Magazinele de „vise„ dau mult de furcă polițiștilor sibieni. Tinerii se lasă impresionați de titulatura acestor magazine și din teribilism consumă tot felul de substanțe care încă nu au apucat să fie interzise. Potrivit statisticilor polițiștilor sibieni, cei mai mulți consumatori de droguri „legale„ sunt tinerii între 15 și 18 ani. „Având în vedere că noile substanţe denumite generic „etnobotanice” au în compoziţie exclusiv compuşi chimici (folosiţi cel mai adesea în industria uşoară), efectele consumului acestora sunt mult mai puternice şi mai nocive decât în cazul consumului de heroină: ameţeli, sângerări nazale, arsuri la nivelul nasului, probleme ale circulaţiei sângelui, halucinaţii, anxietate, paranoia, reducerea concentrării şi a memoriei de scurtă durată, palpitaţii, depresie, tremurături, scăderea apetitului, insomnii, creşterea tensiunii arteriale, scăderea inteligenţei şi a voinţei„, spun polițiștii despre aceste substanțe comercializate deocamdată legal. Legea protejează consumatorii de droguri care își recunosc dependența. Potrivit legii 143/2000, toxicomanii care se prezintă din proprie inițiativă la medicii specializați pentru a primi tratament pot cere confidențialitate. Deasemenea, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din Sibiu, de pe strada Andrei Șaguna 10, oferă consiliere medicală, psihologică și socială tuturor tinerilor care își dau seama că au o problemă de dependență.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Andrei Șaguna , Consiliere Antidrog
Vizualizari: 333


Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Alzara 1918
Acum 16 ore
Gheorghe Ion
Acum 17 ore
Forest Gump
Acum 18 ore
Che
Acum 19 ore
Kukuruku