Miercuri,
19.11.2025
Innorat
Acum
5°C

Razboiul amenzilor

Pentru că a ”îndrăznit” să îl amendeze cu 60 de lei pentru trecere prin loc nepermis, colonelul Ioan Faur, din cadrul Unității de pompieri Sibiu, l-a amendat la rândul său pe agentul de poliție cu 5.000 de lei, pentru lipsa extinctorului la mașină. În urma amenzii aplicate, s-a ales cu dosar penal.

Întâmplarea care l-a înfuriat pe colonelul Ioan Faur a avut loc în prima lună a acestui an. ”În cadrul unei acțiuni a colegilor de la Rutier, în jurul orei 20, un agent al Poliției Rutiere Sibiu a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 60 de lei, pentru traversarea străzii prin loc nepermis. În termen de 48 de ore, amenda putea fi plătită cu o reducere de 50%”, spune inspectorul Luciana Balteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

 

Tânărul agent de poliție spune că angajatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru”, îmbrăcat în civil, a devenit rapid recalcitrant. Cu replici de genul ”tu știi cine sunt eu”, ”cum îți permiți”, colonelul Ioan Faur a încercat să îl intimideze pe agentul Poliției Rutiere. Care nu a cedat și a întocmit procesul verbal. La rândul lui colonelul Ioan Faur a cerut polițistului să îi arate dacă mașina este dotată cu extinctor. Și, în urma controlului pe care l-a făcut, a aplicat o amendă de 5.000 de lei, în nume propriu, agentului de poliție.

 

Faur nu avea voie să dea amenzi

 

Potrivit unor surse oficiale din cadrul Poliției, agentul amendat de colonelul Ioan Faur a contestat amenda – reprezentanul ISU nu avea drept de control, nefiind delegat în acest sens. Contestația a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Militar, în cele din urmă, după ce procurorii au efectuat demersurile de urmărire penală. Contactat telefonic, colonelul Ioan Faur a refuzat să comenteze situația. ”Eu nu m-am enervat absolut deloc, dar, în fine... Pe linia asta nu comentez. Sunt probleme de serviciu și nu se comentează. Îmi pare foarte rău, dar nu vă pot oferi mai multe date. Ceea ce cunoașteți, de unde cunoașteți nu știu, dar eu unul nu o să vă ofer niciun fel de date din punctul ăsta de vedere”, a încheiat rapid discuția colonelul Faur.

 

Și alți pompieri au fost amendați

 

Întâmplător, în ultima perioadă și alți angajați ai ISU Sibiu au fost amendați de agenții poliției rutiere. Și pentru faptul că nu purtau centura de siguranță, dar și pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Deși reprezentanții poliției arată că toate aceste sancțiuni au fost aplicate în urma unor controale programate, în care au fost amendați și alți șoferi, o parte din angajații Pompierilor au început să discute despre un conflict inter-instituțional. Un control venit de la Ministerul de interne urma să liniștească aceste lucruri. Deși Turnul Sfatului a solicitat Ministerului concluziile acestui control încă de acum mai bine de două săptămâni, un răspuns oficial nu a venit, încă. Între timp, însă, apele între reprezentanții celor două instituții s-au mai liniștit. Procesul colonelului Ioan Faur continuă la Tribunalul Militar.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

unu

Acum 15 ani

astia din politie pompieri etc au ajuns sa se f#t@ intre iei,ba isi fura uni la alti femeile ba se bat la fotbal sau la alte competiti,se toarna uni pe alti se baga la puscarie.SIGURANTA SI INCREDERE
Raspunde

un sibian

Acum 15 ani

bai colonelule Faur stii ce esti in primul rand...o jigodie nemorocita care este platita din banii contribuabililor sa nu faca nimic cat este ziua de lunga si sa incaseze spagi pentru a angaja pe cineva intr-un post de pompier in Sibiu. Politistul a facut exact ce trebuia - a aplicat legea - care TREBUIE sa fie una pentru toti!!!
Raspunde

liu

Acum 15 ani

Aoleo neicusorule, asta e povestire din Caragiale
Raspunde

marius

Acum 15 ani

saracu politist , a fost la locu nepotrivit in momentul nepotrivit........cum a indraznit sa il amendeze pe ditamai colonelu curului ? astia sunt niste idioti care nu au ce cauta intre oameni. sa stiti un lucru ......politisti sunt foarte ingaduitori in astfel de momente, insa colonelu a facut pe desteptu ( nu am de a face cu politia , chiar sunt indignat cate amenzi am luat, evident din vina mea)
Raspunde

alt sibian

Acum 15 ani

pacat ca in loc sa-si vada de treaba (si cei de la Politie si cei de la ISU) - ca ar avea destula - se tin de asemenea tampenii ... RUSINE DOMNILOR !!! RUSINE !!!
Raspunde

PT. ANALFABETII TURNUL SFATULUI:

Acum 15 ani

Va rog frumos corectati textul inainte de a publica ceva.... va faceti de KKT.....
Raspunde

eu

Acum 15 ani

nataraul....
Raspunde

tepes

Acum 15 ani

cum adica... nu purtau centura si conduceau bauti si poltistii ii lasau numai pt ca erau pompieri?si nu vor continua sa ii mai verifice?ce daca sunt pompieri?ei nu raspund la fel?au provocat si un accident pe str.v milea,daca imi aduc bine aminte.
Raspunde

cetatean

Acum 15 ani

pe strada esti pieton...nu colonel si daca esti colonel nu trebuie sa respecti legea?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus