Luni,
28.11.2022
Cer Senin
Acum
-2°C

In spatele Feliilor, cu Ofelia Popii

Zilele acestea Ofelia Popii munceşte din greu la cel mai recent rol al ei. De fapt, cele mai recente roluri ale ei, pentru că are o mulţime în noul ei spectacol „Felii” de Lia Bugnar.


Acum câteva luni, Ofelia Popii a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Una din surprizele majore ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatrul de al Sibiu l-a constituit secţiunea de spectacole lectură. Cine le-a văzut ştie de ce. Moderate de Ioan T. Morar, spectacolele lectură chiar au adus un suflu nou festivalului, au fost proaspete, vii şi foarte antrenante. Iar poate cel mai reuşit moment de genul acesta, din cadrul Festivalului, a fost spectacolul din ziua a şasea, „Felii” de Lia Bugnar, în traducerea Liei Ghimpu. Ei bine, în spectacolul acesta Ofelia Popii a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Într-o oră şi ceva, a interpretat live, având în faţă doar un microfon şi o sticlă de apă plată, nu mai puţin de opt roluri. Toate realizate numai din inflexiunile vocii. Până şi Constantin Chiriac, care între patru ochi, este un critic foarte sever al actorilor din teatrul condus de el, se uita contrariat şi nu-i venea să creadă. Acela a fost momentul în care a şi încolţit ideea.


Ideea a fost ca Ofelia să reia spectacolul. Joacă prea bine în acest minispectacol-lectură încât ea să fie văzută doar de 40, poate 50 de oameni câţi s-au înghesuit în acea zi de miercuri, pe la ora prânzului, la Humanitas. Dar odată mutat pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” spectacolul trebuie schimbat. Ofelia trebuie să acopere toată scena, nu să stea pe un scaun, cu un microfon în faţă. Aşa spectacolul se schimbă şi capătă şi alte direcţii, apropiindu-se şi de dans, scenografie... Iar Florin Fieroiu este maestru aici.


„Ar fi mişto să-i las lui asta, pantofii, să rămână tot în scenă!”, spune Ofelia, aruncând o privire peste umăr în sală. Este singură pe scenă şi repetă de zor la „Felii”. Iar cuvântul „repetă” înseamnă că ia fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare cuvânt în parte, îl disecă până în vede toţi muşchii şi toate tendoanele de sub piele, apoi îl recompune şi îl arată oamenii. „Vă rog din tot sufletul meu de mamă!... Opreşte! Opreşte dracu o dată camera aia!”, apoi se întoarce către regie: „Nu ştiu... a fost un pic ca şi cum ea ştia ce va urma şi acum se dă în stambă”. Şi reia totul de la capăt. Cum să mă ridic de jos, cum să ţin genunchiul? „Am mai găst ceva! Ai văzut? Când mă ridic de jos  o fac  pe fetiţa mică cu fusta scurtă!”, spune Ofelia, şi se aşează pe podea, apoi se ridică trăgâng cu mâinile de roche, „făcând pe fetiţa mică cu fusta scurtă”. Pasrtea cea mai interesantă abia acum urmează: acesta este doar unul din rolurile pe care Ofelia le va interpreta într-un singur spectacol.


În  10 septembrie Teatrul Naţional „Radu Stanca” începe noua stagiune. În prezent se lucrează la patru spectacole noi: „Felii” de Lia Bugnar cu Ofelia Popii, „Don Juan se întoarce de la război”, în regia Ancăi Bradu, „Frumoasa din pădurea adormită” în regia lui Cristian Pepino şi „Opinia Publică” în regia lui Theodor Cristian Popescu.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

studenta

Acum 12 ani

e o persoana deosebita, ma bucur atat de mult ca o avem printre noi....
Raspunde

Alin Patru

Acum 12 ani

Bravo, Ofe!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus