Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Bradul de 500 de ani din Gura Raului pierde titlul de "Arborele anului"

Turnul Sfatului
1

Un tei de peste 500 de ani din Leliceni a fost desemnat câştigătorul primei ediţii a competiţiei de mediu "Arborele anului", organizată de Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, transmite corespondentul Mediafax.

Publicitate
Publicitate

Directorul Fundaţiei pentru Parteneriat, Laszlo Potozky, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că, în urma procesului de votare, care s-a încheiat în 31 octombrie, câştigătorul competiţiei "Arborele anului", organizată în premieră în România, este Teiul din Leliceni, un arbore de peste 500 de ani, declarat monument al naturii în anul 1992. Locul al doilea a fost atribuit de votanţi Teiului lui Eminescu din Iaşi, iar pe locul al treilea s-a clasat un platan din Marna Nouă.

"Câştigarea competiţiei de către Teiul din Leliceni se datorează în mare parte faptului că organizaţia care a nominalizat copacul a reuşit să implementeze o campanie intensivă şi complexă prin intermediul mass-media şi al internetului", a precizat Laszlo Potozky. Potrivit sursei citate, organizaţia a reuşit să mobilizeze un număr foarte mare de persoane care au susţinut, prin voturile lor, arborele devenit câştigător.

Publicitate

În competiţia "Arborele anului", lansată în 5 iunie, au fost înscrişi 87 de arbori, din judeţele Harghita, Gorj, Iaşi, Arad, Satu Mare, Brăila, Mureş, Sibiu, Cluj şi Prahova, printre aceştia numărându-se Teiul lui Eminescu din Iaşi, Teiul Matusalemic din localitatea harghiteană Inlăceni, Stejarul Regelui din Pecica şi bradul de 500 de ani din judeţul Sibiu.

Un juriu naţional format din jurnalişti, activişti de mediu, botanişti şi specialişti în silvicultură a ales, dintre aceştia, un număr de 12 finalişti, ale căror fişiere au fost postate, în 10 septembrie, pe site-ul www.arboreleanului.ro. Timp de 50 de zile, oricine şi-a putut exprima votul online pentru arborele preferat, câştigător fiind desemnat copacul care a întrunit cele mai multe voturi. "Pe parcursul a mai mult de o lună şi jumătate s-a putut vota online arborele cu cea mai frumoasă poveste. Competiţia a înregistrat un real succes, fapt dovedit elocvent prin numărul mare de voturi exprimate pentru cei 12 arbori finalişti. În total s-au înregistrat peste 105.000 de voturi, ceea ce înseamnă în medie 2.100 de voturi pe zi", a adăugat directorul Fundaţiei pentru Parteneriat.

Arborele câştigător va fi premiat în cadrul unei ceremonii, premiul acordat organizaţiei care a nominalizat Teilul din Leliceni fiind în valoare de 3.000 de lei, bani care pot fi folosiţi pentru îngrijirea copacului sau a împrejurimilor acestuia, pentru plantarea de puieţi, pentru amenajarea sau reabilitarea de spaţii verzi în localitatea respectivă. Potozky a afirmat că succesul primei ediţii a competiţiei i-a convins să o organizeze şi anul viitor. Programul "Arborele anului în România" face parte din proiectul "Arborele anului în Europa" şi beneficiază de sprijinul financiar al Fondului de Mediu şi al Ministerului Mediului din Republica Cehă, precum şi al "Czech Environmental Partnership Foundation".

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar aslucaciu@yahoo.com

    La Bradu,comuna Avrig, este un stejar care se spune ca are peste 1000 de ani ,avind la baza o circumferinta de 11,4 m.Acum nu mai vegeteaza,dar este situat in apropierea unei necropole dacice cercetata in anii 1950,constatindu-se ca in fiecare mormint se planta cite un stejar.Cred deci ca acesta este demn de premiere.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate