Marți,
07.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Top Tech, din Deva, aduce sunetul de peste 100.000 de euro al viitorului sediu al CJ Sibiu

După cum era previzibil, o singură ofertă a fost depusă în cadrul licitației organizată de Consiliul Județean Sibiu pentru achiziționarea unui sistem de sonorizare și conferințe la care ar putea lua parte, simultan, 1.350 de persoane. Și evident, acea firmă, adică Top Tech SRL, este și cea care va livra sistemul de peste 100.000 de euro, cu tot cu TVA, ce va fi folosit de cei 30 de consilieri județeni, alături de cei doi vicepreședinți, de președintele CJ Sibiu și de invitații acestora.

Oferta depusă de Top Tech din Deva și acceptată de reprezentanții CJ Sibiu este cu foarte puțin mai ieftină decât ceea ce anunțase instituția județeană că are disponibil pentru această investiție. Mai precis, la valoarea inițială de 400.000 de lei, fără TVA, anunțată de CJ Sibiu în cadrul licitației, cei de la Top Tech au venit cu o ofertă de 398.491,13 lei, tot fără TVA. Prin urmare, rotunjită cu noua taxă pe valoare adăugată, CJ Sibiu va plăti aproape 500.000 de lei pentru dotarea cu sistem de sonorizare a noii săli de ședințe ce ar trebui inaugurată în această lună.

Licitații cu contestații

Oferta celor de la Top Tech a fost acceptată și declarată câștigătoare în cadrul unei a doua licitații. Prima a fost lansată în iunie, însă a fost contestată înainte de a avea loc. Firma Megavox, din Bucureşti, a cerut la Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor obligarea CJ Sibiu de a răspunde la solicitările de clarificări. Dar, mai ales, a cerut eliminarea din caietul de sarcini a acelor ”cerinţe care nu au legătură cu obiectul achiziţiei”.

„Au cerut tot felul de autorizări, cum ar fi un ISO de siguranţă a informaţiei, nu ştiu pentru ce trebuie aşa ceva la nişte sisteme de conferinţe. Culmea este că acest ISO l-au obţinut numai companii de genul Romtelecom, sau Avitech, care a luat-o de curând”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanţii Megavox.

CNSC a anulat licitaţia, iar CJ a reprogramat procedura de achiziţie publică, pentru 10 august. La noua licitaţie s-a prezentat o singură firmă, Top Tech. Reprezentanţii Megavox au explicat de ce nu au mai venit. „Eu cunosc caietul de sarcini şi nu am mai venit pentru că este acelaşi document de la prima licitaţie, este făcut tot pentru Beyerdynamics. Sistemul de conferinţe este unul cu efect coridor, specifice Beyerdynamics, un producător din Germania. Numai el face aşa ceva, se poate extinde la câteva mii de participanţi. Lor, la CJ Sibiu, nu le trebuie aşa ceva, că doar nu vor face conferinţe cu tot Sibiul”, au declarat reprezentanţii companiei bucureştene.

Unele modificări, totuşi, au fost făcute în caietul de sarcini: iniţial, sistemul de conferinţe cerut trebuia să poată face faţă unui număr de 1.350 de participanţi. Noua documentaţie pentru licitaţia din 10 august a redus numărul maxim de conexiuni la 135. Dar, în principiu, caracteristicile solicitate au rămas aceleaşi.
„Ei au cerut un sistem foarte complicat, de care nu cred eu că au ei nevoie, decât ca să justifice nişte cheltuieli. Mai sunt acele display-uri specifice, de fapt întregul sistem este specific Beyerdynamics, ei au pantentul asupra lui, ei sunt singurii care îl produc”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

botesch

Acum 14 ani

daca esti sas e normal sa cumperi din germania doar n-o sa cumperi din bucuresti ;)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus