Marți,
19.08.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Real scade preturile la zahar, ulei, carne si legume si fructe


Retailerul alimentar Real ia măsuri anticriză şi scade preţurile cu până la 20% la peste 300 de produse, pentru a contracara scăderea puterii de cumpărare a românilor, a anunţat miercuri compania.

Până la sfârşitul lunii iunie, peste 300 de produse vor intra în acest program care va fi extins şi în lunile viitoare. Retailerul precizează că această măsură nu este una temporară, ca în cazul promoţiilor periodice.

„Puterea de cumpărare a românilor va suferi în urma scăderii veniturilor, fapt care se va resimţi în rândul întregii societăţi şi mai cu seamă în rândul celor cu venituri mici. De aceea, am ales pentru început 150-200 de produse cum ar fi zahăr, ulei, orez, paste făinoase, mălai, legume şi fructe, carne de pui, carne tocată, mezeluri, lactate şi brânzeturi etc., produse de îngrijire şi curăţenie, dar şi produse nealimentare, în principal cele care acoperă nevoile de bază pentru care(...). Programul de scădere a preţurilor va numara la sfârşitul lunii curente peste 300 de produse (...) şi va fi continuat în lunile următoare astfel încât tot mai multe articole,  fie că este vorba de produse alimentare sau nealimentare, să fie incluse în acest program”, a declarat directorul general la Real, Michel Lamoot, citat de NewsIn.

Reţeaua Real numără în prezent 25 de hipermarketuri în Bucureşti şi alte oraşe importante din ţară (4 hipermarketuri în Bucureşti, 3 hipermarketuri în Timişoara, câte 2 în Constanţa şi Oradea şi câte un magazin în Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Galaţi, Piteşti, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Tg. Mureş). La sfârşitul anului 2009, Real Hypermarket România a numărat  8.736 de angajaţi.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

nelu

Acum 15 ani

ce reclama ieftina...
Raspunde

sorin

Acum 15 ani

momeala pentru fraieri...
Raspunde

calin

Acum 15 ani

Ce reclama tare........Astia de la Real sunt solidari,domnule!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus