe această axă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus