Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Arbitraj foarte bun la Timisoara vs. Sibiu

Federaţia Română de Baschet a publicat pe site-ul său raportul comisarului ungur Zsolt Hartyani, delegat de conducerea FIBA-Europe sa supervizeze cel de-al patrulea meci din cadrul sferturilor de finala ale Diviziei A, dintre echipele masculine BC Elba Timişoara şi CSU Atlassib Sibiu.

Conform raportului, "arbitrii au avut o prestaţie excelentă. Meciul nu a fost foarte dificil, dar oricum a fost controlat perfect de către oficiali. Aceştia au colaborat cu adevărat ca o echipă, ajutându-se şi acoperind terenul printr-o mecanică perfectă. Au existat două decizii foarte importante la finalul jocului şi am fost poziţionat perfect pentru a stabili că ambele decizii au fost corecte. Prima dintre situaţii a fost legată de semnalul sonor al expirării celor 24 de secunde şi problema a fost dacă mingea a părăsit sau nu mâna aruncătorului înainte de a se auzi semnalul sonor. Arbitrii s-au consultat şi au luat decizia corectă de a anula coşul. A doua situaţie a fost legată de un out în colţul terenului. Am fost avantajat să fiu poziţionat exact în acel colţ şi am putut vedea perfect dacă mingea a ieşit din jucătorul atacant şi decizia a fost perfectă."

Comisarul consideră, în finalul raportului, că partida a fost foarte bine organizată şi foarte bine arbitrată, cu participanţi (echipe, jucători, antrenori, fani) care au făcut totul în limitele sportivităţii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

contra

Acum 15 ani

vs. ? Ce-i aia ? Exista asa ceva în limba româna ?
Raspunde

Alexandros

Acum 15 ani

Oarecum, adica e latina de fapt, vs - versus....dar na, se foloseste peste tot.....rapid vs steaua, jackie chan vs chuck norris :P expresia e corecta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus