Miercuri,
28.10.2020
Ceata
Acum
7°C

Centura Sibiului: sa ne rugam la bunul Dumnezeu

17 Octombrie 2010 23:02

Două săptămâni de vreme rea în următoarea perioadă vor anula și în mod oficial speranțele deschiderii traficului pe centura ocolitoare a Sibiului, în acest an. Problemele se vor complica și mai mult într-un astfel de scenariu, căci de anul viitor se anulează finanțarea europeană. Totuși, centura aduce și o veste bună: anul acesta vor fi terminați primii 2,4 km de autostradă de către o companie românească singură și mai repede decât era preconizat.

Fără tam-tam și panglici, săptămâna trecută a fost dat în folosință podul peste centura Sibiului, care face legătura cu satul Bungard. Același lucru ar fi trebuit să se întâmple și cu podul care traversează peste centură drumul către Agnita, DJ 106 B. Podul este finalizat și marcat și ar fi trebuit deschis traficului de săptămâna trecută, fapt amânat câteva zile.
”Anul acesta deschidem traficul. În 2010 dăm centura în folosință. Până la sfârșitul lui octombrie trebuie să terminăm asfaltarea”, spune Edwald Brandner, directorul de proiect din partea consorțiului Max Boegl – Geiger. Privind spre cer, Brandner admite – ”două-trei săptămâni de vreme rea, de frig și ploi, ne vor împiedica, însă, să mai facem acest lucru”. Muncitorii pe care îi coordonează mai ample lucrări la podurile cu numărul 2 și 17. Primul este podul care traversează linia de cale ferată Sibiu – Veștem, loc în care mai trebuie aduse cantități serioase de pământ de umplutură. Același lucru este necesar și la podul 17, ultimul pod de pe secțiunea întâi a centurii ocolitoare, construit peste linia de cale ferată Sibiu – Ocna Sibiului.

Înălțați rugăciuni

Max Boegl și Geiger împing cât pot ritmul lucrărilor, iar în unele zone-problemă, unde a fost nevoie de reproiectare, nu au mai așteptat acordul CNADNR – termenul trebuie respectat.
Până la urmă, reprezentanții consultanților recunosc: finalizarea centurii ocolitoare a Sibiului ține de noroc. Sau de spiritualitate. ”Depinde de bunul Dumnezeu să mai poată turna mixturișe asfaltice. Încă mai sperăm să dăm în folosință centura în acest an”, au declarat consultanții lucrărilor pentru Turnul Sfatului.
Prognoza meteo arată că peste Sibiu va cădea în continuu ploaie în cel puțin primele patru zile ale acestei săptămâni.

Vectra Service. Premiere în România

Veniți pe un fond de neîncredere, constructorii brașoveni de la Vectra Service au doborât recorduri în lucrările pentru secțiunea a doua a centurii ocolitoare a Sibiului. ”În iulie au fost 11 zile ploioase. În iunie, 17. Iar în mai au fost 19 astfel de zile în care nu am putut să lucrăm. Dacă din aceste zile, cel puțin în jumătate am fi putut lucru, anul acesta închideam șantierul de la Sibiu”, spune Bogdan Partene, directorul de proiect pentru centura Sibiului din partea Vectra Service.
Surprinzător, lucrările la secțiunea doua au un avans mult înaintea termenelor contractuale, care prevăd finalizarea lucrărilor undeva în aprilie anul viitor. Săptămâna aceasta, cei de la Vectra plănuiesc să toarne al doilea strat de asfalt pe cei 2,4 km de autostradă. Acest strat de binder ar trebui finalizat, în condiții de vreme bună, în aproximativ cinci zile. După care ar urma și stratul de uzură, turnat tot în atâtea zile. Au terminat sensul giratoriu care leagă autostrada de drumul județean devenit național, iar săptămâna viitoare vor deschide un sens al giratoriului din dreptul Aeroportului, cel care face legătura între centura Sibiului și DN1/DN7.
Viteza de lucru stă și în tehnologie. Cei de la Vectra Service au adus pe șantierul centurii singura instalație de turnat asfalt care poate așterne dintr-un foc, un întreg sens de autostradă. Pentru specialiști este repartizorul Vogele Super 2100–2, cu o grindă fixă SB250 ce are o lățime de 11,5 metri.

Adevărata premieră: mai ieftin decât standardele

”Am două mari satisfacții în legătură cu acest șantier. Atunci când ne-a fost atribuită lucrarea, citeam pe internet un comentariu, cum că nu Vectra este firma potrivită, ci cei de la Max Boegl, care au organizarea de șantier făcută și au dovedit că pot lucra. Am o satisfacție deosebită că am reușit să dovedim contrariul. Iar în al doilea rând, suntem prima firmă românească, ce participă la o lucrare de autostradă singură, fără asociați și fără a fi subcontractată, care termină o porțiune de autostradă în România. Și nu oricum, ci înainte de termen”.
Cât privește costurile, acestea sunt mai mici decât prevăd standardele. Potrivit normativelor publicate zilele trecute de Ministerul Transporturilor, un kilometru de autostradă în zonă de șes (căci nu prea sunt dealuri pe porțiunea atribuită celor de la Vectra) ar trebui să coste 3,85 de milioane de euro. La Sibiu, un kilometru de autostradă pe secțiunea a doua a costat 2,5 milioane de euro. ”Totul este să lucrezi repede, să nu pierzi timp”, spune Bogdan Partene.
El spune că dacă vremea bună va continua până în decembrie, lucrările vor fi finalizate în totalitate, situație puțin probabilă, recunoaște Partene. Oricum, scopul principal în acest moment este ca lucrările să aibă un asemenea grad de finalizare, încât centura să poată fi deschisă traficului.

Adevărata teamă: banii

Și de o parte, și de cealaltă, constructorii și consultanții centurii susțin că ”trag tare” pentru a da sibienilor o variantă ocolitoare demult aflată în lucru. Din 2003, mai precis. Adevăratul motiv este, însă, altul: la finele acestui an, programul ISPA pentru România se încheie. Cu alte cuvinte, tot ceea ce înseamnă fonduri europene alocate prin acest program nu mai vin. Prin urmare, restul lucrărilor ce mai sunt de executat ar urma să fie plătite din bani alocați de Guvernul României. ”Or, când vine vorba de bani de la bugetul de stat, nimic nu mai este sigur. Practic, orice contract, orice promisiune fermă ai avea, în România nu stă în picioare. Mâine poate fi schimbat ministrul Transporturilor sau vreun director de la CNADNR și, gata, banii care trebuie să îți fie ție plătiți intră în noi ședințe de analiză. Constructorii de pe centura Sibiului nu vor avea de ce să stea liniștiți, dacă lucrările lor vor fi plătite din bani guvernamentali. Mai ales cu toată criza aceasta”, a declarat pentru Turnul Sfatului un constructori de drumuri sibian.

Primăria Sibiu se pregătește de trafic greu în continuare

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a anunțat săptămâna trecută începerea unor lucrări de reabilitare a unora dintre străzile care suportă trafic greu. Pentru zone precum strada Târgul Fânului, Primăria vrea să finalizeze în acest an cel puțin lucrările pe sensul de ieșire din oraș. Cât privește speranțele constructorilor secțiunii întâi în vremea de la bunul Dumnezeu... ”Cred că e important să credem că Dumnezeu ne sprijină, dar nu cred că e bine să credem că Dumnezeu va munci în locul nostru”, a spus Johannis.

 

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

un sibian

Acum 10 ani

Centura NU se finalizeaza anul asta!!!
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

felicitari celor de la Vectra!!! chiar au pornit pe un fond de neincredere dar au dovedit contrarul!!! FELICITARI!!! probabil au fost mult mai preocupati sa munceasca decat sa vanda la negru ciment, etc.
Raspunde

Alex

Acum 10 ani

Cei de la Vectra s au miscat repede insa pe portiunea reabilitate de la aeroport catre partea de autostrada drumul e cam denivelat.
Raspunde

cora

Acum 10 ani

sa dea Domnul sa tina vremea ca buna vointa vad ca este.asa am scapa si noi de infernul din oras
Raspunde

gicu

Acum 10 ani

Sa fim seriosi, cum am suportat atatia ani ... mai conteaza ca e in decembrie sau aprilie - mai ?
Raspunde

frea

Acum 10 ani

Ai dreptate \"un sibian\": nu se finalizeaza anul acesta. Dar in caz fericit se ajunge la un stadiu in care poate fi data in folosinta.
Raspunde

@ frea

Acum 10 ani

sa stii ca eu sunt intre cei care spera si doresc mult chestia asta...din pacate mai sunt multe lucrari importante de facut si nu prea vad cum pot fi terminate...
Raspunde

ex-sibianca Gh.Dima

Acum 10 ani

As vrea sa stiu ce ne poate spune D-l Prefect? Deci,nu facem poze cu traficul greu cum a spus d-l BOC?
Raspunde

frea

Acum 10 ani

Acum un an lucrarile la autostrada Gilau - Turda erau mai putin avansate ca la centura Sibiu, dar cu o mobilizare uriasa s-au terminat pana la sf. lui noiembrie. Din pacate in Sibiu nu vad posibila o astfel de mobilizare, dar eu mai sper totusi...
Raspunde

@9

Acum 10 ani

tu spera in continuare... adu-ti aminte ca acum un an pe vremea asta ne pregateam de niste alegeri... sa fi avut oare vreo legatura?.. noahh.. nu cred dom\'le.. n-are cum
Raspunde

lake

Acum 9 ani

sa dea dumneazeu sa pice din cer 2000km de autostrada.................ha ha ha.ce haios........sa vina dumezeu si presedinte sa faca ordine in tara..........
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus