Vineri,
12.04.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Sentimente contradictorii la Hiroshima după ce „Oppenheimer” a triumfat la Oscaruri

Sentimente contradictorii la Hiroshima după ce „Oppenheimer” a triumfat la Oscaruri

Filmul "Oppenheimer", despre fizicianul american care a inventat bomba atomică, a fost aclamat duminică la premiile Oscar, însă la Hiroshima, oraşul japonez devastat de prima bombă atomică în 1945, pelicula despre creatorul acestei arme este aşteptată cu circumspecţie, notează AFP, citat de Agerpres

"Este într-adevăr un film pe care locuitorii din Hiroshima pot suporta să îl vadă?", se întreabă Kyoko Heya, preşedinta Festivalului internaţional de film din acest oraş din vestul Japoniei.

Distins duminică la Hollywood cu Oscarul pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor (Christopher Nolan), "Oppenheimer", care a obţinut în total şapte statuete, s-a bucurat de un mare succes la nivel mondial vara trecută, excepţie făcând Japonia, unde pelicula a fost absentă din cinematografe.

Filmul va fi difuzat în această ţară începând cu data de 29 martie.

Nu a fost oferit niciun motiv oficial pentru această întârziere, alimentând speculaţiile potrivit cărora pelicula ar fi prea sensibilă pentru a fi lansată în Japonia.

Peste 140.000 de persoane au fost ucise la Hiroshima şi 74.000 la Nagasaki, atunci când Statele Unite au aruncat bombe atomice asupra acestor oraşe cu câteva zile înainte de sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Iniţial sceptică, Kyoko Heya, în vârstă de 69 de ani, a decis să organizeze marţi o proiecţie specială pentru liceenii oraşului. "M-am gândit că locuitorii din Hiroshima trebuie să-l vadă", a explicat ea pentru AFP.

"Eu însămi am văzut acest film din perspectiva unei locuitoare din Hiroshima", a povestit Heya, din Parcul Memorialului Păcii din oraş, în apropiere de locul unde se presupune că a căzut bomba şi unde ruinele unui faimos edificiu în formă de dom amintesc de ororile atacului, la fel ca un muzeu învecinat.

Lui Heya filmul i s-a părut "foarte centrat pe America" şi iniţial a fost "îngrozită" de ideea de a-l proiecta la Hiroshima, astăzi o metropolă de 1,2 milioane de locuitori.

"Acum doresc ca mulţi să vadă filmul, deoarece aş fi fericită să văd Hiroshima, Nagasaki şi armele atomice devenind subiecte de discuţie datorită acestui film", a adăugat ea.

Yu Sato, o studentă de 22 de ani la Universitatea din Hiroshima care lucrează cu supravieţuitorii bombardamentului, spune că i-a fost "puţin teamă" de modul în care vor reacţiona aceştia şi familiile lor.

"Să fiu sinceră, sentimentele mele sunt împărţite", recunoaşte ea. "Oppenheimer a creat bomba atomică, făcând din această lume un loc foarte înfricoşător". Şi "chiar dacă nu a avut intenţia de a ucide mulţi oameni, nu poate fi considerat complet lipsit de responsabilitate", este de părere studenta.

Vara trecută, lansările simultane ale filmelor "Oppenheimer" şi "Barbie" au generat nenumărate meme-uri pe internet, iar imaginile combinând cele două filme au şocat opinia publică în Japonia, singura ţară care a suferit un atac nuclear în timp de război.

Triumful "Oppenheimer" la Oscaruri a provocat imediat reacţii din partea internauţilor japonezi, unul dintre aceştia descriind palmaresul filmului drept "copleşitor" şi întrebându-se pe platforma X "ce este această forţă? Trebuie să fie o capodoperă".

Un altul a sugerat: "Poate că este timpul ca cineva să facă un film despre bombele atomice din punctul de vedere al Japoniei sau al unui japonez".

Tragedia de la Hiroshima a fost adusă pe ecrane de pelicula "Hiroshima, mon amour", semnată de Alain Resnais, o coproducţie franco-japoneză bazată pe un scenariu de Marguerite Duras, care a fost prezentată la Festivalul de Film de la Cannes în 1959, însă exclusă din competiţie din cauza presiunilor americane.

La Hiroshima, turiştii străini intervievaţi au mărturisit cât de important li se pare ca arta să spună povestea, chiar dacă aceasta este tristă.

"Am fost destul de impresionat de filmul" despre J. Robert Oppenheimer, a recunoscut unul dintre aceştia, pe nume Singh, în vârstă de 67 de ani, din Marea Britanie. "Oamenii pun mereu la îndoială acurateţea acestor filme, dar... cred că este important ca generaţiile viitoare să ştie ce s-a întâmplat", a adăugat el.

Pentru soţia sa, Jaz Grewal, în vârstă de 65 de ani, este un subiect "foarte dificil", dar "generaţia viitoare nu ar trebui să uite, noi nu ar trebui să uităm niciodată, pentru că istoria se repetă într-un mod insuportabil", a insistat ea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus