Joi,
26.11.2020
Ceata
Acum
-4°C

O poveste frumoasa. Domnul Trandafir exista

14 Martie 2010 21:36

Într-o sală cu covor pe jos, 26 de copii de clasa a doua se strâng din recreație. Forfota lor se învârte în jurul unui singur punct – un bărbat grizonat, care stă de vorbă cu o femeie. Unul din copii stă în dreptul lor și își ține strâns brațul, mimând o grimasă îngrijorată. ”Ce-ai pățit?”. Băiețelul arată proaspăta zgârietură din palmă și caută din priviri ajutor. Pe care îl primește rapid – zgârietura este rapid dezinfectată și pansată. Femeia pleacă din sala de clasă. Copiii se așează în bănci. Începe ora de limba română.
”Copii, astăzi avem doi musafiri, să le urăm bun venit la noi în clasă”. Copiii se întorc în bănci către mine și fotograf – ”bine ați veniiit la nooooiii.... în claaasăăăă”, vorbesc în cor. Și atât am existat pentru ei – cât timp ne-au salutat. S-au așezat înapoi în bănci, iar noi am dispărut pentru ei.

În cerc

Sala de clasă a profesorului Ioan Bădilă este atipică. Și nu numai pentru că, în loc de ”obișnuitele doamne învățătoare” găsim un ”domn învățător”. Sala de clasă nu are catedră. Băncile nu sunt așezate pe rânduri, una în spatele celeilalte. Sunt grupate astfel încât copiii să stea față în față. Printre ei, ”domnul profesor” vorbește cu fiecare și cu toți. ”Haideți să ne așezăm în cerc”, începe ora de limba română. Bucuroși, copiii se strâng pe covorul pe care l-au curățat în pauză de resturile unui biscuite. În cerc, cei mai mulți pe burtă, își deschid pe rând revistele, la pagina despre narval. O specie de balenă. Citesc pe rând, iar profesorul îi provoacă la discuții. ”Care este lungimea maximă pe care o poate avea? Patru metri 70? Bravo, ia să vedem cât înseamnă patru metri 70. David cu Simian, luați metrul și măsurați patru metri 70”.
Ochii celor 24 de micuți își aruncă privirile pe migăloasa activitate a celor doi colegi de-ai lor, care, atenți, măsoară metru cu metru podeaua, până ajung la 4,7 metri. Se așează apoi într-un capăt și celălalt al lungimii măsurate, să vadă toți colegii lor la ce lungime poate ajunge un naval. Copiii privesc cu ochi mari și se miră cu ochi sinceri – nimic nu le distrage atenția de la ora lor, nici măcar desele click-uri scoase de aparatul foto al Silvanei.

Profesorul le povestește micuților despre cornul de încă 2,5 metri pe care îl are navalul, despre colorit și despre faptul că este o specie de balene pe cale de dispariție. ”Și rechinul alb e pe cale de disparție”, sare un băiețel. Profesorul prinde din aer discuția și o pasează întregii clase – ”ce alte animale pe cale de dispariție mai știți”. Micuții caută sincer să răspundă. Ajung și la vulturul pleșuv, care a dispărut de tot din munții Făgăraș. ”De ce dispar astfel de animale?”, le dă un nou subiect de gândit profesorul care stă în cerc cu micuții. Iar răspunsurile curg, amuzante, dar sincere – ”că nu au avut ce mânca”, ”pentru că le-am poluat aerul”, ”au fost prea bătrâni”. Răspunsurile nasc alte întrebări (pițigoiul pe cine are pereche?), venite când de la copii, de la domnul profesor (evident, pițigoiul-femelă). Mircea trebuie să citească în continuare, dar nu este atent. ”Mirceeaaaaa”, ”clopoțesc” colegii, ”citeșteeeee”.
În partea dinspre fereastră, o fetiță lasă cartea și începe să-i împletească părul unei colege. ”Șșșșșt”, șoptesc alți colegi unora care au ceva în taină de discutat. Dar nu suficient de ”în taină”.


Y mic

Înapoi, în băncuțe, micuții scriu și iar povestesc. Cu domnul profesor, cu ei, cu gândurile lor. Scriu expresii, găsesc sinonime. Se entuziasmează imens când domnul profesor le desenează pe tablă un ulcior și pipăie plini de curiozitate clopoțelul făcut din lut. Lutul pe care unii îl cunosc de la ora de ceramică. O fetiță are nevoie de o radieră, se ridică, din priviri caută pe mesele vecine, o folosește și o duce înapoi.

Clasa discută fiecare cuvânt cu profesorul lor, elevii râd și le crește entuziasmul alimentat din plin de profesorul care îi corectează, discret, poziția unui băiețel în bancă, pune cotul pe masă unei alte fetițe și vorbește larg, provocând toată clasa la discuții. Poveștile curg lin, ating subiecte extrem de diferite – povestea zânei care a cerut apă și a pedepsit o fată rea să-i iasă șerpi și broaște din gură când vorbește, povestită de o fetiță care a citit-o - și nasc învățături pentru cei mici. Ce sens are proverbul ”ulciorul nu merge des la apă?”, și profesorul așează cuvintele extrem de caligrafic pe tabla verde, cu cretă albă. ”Domnule profesor, la final punem un y mic?”, întreabă o fetiță a cărei imaginație a făcut-o să vadă în punctul învârtit pe tablă forma literei ”y”.
În clasă e veselie. Cuminte. Copiii ascultă de profesorul lor care nu ridică nicicând vocea peste pițigăiatele lor cuvinte. Îi ascultă și le răspunde. Le cere şi lor să îl învețe şi să îl corecteze pe el. Copiilor le place la nebunie.
Primesc teme, câteva exerciții dintr-o culegere. Trebuie să găsească și sinonime pentru cuvântul ”câine”. ”Javră”, sare un băiețel, iar profesorul încuviințează. La masa dinspre ușă, o fetiță îi șoptește ceva la ureche colegei și se îmbufnează amândouă. Iar la final, în pauză, primul lucru pe care îl face e să meargă la profesorul ei – ”domnule profesor, câinele meu nu e javră”.

Profesor de 32 de ani

Ioan Bădilă este profesor. A făcut și Facultatea pentru a putea preda la grădiniță și la clasele I-IV. E căutat de toți părinții, care îl vor pe el să le educe micuții. Lucrează mult cu ei și copiii îl iubesc. ”Mă adaptez, mă cobor la vârsta lor. Altfel, risc să nu fiu înțeles”. Arată de cel mult 45 de ani, deși are 52 de ani. ”În această profesie, nu ai ce face, rămâi tânăr. Mă atașez, evident, de ei. Poate mai mult de cei care au nevoie să lucrez mai mult cu ei și o fac, să nu îi pierd. Dar nu neglijez niciun copil”.

Ioan Bădilă are un stil cu totul diferit de a preda. Și nu îl practică de ieri, de azi, ci de dinainte de Revoluție. Le-a explicat și celor din minister avantajele unui astfel de sistem, în care nu exisă catedră pentru a nu pune o barieră între el și copii, în care personalitatea fiecăruia este încurajată să se dezvolte. L-au ascultat, cu atenție, s-au mirat, au apreciat, dar... Au asistat la orele lui autori de manuale, uimiți că se poate preda și altfel, că o poezie poate fi trecută dincolo de un exercițiu de lectură și poate fi trecută prin toate simțurile – gustativ, olfactiv și așa mai departe. A încercat să și publice o carte. I-au cerut să găsească finanțare și să soluții pentru distribuire. Acum este în tratative cu o editură mai destupată la minte.
”Împlinirea? Nu este una materială. E una sufletească. Să poți educa o generație astfel încât, după tine, să se descurce singură. Să nu aibă ce-mi reproșa profesorii care, apoi, îmi preiau copiii mai departe. Am foști elevi care sunt mari acum, au terminat facultatea, sunt medici. Mă bucură realizările fiecăruia”.

Despre metodele de predat are filosofii întregi, pe care le poate transpune în cuvinte și povești pentru micuții pe care îi educă din clasa întâi până în clasa a patra. ”Și de la copiii poți învăța multe, față de cei de dinainte de Revoluție au mult mai multe surse de informare. Spre exemplu, în manual, la științe, erau trecute patru necesități pe care le au animalele – hrană și așa mai departe. Ei au descoperit că sunt mult mai multe – iubire, libertate. Trebuie încurajați să reușească să-și transmită, utilizeze cunoștințele de la un domeniu la altul.”
Din câte ştim, în S ibiu, mai există doar doi bărbaţi pe posturile de învăţători. Restul sunt femei. Iar despre Ioan Bădilă, toată lumea care îl cunoaşte va spune „e un adevărat domnul Trandafir”. Doar că e un pic mai mult de atât. E o poveste frumoasă şi reală.

Ioan Bădilă este profesor la Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” din Sibiu.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

tr

Acum 10 ani

26 de copii? cam multi pentru un profersor/invatator. 15 ar fi normal, zic eu. cand ziceati ca se construiesc scoli, nu carciumi si biserici? altfel, tot respectul pentru d-l Trandafir.
Raspunde

un cetatean

Acum 10 ani

ce frumos ar fi sa citim in fiecare zi despre un asemenea personaj. Felicitari d-lui profesor si sa traiasca multi ani . Speranta ca nu ne ducem ca natie o gasim in asemenea exemple. D-lor ziaristi mai cautati asemenea exmple ca mai sunt in oras si in tara. Macar un articol daca citim sa merite.
Raspunde

s.v.

Acum 10 ani

felicitari publicatiei! sunt placut impresionat sa descopar si astfel de articole cunosc "povestea" asta..., sunt tatal unui elev din aceasta clasa. oameni de acest calibru sunt rar intalniti in invatamantul romanesc. Domnului profesor Ioan Badila ii doresc sanatate. Sunt sigur ca pasiunea cu care face munca aceasta o va avea la nesfarsit.
Raspunde

diogene

Acum 10 ani

Felicitari si multumiri .
Raspunde

dorina

Acum 10 ani

multumesc lui dumnezeu ca mai exista asemenea oameni.... sunt impresionata..sanatate d-lui profesor dar si autorilor articolului
Raspunde

anonim

Acum 10 ani

Mai pune mina pe carte, domnule ziarist. In primul rind, se cheama narval, si nu naval, iar "cornul" de care amintiti este un dinte ce nu-l au decit masculii. Si nici nu este chiar pe cale de disparitie. Reporterii cu lectiile de gramatica a limbii romane facute la zi intra in aceasta categorie, insa, cel putin in Romania. Documentarea trebuie facuta cu grija, incepind cu orele de curs la care ati lipsit sau cu o minima cultura generala...
Raspunde

Ferice!

Acum 10 ani

Am avut in scoala inca 35 de colegi si totul a mers super datorita unor oameni care isi iubeau meseria si aveau vocatie!Azi totul se rezuma la bani(din pacate) ! Nimeni nu spune ca cei din invatamant trebuie sa lucreze de pomana , dar la modul la care dupa cursuri daca nu ai meditatii copilul e "terminat" nu e corect.Am terminat liceul fara un minut de meditatie !Azi nu se mai poate.
Raspunde

mihai tanase

Acum 10 ani

anonimule de la 03:00:21, ti-ar sta în gât sa-ti exprimi punctul de vedere într-un mod ceva mai politicos ? Nu de alta, dar dupa modul de exprimare duci lipsa de educatie.
Raspunde

Ovidiu

Acum 10 ani

Din fericire fiul meu este chiar in clasa "d-lui Trandafir" si pot sa va spun ca acest om exista si ar trebuii inventat in toate domeniile din Romania, poate astfel ar merge mai bine lucrurile in tara asta. Sanatate si putere de munca domn' profesor!
Raspunde

Bravo!

Acum 10 ani

Cu siguranta, omul acesta nu scrie pe usa "Greva", nu suspenda orele, nu ia in seama sloganurile sindicale. Pentru el nu exista o mai curata bucurie sufleteasca.
Raspunde

Alina

Acum 10 ani

Acest om minunat mi-a fost invatator, iar acuma i-mi educa si nepotelul, nu pot decat sa fiu extrem de mandra si fericita in acelasi timp! Multumesc domnule invatator!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus