Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Fara comision la rambursarea anticipata a creditelor

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să eliminarea comisionul de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, iar băncile vor fi obligate ca, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, să modifice contractele aflate în derulare, prin acte adiţionale. Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Executivului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Actul normativ prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, atât a celor cu garanţii imobiliare, cât şi a celor fără acest tip de garanţii, precum şi limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobândă fixă.

Ordonanţa mai stabileşte că un consumator are dreptul să se retragă din contractul de credit, fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice.

Directiva 2008/48/CE, care trebuia preluată în legislaţia internă până la 11 iunie 2010, prevede că obligaţia băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privinţa contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanţii similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/păstrarea proprietăţii unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro şi, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a elaborat încă de la începutul anului proiectul de ordonanţă de urgenţă care extinde prevederile Directivei 2008/48/CE, astfel încât să se aplice tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare şi imobiliare, indiferent de valoarea totală a creditului, precum şi contractelor de leasing. Actul normativ presupune aplicarea prevederilor şi pentru contractele aflate în derulare, nu numai pentru cele încheiate după data intrării în vigoare a ordonanţei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus