Peste o sută de şoferi au fost sancţionaţi, marţi, pentru depăşirea vitezei legale, de către Serviciul Poliţiei Rutiere Sibiu, care a organizat o amplă acţiune pe Drumul Naţional 1, amplasând şapte radare pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu, peste o sută de şoferi care au depăşit viteza legală pe Drumul Naţional 1 au fost sancţionaţi contravenţional, marţi, patru dintre aceştia rămânând şi fără permisele de conducere. "Am aplicat peste o sută de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei şi am reţinut patru permise de conducere, tot pentru depăşirea vitezei. Am avut depăşiri mari în localităţile Bradu şi Sălişte, doi şoferi în fiecare localitate circulând cu peste o sută de kilometri la oră", a declarat corespondentului Mediafax şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Bogdan Maxim. Conform sursei citate, cei patru şoferi care au rămas fără permise de conducere circulau, în localitate, cu viteze cuprinse între 102 şi 113 kilometri la oră.
Serviciul Poliţiei Rutiere Sibiu a amplasat, pe DN 1, între localităţile Miercurea Sibiului şi Arpaşu de Jos, pe o distanţă de aproximativ 80 de kilometri, şapte aparate radar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţiei Judeţene Sibiu , Drumul Național , Miercurea Sibiului , Biroului Drumuri Naţionale , Bogdan Maxim
Vizualizari: 393


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
John
Acum 12 ore
Sibian
Acum 13 ore
Mno
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei