Luni,
28.11.2022
Partial Noros
Acum
2°C

„Am fost SS-ul Romaniei”

Timp de şapte ani a fost Vânător de Munte în Armata României. Cinci ani a luptat pe front în Al Doilea Război Mondial. Din România până în Rusia şi înapoi. A fost împuşcat de cinci ori şi de fiecare dată s-a întors la luptă. Astăzi, la aproape 94 de ani merge zilnic la serviciu. Începe programul la ora 07:00. Conduce filiala Sibiu a a Veteranilor de Război. Şi în fiecare lună vede cum din asociaţia lui mor câte 10 – 15 oameni. Morar Geratimusz.

Reporter: În 1938 aţi fost încorporat. Când aţi ajuns pe front?
Morar Geratimusz: În ’38 şi ’39 am fost încorporat ca parte activă. Acolo eram când Hitler şi Stalin au decis să facă război. Hitler a decis că nu mai avea ce mânca.
Rep.: D-asta a început războiul, că nu mai avea Hitler ce mânca?
M. G.: Sigur că da! Nu s-a dus prima dată să atace Franţa, ori Franţa avea linia Maginot...
Rep.: Da, şi i-au ocolit apoi au trecut prin ei ca prin brânză.
M. G.: Au venit cu aviaţia şi au plasat paraşutişti jos cu mitraliere. Şi i-au ciuruit pe francezi. Şi Franţa, ca să nu distrugă poporul, a capitulat.
Rep.: Da lăsaţi Franţa, spuneţi-mi cum era în România atunci.
M. G.: În ’40 eram în Predeal. De acolo ne-a dus spre Bistriţa, în sus, până în Câmpulung Moldovenesc. Şi în ’41 am ajuns în Fundul Moldovei, un sat în zona aia. Acolo mă aflam când Mareşalul a ordonat să trecem Prutul.
Rep.: Atunci aţi intrat şi în luptă?
M. G.: În luptă am fost de la început până la sfârşit. Am fost şi rănit de atâtea ori... Sunt lucruri pe care numai cine a fost în război poate să le credă, aşa, cum vă povestesc eu dumneavoastră, cine crede cum am putut suporta atâţia ani. În noiembrie ’41 am primit dispoziţie să neretragem că înaintasem pre mult. Ajunsesm la Odessa în lupte, că eram corpul Vânătorilor de Munte “Avram Iancu” – SS-ul României. Şi am înaintat până am ajus pe partea de nord a Mării de Azot. Acolo am primit dispoziţia să ne întoarcem până la gurile Pericopului, fâşia de pământ de opt kilometri dintre Marea Neagră şi Marea de Azot, şi trebuia să intrăm în Crimeea să curăţim munţii de partizani. Când am ajuns acolo am găsit stâlpi de doi, trei metri înfipţi în pământ şi betonaţi. Nu puteam trece. Au fost lupte, lupte, lupte, şi au venit avioanele cu bombe şi au ras tot. Aşa am intrat în Crimeea. După asta, la 22 decembrie am ajuns în Capitala Crimeei, apoi am primit ordin să plecăm la Sevastopol, la vremea aceea era cea mai mare fortăreaţă din lume. Aşa, cum te uitai la ea, era numai stâncă, zid înalt, şi în această stâncă erau făcute găuri în care erau casemate. De acolo luptau ruşii şi tot ce vedeau împuşcau.
Rep.. Acolo aţi fost rănit?
M. G.: O, dar nu numai acolo. De cinci ori am fost împuşcat. Aici, aici, aici, aici şi aici (arată în zona picioarelor, o dată la cap şi deasupra zonei pelviene). Aici (în zona pelvisului) a trecut cartuşul şi am avut noroc, probabil, că vezica era plină, că s-a oprit (râde).
Rep.: Pe pământ românesc aţi apucat să luptaţi?
M. G.: Când am plecat, în Basarabia. Voi ştiţi de la istorie dar atunci Basarabia era a noastră, era pământ românesc. Eu am luptat acolo.
Rep.: Cum aţi primit ordin să întoarceţi armele?
M. G.: În ’44, după 23 august, când am făcut alianţa cu ruşii. Dar până atunci, în octombrie 43 am fost încercuit în Crimeea. Şi am luptat încercuit, toţi eram încercuiţi, din octombrie până în aprilie. Până în mai am luptat aşa, când s-a format un convoi de 14 vapoare şi ne-au trimis înapoi, cu destinaţia Constanţa, în port, unde ne aştepta Mareşalul. Eram pe vapoarele astea şi nemţi, şi români şi toate naţiile erau adunate. Sâmbătă am circulat toată noaptea şi a doua zi era ceaţă artificială, de la avioane lăsată, nu vedem nimic, nici vapoarele de lângă. La plecare ni s-a dat câte o pâine şi eu în locul pâinii am băgat în buzunar o cameră de maşină. Vasul pe care eram eu era bulgăresc, şi duminica pe la 12:00 aud “Achtung! Achtung!”. Veneasu avioanele! Pe fiecare vapor erau tunuri comandate de nemţi şi toate tunurile le-au îndreptat către avioane. Când au început să tragă toate cele 14 tunuri, avioanele s-au împăştiat. Dar s-au întors mai târziu, fără să mai meargă în escadrilă, fiecare era pentru el. S-au apropiat şi tot au mitraliat pe punte. Tot ce era acolo. Sute de morţi pe vapor.
Rep.. Tot ce era pe punte?
M. G.: Absolut tot au mitraliat! Ne duceam numai şi ne uitam unde sunt găurile, le luam zgarda de la gât şi îi aruncam peste bord. Ce puteam face acolo cu atâţia morţi? Nici sanitarul nu era cu noi, absolute nimic. Nu a trecut mult şi iar am auzit “Achtung! Achtung!”. Cinci sau şase avioane am văzut, toate aveau în faţă torpile magnetice. N-a durat zece minute, punct ochit, punct lovit, şi au rămas trei vapoare. Pe vaporul bulgăresc Danubiu a venit torpila şi a trecut prin toţi pereţii fără să explodeze. Da a lăsat aceste breşe, lua apă şi îl vedeam cum se lasă încet, încet. Aveam camera după catarg ascunsă şi când mai erau vreo 30 de centimetri am sărit dezbrăcat complet. Şi am vâslit mult, repede şi mult, că din cele 11 vase bombardate erau mulţi oameni în apă. Mă depărtam în primul rand să num ă tragă sorbul vaporului şi apoi să nu vie cineva să se agaţe decauciucul meu că ne duceam la fund toţi. M-am îndepărtat şi plateau numai mizerii pe apă, haine, bucăţi, resturi, oameni. Parcă erau ciuperci toate. Am plutit aşa până s-a făcut seară. Cum era în luna mai, şi eu eram de brâu în jos în apă, am îngheţat. Nu mai simţeam nimic. Simţeam numai peştii cum mă loveau. Ştiam eu că în Marea Neagră nu sunt rechini şi am stat mai liniştit. Tot schimbam, când stam cu fundul în cameră, când pe o parte, când su picioarele, numai să nu îngheţ de tot.
Rep.: Da ştiaţi măcar în ce direcţie mergeţi, unde sunteţi, sau pluteaţi aşa…
M. G.: Nuuu… eu pluteam în apă. Unde să mă duc? Ştiam doar că suntem la jumătatea distanţei între Sevastopol şi Constanţa. Cel mai greu a fost pe la doi, trei noaptea, avenit o furtună. Vedeam doar valurile pe deasupra şi mă ţineam de cameră. Când venea valul, nu mai simţeai rece, nimic, erai acoperit. Şi am plutit aşa până a răsărit soarele şi am văzut linia orizontului. În sfârşit, către 12:00 au venit două hidro-avioane, probabil ştiau ce se întâmplase, şi ne-au observat, şi ne-au aruncat nişte scări de frânghii să ne urcăm. Eram cinci în zona aia, dar noi nun e vedeam între noi, eram la mare distanţă. Ne-au luat şi ne-au dus la Constanţa. Când ne-au lăsat eram goi în Constanţa. Populaţia zice “Uite, armata lui Antonescu!”. Unde era să fugim în pielea goală.
Rep.: După toate acestea, cum vi se pare armata română azi?
M. G.: E inutilă!
Rep.: De ce e inutilă?
M. G.: Pentru că tineretul nu mai merge în armată.
Rep.: Eu n-am făcut armata. Trebuia să o fac?
M. G.: Dacă ai fost student trebuia să o faci măcar şase luni.
Rep.: La ce mă ajuta?
M. G.: Trebuia măcar să înveţi să tragic cu arma! D-asta au fost soldaţii instruiţi, să ştie să tragă cu arma, să ştie să se păzească. Scrie într-o care, de dinaintea Biblie i, că sigur nu ai citit-o, că “peste 2.000 de ani se va scula un împărat de la Răsărit, de rasă galbenă, şi va cuceri lumea!”
Rep.: După Război şi peste 70 de ani de muncă ce pensie aveţi?
M. G.: Dacă îţi spun, primesc pentru anii de război vreo patru milioane şi jumătate. Şi mai primesc 16 milioane ca ani de serviciu, eu am 73 de ani de serviciu.
Rep.: De ce mai munciţi?
M. G.: Sunt preşedintele veteranilor pe judeţ!
Rep.: Şi nu se descurcă veteranii fără dumneavoastră?
M. G.: Nu au cum, eu le command câte bilete au nevoie pe auto şi CFR. Eu le comand la Bucureşti şi le aduc la Sibiu. Eu fac toată această treabă, că mai am acuma aproape 4.500 de veterani, cu tot cu văduve. Fără văduve mai suntem vreo 1.000, cam aşa. În luna ianuarie au murit 12, în decembrie 14, toţi suntem la vreo 90 de ani.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

4 comentarii

Ghita sibianul

Acum 12 ani

Buna! Interesanta poveste! Ar trebui sa ascultam mai des "povestirile" batranilor nostrii si sa invatam din ele. Sa invatam sa ne respectam trecutul si batranii nostrii caci alfel o sa riscam sa ajungem o natie searbada!
Raspunde

bravo

Acum 12 ani

frumos, povestit si redat
Raspunde

bravo

Acum 12 ani

frumos, povestit si redat
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

CORRIGENDA: Numai 2x Marea de Azot nu e clara..poate voia sa spuna (veteranul) sau sa scrie (redactorul) Marea de Azov. Georg
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus